Tatăl Andreei Bălan, primele declarații după ce a aflat că Victor Cornea, fiicei sale, are un copil: "M-a ținut departe, nu-l cunosc nici pe jucătorul de tenis"
Data publicării:
Tatăl Andreei Bălan a avut o primă reacție, după ce a aflat că iubitul fiicei sale are un copil. 

Andreea Bălan și Victor Cornea formează unul dintre cele mai noi cupluri din showbiz-ul românesc. La câteva luni după ce tinerii îndrăgostiți și-au oficializat relația, s-a aflat că tenismenul are un băiat, în vârstă de 10 ani, pe nume Luca, dintr-o altă relație. Iubitul Andreei Bălan a recunoscut că are o relație foarte strânsă cu fiul său, dar și cu mama copilului. 

„Am o relație foarte bună cu el, cu copilul meu, Luca, dar și cu mama lui, Irina, o fată pe care am cunoscut-o cu ceva vreme în urmă, pe când eram mult mai tânăr. Irina este bucureșteancă și am avut o poveste frumoasă de dragoste, cândva. Așa a fost situația atunci, eu am stat mult timp în Statele Unite în acea perioadă…

Am avut o relație bună, dar am decis să o luăm fiecare pe drumul lui, cu propria lui carieră! Luca are 10 ani, este clasa a V-a și stă cu mama lui în București și ales să joace fotbal, iar nu tenisul de câmp, după modelul meu. Nu l-am constrâns, ba chiar l-am ajutat să se înscrie la Dinamo, la o grupă de copii, un club la care de altfel activez și eu. Vă asigur că mă înțeleg foarte bine cu băiatul meu, nici vorbă de a-mi uita de îndatoririle ce-mi revin.”, a declarat Victor Cornea, potrivit cancan.

Tatăl Andreei Bălan, primele declarații după ce a aflat că Victor Cornea, fiicei sale, are un copil

Tatăl Andreei Bălan a făcut primele declarații după ce a aflat că Victor Cornea, fiicei sale, are un copil. Bărbatul susține că a citit această informație pe internet, însă nu îl cunoaște pe iubitul fiicei sale. 

„Nu știu ce să spun, nu cunosc situația, am citit știrea pe internet, nu-mi dau eu cu părerea. Nu-l cunosc nici pe jucătorul de tenis, nici pe fiul lui. Andreea m-a ținut departe de viața ei personală, cu mama ei vorbește despre tot, eu sunt la Ploiești, ele, la București', a declarat Săndel Bălan pentru playtech.ro.

Cum s-a cunoscut Andreea Bălan cu Victor Cornea

„Am fost la tine în emisiune și am vorbit despre spiritualitate. Atunci când s-a făcut liniște și am putut să vorbesc așa vreo 2 minute despre spiritualitate și voi m-ați ascultat. Eu am decupat acel filmuleț, l-am pus pe Instagram și s-a viralizat, a făcut 1.5 milioane (nr. de vizionări). El fiind pe spiritualitate și trezit spiritual, a ajuns acest filmuleț la el în feed-ul de Instagram că el nu mă urmărea. Pur și simplu mi-a lăsat un mesaj ‘Felicitări, Andreea, ești genială’. Eu, de obicei, nu răspund la mesajele bărbaților care îmi scriu ‘Ce frumoasă sunt’, că nu mă interesează. Când mi se scrie să mă cucerească, nu mă interesează, nu răspund. Nu consider că trebuie să mă agăți pe Instagram, nu e locul potrivit. Acestui mesaj am răspuns tocmai pentru că avea legătură cu spiritualitatea și apoi am început să vorbim’, a povestit Andreea Bălan la Xtra Night Show.

Citește și: Anca Serea, motivul pentru care și-a anulat operația, pe ultima sută de metrii. Care este starea de sănătate a vedetei: „Sunt sub supravegherea lui Dumnezeu”

Alessandra, colega de scenă a lui Theo Rose, a slăbit 45 de kilograme. Cum a reușit să ajungă la forma dorită: „Am scăpat de hipotiroidism”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Vedete
Tagurile articolului:   Andreea Balan  tata  victor cornea 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut




pixel