„Și-a găsit o muză de 18 ani”. Teo Trandafir, reacție virală după ce ce Cătălin Botezatu și-a asumat relația cu Nicolle, iubita mai tânără cu 40 de ani
Animalul de companie, pe nume "Boncuk" ("Mărgea"), a urmărit ambulanţa cu care proprietarul lui, Cemal Senturk, a fost transportat la un spital din oraşul Trabzon, situat pe malul Mării Negre, în data de 14 ianuarie.
Câinele a făcut apoi vizite zilnice la spital, potrivit agenţiei de presă DHA.
Fiica lui Senturk, Aynur Egeli, a declarat că o ducea pe Boncuk acasă, însă ea alerga înapoi la spital.
Un agent de securitate din cadrul spitalului, Muhammet Akdeniz, a povestit pentru DHA: ''Vine în fiecare zi în jurul orei 9.00 şi aşteaptă până la căderea nopţii. Nu intră. Când se deschid uşile, îşi bagă capul înăuntru''.
Miercuri, Boncuk l-a revăzut în sfârşit pe Senturk când acesta a fost condus afară într-un scaun cu rotile.
''Este foarte obişnuită cu mine. Şi îmi e în permanenţă dor de ea'', a mărturisit el pentru DHA.
Senturk a fost externat miercuri şi s-a întors acasă alături de câinele său, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: International
Tagurile articolului: caine spital stapan turcia
Consumul de apă, un gest atât...
Știai că Melania Trump, una...