Mihaela Botezatu, soția lui Silviu Prigoană, prima reacție publică la două zile de la moartea omului de afaceri. Când ar fi avut loc, de fapt, înmormântarea
Otniela Sandu a acceptat în urmă cu câteva zile să participe la rubrica „Spui tot sau îți ia gura foc”, din cadrul emisiunii lui Cătălin Măruță. Ea a fost pusă în situația de a răspunde unor întrebări dificile sau a gusta sosurile picante. Deși a participat la numeroase emisiuni, Otniela Sandu s-a dovedit a fii destul de reținută atunci când a venit vorba să răspundă unor întrebări ceva mai complicate. Frumoasa blondină a degustat toate sosurile picante și, spre surprinderea tututor, a ales să răspundă unei singure întrebări, și anume ce vedetă din România i se pare cea mai nesuferită și de ce.
Te-ar putea interesa și: Anca Serea e disperată! Vedeta trece prin clipe dificile: „A plecat spre spital cu dureri mari în piept și stomac. Mă simt vinovată că nu am putut să merg cu el”
Inițial, Otniela Sandu nu a vrut să răspundă nici acestei întrebări, doar că, înainte de a citit întrebarea, a menționat numele Dianei Munteanu și a spus că nu-i plac oamenii duplicitari. „Nu citim (n.r. întrebarea), că ar lua-o personal. Uite, nu-mi plac oamenii care afișează o față și ei, de fapt, sunt altfel. Nu-mi plac oamenii care îți zâmbesc, dar ei sunt falși, ipocriți, te vorbesc pe la spate sau chestii de genul ăsta. Am eu o problemă cu duplicitatea asta”, a spus Otniela Sandu.
Te-ar putea interesa și: Anghel Damian, surprins în compania unei tinere misterioase. Cum a reacționat Theo Rose după ce a văzut fotografia pe internet: „Fix pe fata asta s-a găsit să...”
Și pentru că a spus destul de multe lucruri despre vedetă, Otniela Sandu a acceptat în cele din urmă să citească întrebarea. „E mult zis nesuferită, dar dacă a trebuit să dau un nume... Sunt asumată. Aia e. Nu trebuie să placi pe toată lumea, nu?”, a declarat Otniela Sandu, după ce întrebarea a fost citită, iar telespectatorii au aflat motivul pentru care a menționat numele prezentatoarei TV.
Replica Otnielei a stârnit reacții din partea prezentatoarelor Teo Trandafir și Ilinca Vandici, care au comentat cu surprindere alegerea ei. Teo Trandafir a subliniat că Otniela ar fi trebuit să fie pregătită pentru astfel de provocări dacă a ales să participe la emisiune. Cele două prezentatoare TV au fost surprinse că Diana Munteanu a fost percepută ca nesuferită, amândouă considerând-o o persoană calmă și echilibrată. Ilinca Vandici a adăugat că, deși este posibil să fi existat o tensiune între cele două, imaginea publică a Dianei Munteanu este una pozitivă, iar comentariul Otnielei rămâne, pentru ele, neobișnuit.
Teo Trandafir: Otniela a spus, așa, după vișin că nu prea îi place Diana Munteanu. A fost pusă să numească o persoană nesuferită la care se gândește și ea a zis Diana Munteanu
Ilinca Vandici: Bine, a fost un concurs prin care. Erau niște întrebări la care era obligată să răspundă cumva, deci era o constrângere cumva, mi se pare.
Teo Trandafir: Mă, dacă îți e frică... știai unde te duci .
Ilinca Vandici: Clar, 100%.
Teo Trandafir: Și Otniela e mai timiduță. Are noroc cu Diana Munteanu care e un om foarte echilibrat.
Ilinca Vandici: De asta zic. E o surpriză. Să zici de Diana Munteanu că ți se pare nesuferită?! Eu am rămas surprinsă, pentru că Diana Munteanu mi se pare un om echilibrat, așezat, liniștit, cu bun simț, dar vezi? Niciodată nu știi ce este în spate, de ce o fi și zis Otniela treaba asta. Ea a mai adus niște argumente și a spus că ei nu-i prea plac oamenii care îți zâmbesc în față, dar, de fapt, în spate se întâmplă alte lucruri. E posibil să fi fost o chestiune între cele două la un moment dat, nu știu. E doar o supoziție, nu zic eu nimic. Habar nu aveam, nu dați cu pietre. E doar o supoziție. Cele spuse de Otniela aici mă duc. Imaginea generală despre Diana Munteanu este una pozitivă.
Teo Trandafir: Dacă îmi punea cineva pistolul la tâmplă, metaforic vorbind, eu tot Diana Munteanu ziceam. Știi de ce? Pentru că e drăguță și pentru că nu ripostează. Sau ziceam de tine că ești nesuferită.
Ilinca Vandici: Da, puteai să zici de mine cu siguranță. Și eu despre tine.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Valentina Miu
Categorie: Vedete