Surorile lui Petrică Mâțu Stoian, prima reacție după ce impresarul regretatului artist le-a făcut "hiene": "Dacă voi primi ceva din avere o dau la săraci"
Data publicării:
Surorile lui Petrică Mâțu Stoian au avut o primă reacție în urma declarațiilor făcute de Doru Gușman, impresarul regretatului artist.

Petrică Mîțu Stoian s-a stins din viață la vârsta de 64 de ani, în urma unui șoc septic. Vestea morții îndrăgitului interpret de muzică populară a venit ca un trăsnet peste cei care l-au cunoscut pe artist. Recent, a avut loc parastasul de 40 de zile al regretatului artist. Acolo, surorile artistului s-au întâlnit cu Doru Gușman, impresarul lui Petrică Mâțu Stoian.

Maria Tarchila, una dintre surorile lui Petrică Mâțu Stoian, a mărturisit pentru Star Popular că nu o interesează averea fratelui său, iar în condițiile în care legea hotărăște să îi revină ei, ar oferi-o persoanelor nevoiașe. Totodată, aceasta a avut și o primă reacție în urma declarațiilor făcute de Doru Gușman.

 

”Am fost la parastas, ne-am salutat frumos, n-am nimic cu el, nici el cu mine, legea hotărăște tot! E deschisă succesiunea, așteptăm să vedem, ar putea dura și un an de zile, nu merge așa repede. Ce au făcut, e treaba lor, vedem ce hotărăște legea. Dacă e în favoarea lui, să fie… Nu mă interesează averea lui, vreau să se facă dreptate. Și dacă voi primi ceva din avere, o dau la săraci, mie nu-mi trebuie.

Nu-mi trebuie avere cum spune că au sărit hienele, o dau la săraci. Nu-mi trebuie nimic de la Mâțu că nu a muncit pentru mine, a lucrat pentru știu eu cine… Ne-a făcut hiene, că am venit noi, hienele, să luam. Ce hiene am fost noi că nu l-am deranjat niciodată nici pe impresar, nici pe mine”, a declarat Maria Tarchila pentru Star Popular.

”Noi avem de toate, nu ne trebuie nimic. Vreau doar să-i fac dreptate că eu știu ce s-a întâmplat acolo, știu toate lucrurile. Nu vreau ceartă și scandal. Doamna notar a căutat, dar nu apare nimic în Primăverii, mă mir că nu știe el (n.r. impresarul), el știa tot ce se întâmplă. Eu nu mai cred nimic. Cum se laudă și cu casa din Craiova, până nu văd negru pe alb nu pot să cred. El spunea că are casă în Craiova și nu știu câte apartamente, și nu e nimic pe numele lui. Are un apartament la mare, jumate e al impresarului… dacă se putea tot, era și mai bine pentru el”, a mai mărturisit sora lui Petrică Mâțu Stoian.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: doru gusman  maria tarchila  petrica matu stoian 


DC Media Group Audience

Captură video: YouTube/Playtech Stiri

Horoscopul banilor 29 aprilie – 5 mai 2024, cu Remus Ionescu. Zodiile care vor avea noroc la bani, chiar înainte de Paște

Romeo Popescu, captură video Youtube

Previziuni pentru luna mai 2024, în funcție de cifra de destin. Romeo Popescu: „Aceste persoane au șanse financiare”

Victoria Petrenciuc a cucerit inimile juraților cu vocea sa inconfundabilă

Victoria Petrenciuc a făcut furori la Românii au Talent. Andra: Unde ne-ai dus?

Captură video: YouTube/Canal33

Horoscopul lunii mai, cu Camelia Pătrășcanu. Previziuni pentru toate zodiile

Captură video Youtube, VERDICT DANA BUDEANU. Andra Măruță, Românii au talent/ProTV

Dana Budeanu, reacție controversată, după ce a văzut-o pe Andra pe scenă. Artista i-a răspuns când a observat ce a spus despre ea

bloc

La ce etaj ai șanse să nu mori în caz de cutremur. Inginer: La seismul din 1977, acolo am găsit supraviețuitori

Captură video: YouTube/Playtech Stiri

Horoscop 29 aprilie - 5 mai aprilie 2024, cu Mariana Cojocaru. Previziuni pentru toate zodiile

Lola Crudu, captură video Youtube, Spectacola

Lola Crudu, decizie radicală: „Nu mai plec, gata!” Soțul i-a spus că vrea să se înscrie la Survivor. Cum a reacționat / video

Valeriu Panoiu/ captură video Youtube

Horoscop pentru luna MAI. Zodiile care pot face mulți bani: ”Sunt vești foarte bune”

Captură video: YouTube/Adevaruri ascunse

Top 5 zodii de femei seducătoare, care cuceresc orice bărbat. Mihai Voropchievici: „Nimeni nu poate rezista în fața lor”

Sursa foto: Sursa foto: CRBL, Instagram

CRBL, primul Paște singur, după divorțul de soția sa, Elena. Artistul a dezvăluit în compania cui își va petrece sărbătorile anul acesta

Andrei Ciobanu, Zanni/ captură video Voyo

Scandal între Andrei Ciobanu și Zanni la Survivor! „Nu a primit educație, nu a avut de unde” / „Acum înțeleg de ce Ana Pal ți-a dat un cap în nas”




pixel