Teo Trandafir, lecția primită de la fiica ei: „Este același sfat pe care îl primesc de la toți oamenii”
Data publicării:
Teo Trandafir a vorbit despre relația pe care o are cu fiica ei și despre noul proiect TV pe care îl va realiza în curând pe Kanal D.

Teo Trandafir are o relație extrem de apropiată cu fiica ei, persoana care îi este alături necondiționat. Maia a împlinit recent vârsta de 18 ani, lucru care a determinat-o pe mama ei să poarte discuțile pe un alt ton și să o lase pe aceasta să-și ia propriile decizii. Chiar dacă tânăra se bucură acum de independență, cel puțin în buletin, îndrăgita prezentatoare TV spune că aceasta îi cere, în continuare, sfaturi pe diferite teme.

„Îmi cere tot felul de sfaturi în funcție de nevoile pe care le are, nu aș putea să le definesc într-un fel. Discuțiile sunt altfel, pentru că Maia este acum majoră și chiar poate să ia decizii în funcție de ceea ce își dorește ea, nu neapărat în funcție de ce o sfătuiesc eu să facă.”, a declarat Teo Trandafir potrivit unica.
 

Chiar dacă Teo își sfătuiește foarte mult fata, nici aceasta nu se lasă mai prejos. Maia i-a dat astfel o lecție foarte importantă mamei ei, pe care aceasta să o aibă mereu în minte.

„Da, este același sfat pe care îl primesc de la oamenii care mă cunosc cu adevărat, și anume să am cu adevărat încredere în mine. Eu nu știu să am încredere în mine și mi se pare că oamenii care au completă încredere în sine sunt neghiobi pentru că nu admit posibilitatea de a greși. Eu știu că voi greși, aștept doar momentul în care se va întâmpla asta și, firește, sunt foarte atentă. Asta poate fi interpretată ca lipsă de încredere în sine.”, a continuat ea.

Teo Trandafir, despre compromisurile pe care le-a făcut pentru audiență: "Toată lumea mă înjură că am adus maneaua în România"

 

Teo Trandafir va prezenta emisiunea matinală de weekend de pe Kanal D

Teo Trandafir revine în forță pe micile ecrane, prezentând de data aceasta o emisiune matinală de weekend. Dacă acest lucru ar presupune ca aceasta să facă anumite schimbări în viața ei, vedeta spune că niciodată nu are planuri pentru sfârșitul săptămânii, iar mai mereu preferă să se ocupe de treburile gospodărești atunci.

„Nu am avut niciodată o rețetă pentru weekend cum foarte puțină lume cred că are. Fiecare weekend se petrece în funcție de nevoile pe care le ai pentru săptămâna următoare; dacă nu ai mâncare, gătești, dacă nu ai haine călcate, le calci, mai ales sâmbăta. În general fac ce trebuie să fac ca să îmi fie mai comod săptămâna următoare. Dacă rămâne timp pentru relaxare, este perfect.
 

Pentru mine în momentul în care am decis împreună cu echipa formatul final, a fost o surpriză, una plăcută, mai ales că nu am mai făcut niciodată așa ceva. Vor exista informații, comentarea unor subiecte de interes cu invitați din diverse domenii, vom avea și componenta de entertainment pentru că ne dorim să îi și relaxăm pe oameni, mai ales că suntem în weekend.”, a mai spus prezentatoarea TV. 

Ce sfat prețios a primit Dorian Popa de la Teo Trandafir: ”Nu poți ști ce e...”

Cum trece vedeta peste momentele grele

 Faptul că este mereu cu zâmbetul pe buze îi face pe toți cei care o urmăresc să se întrebe despre cum traversează aceasta momentele mai dificile din viața ei și cum reușește să rămână pe poziții, chiar și atunci când sufletul ei este destul de afectat de probleme.

„Eu sunt în general un om vesel și nu îmi vine peste mână să fiu eu însămi timp de două ore. Sigur, sunt și zile un pic mai grele în care primești vești care nu te bucură, dar treci peste ele, pentru că două ore nu sunt o eternitate. Acum este mai ușor să te informezi decât era când m-am apucat eu de meseria asta, în 1994. Atunci trebuia să avem ziare, acum avem Internet, televiziuni și radio. Eu ascult tot timpul știrile radio, astfel încât toate informațiile să ajungă la mine în timp util.”, a mai spus Teo Trandafir.


Bursucu, viața din spatele camerelor de filmat. Prezentatorul TV face „naveta” pentru a-și vedea familia: „Plec vineri și mă întorc duminică seară” EXCLUSIV

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: cariera  fata  relatie  Teo Trandafir 



Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Adriana Bahmuțeanu, foto Instagram

Adriana Bahmuțeanu, în lacrimi la mormântul lui Silviu Prigoană. A avut parte de o mare surpriză - Foto în articol

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Un mare secret al lui Silviu Prigoană s-a aflat abia acum, după moartea lui

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Captură video: TikTok/Vlad Iorga. Captură video: Facebook/Igor Cuciuc

Durere fără margini la priveghiul Andreei, fiica lui Igor Cuciuc. Cunoscutul interpret nu s-a desprins de lângă sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei sale

Sursă foto: Captură foto YouTube „Viața fără filtru”

Adriana Bahmuțeanu, prima reacție după ce copiii ei au fost luați de Protecția Copilului din vila lui Silviu Prigoană: „Este o veste bună că lucrurile încep să se miște”




pixel