Tatăl Lidiei Buble, părere sinceră despre relațiile fiicei sale: „Nu e ce trebuie pentru tine, măi tati, diferența de vârstă, domeniul”
Data actualizării:
Data publicării:
Tatăl Lidiei Buble și-a exprimat părerea sinceră despre bărbații care au trecut prin viața fiicei sale. 

Tatăl Lidiei Buble este pastor și ține foarte mult la familia sa. De-a lungul timpului, artista a avut mai mult relații, însă niciuna nu a mers așa cum se aștepta artista. După despărțirea de Răzvan Simion, Lidia Buble a avut o relație la distanță cu un actor de origine cubaneză. Blondina a povestit, în cadrul unui podcast, că tatăl său i-a spus să aducă acasă doar bărbatul cu care se va căsători. 

Invitată în emisiunea online a Alexandrei Ungureanu, „Duet cu Alexandra”, artsta a dezvăluit ce spune tatăl ei despre poveștile sale de iubire. Artista a precizat că are o relație foarte strânsă cu familia sa și le povestește tot ce se întâmplă în viața ei. 

Lidia Buble: „M-a călit viața mult de tot”

„Cu tata am discuții constructive de fiecare dată când merg la Deva. Îmi dă sfaturi, eu vorbesc foarte deschis cu el. De fiecare dată m-a inspirat, mi-a dat sfaturi bune pe care le-am urmat și mi-a fost bine. Îmi spune uneori: «Nu e ce trebuie pentru tine, măi tati, diferența de vârstă, domeniul». Dar, totuși, mă lasă să aleg ce simt. Nu-mi impune. M-a călit viața mult de tot. Tata e relaxat în privința mea pentru că a observat că am rămas aceeași fată pe care a crescut-o, cu aceleași principii și cu același tip de viață sănătos”, a declarat solista.

Lidia Buble a avut foarte multe joburi, de-a lungul timpului

Ce nu știu foarte mulți fani ai artistei, este că aceasta nu a avut o viață foarte ușoară. Vedeta provine dintr-o familie cu 11 frați, astfel încât a trebuit să muncească încă din copilărie, pentru a câștiga bani și pentru a-și ajuta părinții. Aceasta a avut extrem de multe locuri de muncă, din domenii cât mai variate, nefiindu-i rușine nici cu postul de femeie de serviciu.

"Eu am fost o fire foarte independentă de mică, nu puteam să le cer alor mei bani pentru haine, au crescut 11 copii. Așa că am început să-mi fac banii mei. Primul job a fost în cimitir cu tata, primeam 100 de lei pe zi. Alt job pe care l-am avut a fost să fiu femeie de serviciu la tipografie, eu nu mă duceam cu fetele în oraș, după am mai lucrat la un solar de bronzare, luam banii, îi încasam. În București primul job a fost de bonă, aveam experiență, după am fost ajutor de manager auto, după care m-am întâlnit cu o tipă care era în domeniul muzical și m-a luat cu ea la o probă. Eu nu cunoșteam niciun artist de la noi, pentru că noi acasă nu aveam televizor, știam doar cântecele noastre bisericești.", a mai dezvăluit artista.

Tatăl artistei a aflat de cariera ei muzicală după un an

Artista a ajuns la audiția dată de Adi Sînă prin intermediul unei prietene, pentru că aceasta nu-și dorea să intre în industria muzicală. Soțul Ancăi Serea s-a îndrăgostit pe loc de vocea acesteia, astfel încât a luat naștere melodia celebră, prin care și-a făcut vedeta debutul. Aceasta dezvăluie însă abia acum, faptul că a trecut prin extrem de multe stări în acea perioadă, pentru că nu știa cum va reacționa familia ei, la auzirea veștii. 

"Nu știam de cine e Adi Sînă. Am mers, nu știu cât de impresionat a fost el, dar m-a întrebat pe un ton: Auzi, dar tu știi să cânți la fel de bine ca prietena ta? Mi-a zis că el avea piesa Noi simțim la fel de vreo 3 ani și au venit tot felul de artiste: Nicole Cherry, Antonia. Eu am luat de la 0 tot ce înseamnă muzică. Au trecut câteva luni de când am înregistrat piesa, ca să și fiu de acord să o lansăm. Îmi era frică de tata, nu știam cum să-i zic, el a aflat după un an de zile, de la un vecin. A fost șocat.", a mai spus artista.

Citește și: Lidia Buble, adevărul despre operațiile estetice: „Sunt deseori criticată pentru nasul meu. Este un nas cu personalitate” EXCLUSIV

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Vedete
Tagurile articolului:   familie  Lidia Buble  relatii  tata 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Adriana Bahmuțeanu, foto Instagram

Adriana Bahmuțeanu, în lacrimi la mormântul lui Silviu Prigoană. A avut parte de o mare surpriză - Foto în articol

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Un mare secret al lui Silviu Prigoană s-a aflat abia acum, după moartea lui




Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Lumea muzicală este în doliu! Celebrul artist Gabriel...

pixel