Țara pentru care Sanda Ladoși ar părăsi România: „M-a marcat în mod special. Am avut sentimentul că aș rămâne acolo”/ EXCLUSIV
Sanda Ladoși nu s-a gândit niciodată serios la posibilitatea de a-și părăsi țara natală, însă există o destinație care a impresionat-o complet pe artista care se vedea locuind acolo, la un moment dat. 

Sanda Ladoși este una dintre cele mai cunoscute și îndrăgite artiste din țara noastră. Cariera muzicală înfloritoare nu i-a adus însă doar notorietate, ci și posibilitatea de a vizita foarte multe locuri de poveste, la care unele persoane doar visează. Celebra artistă spune că astfel a reușit să îmbine mereu utilul cu plăcutul, ba chiar una dintre destinațiile pe care le-a vizitat a cucerit-o complet. Chiar dacă nu s-a gândit niciodată serios la posibilitatea de a părăsi România, Sanda Ladoși ne-a dezvăluit totuși care este țara în care și-ar fi dorit să locuiască. 

„M-am plimbat mult în lumea asta, am avut șansa să îmbin utilul cu plăcutul, am văzut și extreme, dar și lucruri apropiate țării noastre, dar ceva ce m-a marcat în mod special, prima dată am avut sentimentul că aș rămâne acolo, deși niciodată nu a fost o idee de-a mea să plec din țară, dar a fost o nostalgie așa, mi-ar fi plăcut să locuiesc acolo, în contextul ăla, în momentul respectiv, în Africa de Sud. Sun City a fost splendid, un loc desprins din rai, am trăit o experiență extraordinară acolo.”, a declarat Sanda Ladoși, în exclusivitate pentru Spectacola. 

Pe aceeași temă: Cum se menține Sanda Ladoși în formă, la 52 de ani: „Mănânc de toate, inclusiv slănină și ceapă” / EXCLUSIV

Ce a impresionat-o cel mai mult pe artistă

Am rugat-o pe Sanda Ladoși să ne dezvăluie ce a fermecat-o cel mai mult la acest loc, dar și să ne spună de ce recomandă cititorilor să viziteze această destinație considerată de vis, de către solistă.

„M-a impresionat locul, trebuie să mergi să vezi ce se întâmplă acolo, ca să înțelegi. E foarte greu să spun, pentru că e vorba de trăirile locului. De la prima seară când a apărut luna atât de aproape de pământ, pentru că m-am șocat, e o minge imensă aproape de tine, e șocantă poziția lunii față de pământ, până la vegetație, ce au putut construi acolo dintr-un deșert. Au făcut un loc unde se trăiește la un lux exorbitant. Sun City este locul unde s-au desfășurat de foarte multe ori Miss Word, este un loc splendid. Nu am cuvinte suficiente să descriu locul.”, a continuat artista.

Citește și: Sanda Ladoși, criticată de propria mamă, pentru cum își crește copiii. Ce reproșuri a primit artista

Artista se consideră o norocoasă

Vedeta se consideră a fi cu adevărat norocoasă, pentru că întotdeauna a reușit să-și facă meseria, dar, în același timp, să se bucure și de toate priveliștile pe care lumea aceasta le are de oferit. 

„Nu am văzut toată lumea asta, ca să zic că s-au terminat vizitele, dar am văzut foarte multe locuri. Am avut șansa asta de a-mi face meseria și, în același timp, să vizitez locuri, ceea ce nu e la îndemâna oricui și este extraordinar. Îți faci și treaba și ai și posibilitatea să fii ghidat, să fii dus în locurile cele mai bune, să vezi locurile cele mai importante, dar și pe cele mai puțin importante, pentru că una este când mergi turist cu un traseu stabilit și alta este să fii cu oamenii locului, care te duc în locuri mai puțin turistice, unde sunt localnici și asta e o șansă în plus, zic eu.”, ne-a mai spus ea. 

VEZI și: Secretul Monicăi Tatoiu. Cum reușește mereu să fie plină de energie: „Deci, ce sfat vă dau...” / EXCLUSIV

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autor: Andreea Cercel | Dată: 22 mai 2023, 15:52

DC Media Group Audience

Tudor Chirila, foto Instagram

Tudor Chirilă, răspuns genial pentru copiii săi, după ce i-au cerut să le cumpere telefoane: „Pune-i cartelă și du-te cu cărămida la școală”

Cristina Demetrescu, captură video Youtube/ Voi cu Voicu

Cristina Demetrescu - Horoscopul verii 2023. Zodiile care vor da lovitura: „Mari șanse din punct de vedere profesional, creștere, promovare”

Mirela Vaida, captură video Youtube/ Acces Direct

Mirela Vaida este în doliu. Vedeta va lipsi de la Acces Direct: „Este un eveniment greu în familie”

Sursa foto: Camelia Pătrășcanu, captură YouTube/ Fanatik

Camelia Pătrășcanu, horoscop. Fenomenul astrologic de pe 9 iunie vine cu schimbări majore pentru zodii

Stephan Pelger, foto Instagram

Ioana Mandache, despre Stephan Pelger: Era foarte trist. Confirmase că vine și la petrecerea Viva, dar nu a mai ajuns

Adam Stavarache, captură video Vorbește lumea

Persoanele cele mai predispuse la divorț, în funcție de data nașterii. Adam Stavarache: „Pot rămâne singure toată viața”

Sursa Freepick

Horoscop. Venus în Leu, de pe 5 iunie. Previziuni pentru ultimele ȘASE semne din zodiac

Sursă foto: Instagram/ Sarah Juree

A fost exclusă din învățământ după ce s-a aflat ce făcea în afara programului. Povestea profesoarei care își vinde pozele online: „Mi-am câștigat întregul salariu anual de profesor”

Sursa foto: Marina Almășan, Facebook

Recunoașteți personajul? Este o cunoscută prezentatoare TV și scriitoare de la noi din țară

Sursa foto: unsplash, autor Obie Fernandez

Cele mai irascibile semne zodiacale. Le este greu să-și schimbe comportamentul

Bianca Drăgușanu, foto Instagram

Educație fără fițe. Fiica Biancăi Drăgușanu merge la o școală de stat: „Dacă eu am crescut normal, la o școală de stat, ea de ce nu ar face asta?”

Sursă foto: Youtube/ theXclusive

Copiii adoptivi ai Luminiței Anghel s-au reîntâlnit. Reacția artistei după ce David Pușcaș a revăzut-o pe Măriuca