TAROT, Rodica Spînu: etalare pentru a doua jumătate a anului 2022. „Situația financiară a oamenilor de rând” Facebook
Data publicării:
Rodica Spînu, astrolog și tarotolog, a venit în cadrul interviurilor Astrosens și a făcut o etalare specială pentru a vedea ce anume ne așteaptă din punct de vedere financiar în a doua jumătate a anului 2022. Este vorba despre schimbări, dar și despre o alegere în fața căreia vom fi puși.

Rodica Spînu este un astrolog și tarotolog cu o poveste de viață cu totul și cu totul specială. Născută în Călărași, Republica Moldova, are Soarele în Rac, Ascendentul în Fecioară și Luna în Leu. Povestea cu astrologia și tarotul a început la întoarcerea lui Saturn când deși avea o carieră în domeniul economic, ea fiind economist de meserie, simțea că îi lipsește ceva. „Aveam un job, aveam o familie, aveam deja un copil, dar nu mă simțeam împlinită, „m-am întrebat ce îmi mai trebuie. Acest lucru m-a împins, în primul rând, să studiez astrologia, am citit tot ce s-a găsit la acea vreme”. Rodica Spînu vine cu sfaturi pentru cei care simt că viața mai are lucruri extraordinare pregătite pentru cei curioși să încerce. „Tu ești cel care alegi rezultatul, ce poți să folosești din tot ceea ce ai, din talentele pe care le ai, din resursele pe care le ai”.

Într-un moment în care cu toții suntem afectați de creșteri de taxe, impozite pe proprietăți, iar astrele prin intrarea lui Marte în Taur, dar și prin faptul că Uranus este în Taur, ne indică lupta pentru supraviețuire, pentru alimentație, pentru resurse, avem nevoie să știm exact încotro ne îndreptăm cu toate acestea, de aceea, Rodica Spînu a efectuat o etalare pentru situația financiară a românilor până la sfârșitul anului 2022.

„M-am simțit surprinsă de ce a ieșit”, a spus Rodica, precizând că această etalare vorbește despre situația financiară a oamenilor de rând, a celor obișnuiți care trebuie să răzbească printre credite, rate, copii și alte nevoi ale traiului.

Rodica Spînu a folosit metoda de etalare „cu opt cărți” din tarotul lui Papius, un pic mai diferit de cel al lui Edward Waite. Cărțile lui Papius arată energiile în care ne aflăm, ne arată energiile în care se află banii. Nu înseamnă că aceste cărți ne vor da previziuni exacte, sunt niște predispoziții pe care ni le arată, cum anume decidem noi să acționăm depinde de noi.

În mijolocul etalării a ieșit cartea „Diavolul”. Cartea „Diavolul” care se vede în mijloc, spune Rodica Spînu, indică situația în care ne aflăm noi acum. „Este foarte bine că a ieșit inversată”, Diavolul înseamnă dependențele toxice care ne fac rău, de care nu ne putem rupe, iar faptul că este inversat ne arată că este mai „diluat”.

Citește continuarea pe ASTROSENS.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Spectacola
Categorie: Horoscop
Tagurile articolului:   astrolog  iulie  rodica spinu  tarot  zodii 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Mercur retrograd din 26 noiembrie. Care vor fi cele mai afectate zodii: „Vom simți tristețe, neputință, neîncredere”




pixel