Tatăl Denisei Răducu nu poate trece peste moartea regretatei artiste: „Am rămas cu necazul și cu suferința”. Bărbatul, dezamăgit de faptul că fiica sa a fost uitată de public
Data publicării:
Denisa Răducu s-a stins din viață în urmă cu cinci ani, însă familia vedetei este într-o continuă sufrință.

Denisa Răducu a murit la vârsta de 27 de ani, după ce a fost diagnosticată cu cancer hepatocelular, cea mai agresivă formă de cancer la ficat. Vestea aceasta cumplită a venit ca un trăsnet atât pentru familia vedetei, cât și pentru toți cei care îi apreciau muzica. Chiar dacă a încercat să urmeze diferite tratamente și a cerut sfatul mai multor specialiști, nimeni nu a putut face nimic pentru a-i salva viața regretatei artiste. Acum s-au făcut deja cinci ani de când aceasta nu mai este în viață, însă familia vedetei nu au trecut încă peste întâmplarea care a lăsat un gol imens în sufletul lor. Tatăl Denisei continuă să-și viseze fiica, însă nu-și amintește de clipele în care aceasta era în suferință, ci de momentele din copilărie, în care singurele griji ale artistei erau să crească cât mai frumos și să se bucure de fiecare clipă. 

„Este foarte greu prin ce trec acum! Am rămas cu necazul și cu suferința. Denisa a fost uitată de lume, așa este în viață! Tot timpul apare ceva nou! O mai visez uneori și atunci când o visez, o visez mică, sprintenă și voioasă, o copilă cam la unsprezece ani. Nu mi-a transmis niciodată vreun mesaj prin vis, dar pentru mine este suficient că îmi apare.”, a declarat Emilian Răducu, pentru Click!.

Poate te interesează și: Celebrități care au învins cancerul de sân. Cum au fost diagnosticate și cum au reușit să se vindece

Cum se descurcă descurcă tată Denisei cu banii

Chiar dacă a fost una dintre cele mai apreciate cântărețe de la noi din țară, familia artistei a rămas una destul de modestă. Totuși, tatăl acesteia nu se plânge și spune că se descurcă destul de bine să-și asigure strictul necesar.

Mă descurc cu banii, nu mă plâng, sunt angajat. Nu suntem oameni care să avem bogații, case nu știu de care, dar ne descurcăm. Importantă este sănătatea și vorba bună în familie. Astea sunt cele mai importante lucruri.", a mai supus el.

Irina Margareta Nistor, despre boala cu care s-a confruntat în copilărie. Dezvăluiri cutremurătoare: „În momentul în care intrau în sânge, mă puteau omorî”

Ce se întâmplă cu bunurile lăsate de regretata artistă

Denisa a lăsat în urmă mai multe bunuri materiale, printre care o casă, un apartament, o mașină de lux, dar și drepturile de autor care vin în continuare din piesele acesteia. Familia Denisei l-a acuzat acum ceva timp pe Florin Pește, impresarul fetei lor, de faptul că ar fi vândut ilegal aceste drepturi, iar procesul deschis este încă în desfășurare.

„Nu știu ce o să se întâmple cu acel proces. A sunat fata mea să întrebe avocații și i-au zis să avem răbdare că se strâng probe. Adelina moștenește tot de la Denisa: apartamentul și casa pe care o făcea la țară (n.r – comuna Ștefănești). Acum casa a fost terminată prin exterior. Mai trebuie interiorul făcut, dar mai stăm pentru că ne trebuie bani”, a conchis Emilian Răducu.

Citește și: Chef Salvo Lo Castro le-a gătit vedetelor de la Hollywood. Cu ce preparate i-a dat pe spate pe Robert De Niro, Anthony Hopkins și Tom Cruise: ”În fiecare zi a vrut chiftele”/ EXCLUSIV

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: boala  denisa raducu  moarte  parinti 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Mercur retrograd din 26 noiembrie. Care vor fi cele mai afectate zodii: „Vom simți tristețe, neputință, neîncredere”




pixel