Teo Trandafir iubește din nou: „Nu am fost singură aproape niciodată”. Ce spune vedeta despre partenerul din viața ei
Data actualizării:
Data publicării:
Teo Trandafir a vorbit despre statusul sentimental pe care îl are în prezent. 

Teo Trandafir și-a ținut întotdeauna viața personală departe de primele pagini și nu a dat niciodată curs scandalurilor. Chiar dacă vedeta a fost căsătorită deja de două ori, aceasta a declarat în repetate rânduri faptul că nu-i priește singurătatea, iar întotdeauna trebuie să aibă pe cineva alături de ea. Deși recent dragostea părea să nu-i mai surâdă prezentatoarei TV, acum aceasta este din nou împlinită pe plan sentimental. 

„Ceea ce nu se știe despre mine este că eu nu am fost singură aproape niciodată. Nu îmi place să fiu singură, nu mi se pare amuzant, pentru că nu am cu cine vorbi, cu cine împărți o roșie și o bucată de brânză. Faptul că nu mă afișez este cu totul și cu totul altă treabă. Nu aleg singurătatea și sper din tot sufletul ca Dumnezeu să rânduiască în așa fel încât să nici nu fiu nevoită să ajung acolo.”, a declarat Teo Trandafir, potrivit viva.

Teo Trandafir, lecția primită de la fiica ei: „Este același sfat pe care îl primesc de la toți oamenii”

Motivul pentru care Teo Trandafir nu se afișează cu iubitul ei

Toată lumea se întreabă astfel de ce vedeta nu se afișează nicăieri cu partenerul său de viață. Aceasta a explicat faptul că bărbatul în cauză nu este de acord cu expunerea publică, pentru că își dorește să aibă parte în continuare de intimitate absolută.

„Nu voi vorbi niciodată despre bărbatul din viața mea fără acordul acestuia și, deocamdată, nu îl am. Este vorba despre oameni care au trecut prin viața mea și care nu și-au dorit să fie hăituiți prin magazine, a căror intimitate o respect mai mult decât pe a mea. Cred că poți să fii regină doar la brațul unui rege. Indiferent de situația socială, de ce pare a fi omul respectiv, atâta vreme cât eu îi simt noblețea, generozitatea și caracterul de fier, va fi lângă mine și voi fi lângă el și îl voi susține până la moarte.”, a continuat vedeta.

Andreea Marin, declarații neașteptate despre Andreea Esca: "Ea se joacă mereu cu viața". Cum a caracterizat-o pe Teo Trandafir

 

Ce nu ar accepta vedeta de la partenerul de lângă ea

Vedeta a dezvăluit, de asemenea, și care sunt lucrurile peste care nu ar putea trece niciodată, într-o poveste de iubire.

„Cred că nu aș accepta să fiu batjocorită public, asta nu aș suporta, și nu aș putea ierta niciodată un om care să îmi facă rău de față cu toată lumea. Altminteri, am o toleranță pe care am început să mi-o și iubesc, și pot ierta aproape orice, atâta vreme cât există măcar un argument.”, a mai spus prezentatoarea TV.

„Eu eram cât ele două la un loc”. Teo Trandafir, în competiție cu Andreea Marin și Mihaela Rădulescu. Cum a reușit să le fure audiența

Teo Trandafir nu a făcut niciodată primul pas niciodată într-o relație

Invitată recent în cadrul emisiunii „Detectorul de minciuni”, realizată de Oana Radu, Teo Trandafir spunea că niciodată nu a făcut primul pas într-o relație și așteaptă întotdeauna ca bărbații să vină spre ea, cum cel mai probabil s-a întâmplat și de această dată. 

"Eu nici măcar nu am inițiat o relație vreodată. În primul rând, pentru că de foarte mult timp sunt în businessul ăsta și toată lumea are senzația că sunt inabordabilă complet. Și atunci, dacă te duci tu, nu te crede nimeni. Eu aștept să mi se întâmple. Dacă o fi să fie bine, dacă nu asta e. Ăsta e cumva un dezavantaj...să stai să ți se întâmple viața, mie nu-mi place asta. De obicei, iau inițiativa și fac eu ce e de făcut. La capitolul amoros însă, trebuie să vină el către mine. 

Bărbaților le e frică de mine și mulți mi-au și spus-o, cu argumente. Parcă faptul că știu să scriu și să vorbesc corect românește ar reprezenta o problemă în dragoste. Dragostea este cu totul altceva. Am fost cerută de nevastă la un moment dat, în scris, cu un singur "i". N-a murit nimeni din asta." , a spus Teo Trandafir, la detectorul de minciuni al Oanei Radu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: iubire  relatie  Teo Trandafir  vedete 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Ce ne rezervă astrele până la finalul anului. Gemenele Oana și Adina Timofte au dezvăluit cum îți va merge în următoarea perioadă

Vovo Violin, violonist profesionist, povestea unei cariere impresionante și planurile de viitor: „Toate zilele mele au legătura cu muzica”

Captură video: Instagram/rux.si.opulenta. Captură video: TikTok/bogdan.1111

Rux, ironii la adresa Andreei Bănică după momentul incendiar de pe scenă: „E ca și cum le arunca. Parcă voia să le arunce pe oameni”

Captură video: YouTube/Adevaruri ascunse

Top 4 zodii care se vor bucura de noroc financiar la final de an. Mihai Voropchievici: „Sfârșitul lui 2024 le rezervă șanse mari de câștig”

Gabriel Cotabiță, foto Facebook

Mesajul emoționant transmis de familia lui Gabriel Cotabiță. Când va avea loc slujba de înmormântare

Adriana Bahmuțeanu, captură video Youtube

Victorie pentru Adriana Bahmuțeanu! Și-a văzut băieții, după o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Ne-am luat în brațe, am plâns, însă copiii mei sunt confuzi”

Captură video: YouTube/theXclusive

Bursucu, despre divorțul de soția sa, Andreea: „Ce avem noi doi de împărțit, avem noi. Trebuie să fim impecabili în fața copiilor”




pixel