Terapia inedită care a vindecat-o pe Lidia Fecioru de obiceiul de a înjura și de viteza la volan. Nu te așteptai la asta
Data publicării:
Lidia Fecioru a dezvăluit cum a reușit să devină o persoană mult mai calmă și mai răbdătoare.

Chiar dacă în prezent, Lidia Fecioru este o prezență extrem de caldă, veselă și liniștită din toate punctele de vedere, în trecut, aceasta recunoaște că avea o personalitate mai diferită, era adepta lucrurilor trăite la intensitate maximă și se enerva adesea, mai ales în trafic, când folosea și un limbaj mai colorat. Acum, bioenergoterapeuta spune că a reușit să scape de vechile obiceiuri, iar muzica a fost cea care a avut un rol extrem de important în tot acest proces, iar din repertoriul acesteia nu lipsesc nici manelele, recunoaște Lidia Fecioru.

„Muzica m-a dezvățat de obiceiul ăsta, mi-a luat agresivitatea de la volan, nu mai sunt vitezomană, eram în trecut, eu când ieșeam pe autostradă și era liber... am și îmbătrânit, am 62 de ani, nu mai am acele chestii care să iasă ca în tinerețe. O muzică care mă poate duce la niște sentimente, că e manea, că e rusească, una din folclor, nu contează. Eu mă regăsesc în foarte multe melodii, râd, plâng.”, a dezvăluit Lidia Fecioru, în cadrul emisiunii 40 de întrebări cu Denise Rifai.

VEZI și: Cum apar în casă energiile negative. Lidia Fecioru: „Lucrul acesta creează o formă de energie negativă. Ea trebuie să crape undeva”

„Eu nu știu dacă am iubit cu adevărat”

Ajunsă la vârsta de 62 de ani, Lidia Fecioru este apreciată pentru felul în care arată, pentru personalitatea veselă și starea de bine pe care o emană mereu, dar și pentru felul în care a învățat să aibă grijă de ea, odată cu trecerea anilor. Chiar dacă pare că este echilibrată din toate punctele de vedere, aceasta nu a mai reușit să-și refacă viața după divorțul ce a avut loc în urmă cu mulți ani de zile. Astfel, într-un moment de sinceritate, aceasta a recunoscut că nu a iubit niciodată sincer pe nimeni, pe lângă membrii familiei sale.

„Eu nu știu dacă am iubit cu adevărat, în afară de familie, acolo este iubire condiționată. În rest, nu-mi dau seama, nu am luptat pentru persoanele din viața mea, nu știu de ce.”, a mai spus ea. 

Citește și: S-a aflat când s-a născut, de fapt, Lidia Fecioru. Informația care nu apare nicăieri o găsiți aici

Motivul divorțului de fostul soț

Chiar dacă sunt rare momentele în care vorbește de viața sa personală, Lidia Fecioru a povestit în cadrul aceleiași emisiuni despre relația toxică pe care a trăit-o alături de fostul ei soț și despre motivele care au produs, în final, ruptura dintre cei doi.

„Noi nu ne putem influența viața. Dacă pot da sfaturi altora, pot să îi îndrum cumva, pentru mine nu pot face nimic, nici pentru copii. Dacă eram întrebată cu o lună înainte dacă divorțez, eu spuneam că nu. Aveam un soț foarte frumos. Era un fel de Alain Delon. Eu munceam câte 12-14 ore pe zi. Eu nu aveam timp. Eu îmi vedeam copiii doar când dormeau.

Eu îl respect și o să-l respect toată viața mea. Îl respect și acum pentru că mi-a înfiat copiii, ceea ce a fost un semn al devotamentului față de mine. S-a mutat din Banat la București, dar nu s-a putut adapta pentru că spunea că toți bucureștenii sunt mincinoși.

Poate că până la urmă eu am fost vinovată, pentru că am lăsat toate celelalte lucruri care țineau de casă pe mâna lui. Eu eram doar cu munca, de celelalte el avea grijă. Când i-am spus să se ducă la muncă, el mi-a zis că-l jignesc că-l trimit la muncă. I-am răspuns că nu-l mai jignesc, divorțez”, a povestit Lidia Fecioru în emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai”.

În final, vă invităm să urmăriți un interviu al Lidiei Fecioru acordat pentru Spectacola:

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut




pixel