Horoscop vineri, 22 noiembrie 2024. Previziuni pentru toate zodiile
Iată ce-ți rezervă astrele...
Cea mai bună jucătoare română de tenis, Simona Halep, a anunţat, vineri, pe Instagram, că a fost testată pozitiv la un control antidoping, la substanţa roxadustat.
''Astăzi începe cel mai dificil meci din viaţa mea: o luptă pentru adevăr. Am fost notificată că am fost testată pozitiv pentru o substanţă numită Roxadustat, într-o cantitate extrem de mică, lucru care a venit ca cel mai mare şoc al vieţii mele'', a scris Halep, fost lider mondial, în reţeaua de socializare amintită.
''În toată cariera mea, ideea de a trişa nu mi-a trecut nici măcar o dată prin minte şi este total împotriva valorilor cu care am fost educată. În faţa unei situaţii aşa de nedrepte, mă simt confuză şi trădată. Voi lupta până la sfârşit pentru a dovedi că nu am luat conştient substanţa interzisă şi am încredere că mai devreme sau mai târziu adevărul va ieşi la iveală'', a mai spus Halep.
Simona Halep, câştigătoarea a două titluri de Mare Şlem, la Roland Garros (2018) şi Wimbledon (2019), a subliniat că în acest caz nu este vorba de titluri şi bani, ci de onoarea sa: ''Nu este vorba de titluri sau bani. Este despre onoare şi despre iubirea pe care am dobândit-o pentru jocul de tenis în ultimii 25 de ani''.
Simona Halep și Toni Iuruc au finalizat divorțul. Primele declarații ale omului de afaceri
„Sunt șocat, nu-mi revin de o oră, sunt șocat și iarăși șocat! Nu pot să cred așa ceva. O cunosc de trei ani pe Simona, din care minimum doi în circuit, și vă jur că această fată, fosta mea soție, este obsedată de un singur lucru: cinstea!
Poți să-i iei orice Simonei, dacă i-ai luat cinstea, corectitudinea, o omori! Nu mai e om! Nu știu ce s-a întâmplat acolo, cu acel test, dar probabil este o greșeală. Simona nu ar fi făcut așa ceva nici dacă i-ai fi tăiat mâna ca să nu mai joace tenis.
Simona Halep nu ar trișa niciodată, cariera ei este blazonul ei și o știu cel mai bine… Știți foarte bine că abia am terminat divorțul, aș fi putut să spun «No comment». Nu am cum să fac așa ceva, când cunosc acest om atât de bine, când am stat cu ea atâția ani. Simona era obsedată să nu greșească.
Vă dezvălui ceva în premieră: nu bea niciodată nici măcar apă dacă sticla nu era sigilată. O desigila cu mâna ei, mereu era atentă. Vă mai spun ceva. Nu lua nici măcar o Vitamina C fără să întrebe medicul. Este bolnavă de corectitudine.
Nu pot eu să-mi dau cu presupusul ce s-a întâmplat, nu sunt specialist în antidoping, dar vă spun apăsat că Simona nu putea să facă așa ceva! Nu putea să recurgă la așa ceva.
Chiar dacă ne-am despărțit, susțin cu tărie, până în pânzele albe acest lucru: Simona are un suflet curat!! Habar nu am cum a apărut povestea asta, nu sunt specialist, nu pot să dau eu verdicte. Dar pot să vă garantez un lucru, pentru că am fost non-stop alături de ea în ultimii ani, fata asta nu putea să facă așa ceva.
Undeva este o greșeală… Ceva s-a întâmplat, nu vreau să mă gândesc la altele. Nu contează că ne-am despărțit, adevărul este unul singur: Simona este un om crescut cu o morală și cu o datorie pentru adevăr, principii pe care nu le-ar abandona niciodată, pentru nimic în lume.
Vorbesc acum de tenismena Simona Halep, de sportivul Simona Halep, pentru care, repet, cinstea e mai presus decât orice. Îmi pare foarte rău, sunt șocat, mi-e foarte greu să-mi revin și să-mi găsesc cuvintele. Vreau doar să fie puternică și adevărul să iasă la iveală.
Pur și simplu, refuz să cred că Simona ar face așa ceva. Tot ce a câștigat a câștigat prin muncă și prin sacrificii. Nu e posibil așa ceva, e ceva ce a apărut pe circuitul testului, pe care nu-l înțeleg”, a declarat Toni Iuruc pentru Fanatik.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Maria Alexandru
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: antidoping simona halep toni iuruc
Iată ce-ți rezervă astrele...