Victorie pentru Adriana Bahmuțeanu! Și-a văzut băieții, după o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Ne-am luat în brațe, am plâns, însă copiii mei sunt confuzi”
Spectacola: Cum te găsim în acest final de an?
Teona Stavarachi: Sănătoasă, recunoscătoare, alături de oameni dragi și cu mult mai multă experiență și lecții învățate față de anul trecut.
Spectacola: Cu ce te-a surprins 2023? Dacă ar fi să numești cea mai mare bucurie, dar și cea mai mare provocare din acest an, care ar fi acelea?
Teona Stavarachi: Cred că se îmbină perfect și bucuria și provocarea și surpriza în proiectul Groapa. A reprezentat pentru mine un prag de maturizare (alături de terminarea masterului), un context în care să pun în aplicare ce știu să fac și în care să descopăr și mai mult această lume din care fac parte.
Vezi această postare pe Instagram
Spectacola: Cu ce gânduri, planuri și speranțe intri în noul an?
Teona Stavarachi: Îmi doresc să ne vedem cât mai mult la teatru și la film, să mă întâlnesc/reîntâlnesc cu oameni frumoși, atât în proiecte noi cât și în proiectele deja în derulare, să cresc în continuare sănătoasă și să nu mă opresc din a căuta și a învăța.
Vezi această postare pe Instagram
Spectacola: Dacă ar fi să premiezi o persoană din viața ta, pentru anul care tocmai se încheie, care ar fi aceea și de ce?
Teona Stavarachi: Eu aș premia pe toată lumea pentru că toată lumea merită, dar dacă trebuie musai să aleg: Teodor, fratele meu. De ce? Pentru că mă inspiră, mă motivează, pentru că e un om bun, o sursă de umor și pentru că îl iubesc și îi admir inteligența și felul în care își croiește drumul prin viață.
Spectacola: I-ai scris Moșului în acest an? Care ar fi cea mai arzătoare dorință a ta, în acest Crăciun?
Teona Stavarachi: Dacă i-aș cere Moșului o motocicletă mi-ar trimite scrisoarea înapoi. Anul acesta dorința mea e simplă: să fim sănătoși, să ne iubim mult, să profităm de timpul pe care îl avem cu familia și oamenii dragi și să ne bucurăm de ceea ce are viața de oferit.
Spectacola: Cum vei petrece sărbătorile? Care sunt tradițiile care nu lipsesc de la masa de Crăciun?
Teona Stavarachi: Îmi doresc mult să ajung în Suceava, să-mi colind rudele de la țară, să ningă, să gătesc multă mâncare așa cum se face la noi, să împodobesc bradul și să fie liniște și pace.
Spectacola: Într-un scenariu perfect, cine ți-ai dori să fie alături de tine la masa de Crăciun?
Teona Stavarachi: În primul rând, mi-aș dori să am alături de mine toată familia și apoi oamenii cei mai apropiați, cu care am împărtășit momente importante și cu care am legat prietenii atât de frumoase de-a lungul timpului.
Spectacola: Cum arăta Crăciunul copilăriei, ce îți lipsește cel mai mult de atunci și ce ai păstrat și astăzi?
Teona Stavarachi: Încerc să păstrez în fiecare an cât mai mult din cum arăta Crăciunul în copilărie, dar ce îmi lipsește cel mai mult în ultimii ani e peisajul de la țară cu străzile înzăpezite și bătătorite de pașii colindătorilor care umblau din casă în casă. Restul pregătirilor din casă, le-am păstrat într-o măsură sau alta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Georgiana Ioniţă
Categorie: Vedete
Daniela Simulescu, astrolog DC...