Theo Rose a angajat bonă pentru Sasha. Tatăl artistei a dat-o de gol: „Nu o putem ajuta mai mult”
Data publicării:
Tatăl lui Theo Rose a dezvăluit cum se descurcă artista cu creșterea celui mic în această perioadă. 

Theo Rose este una dintre cele mai proaspete mămici din lumea mondenă, care a adus pe lume primul ei copil în urmă cu mai bine de o lună. Totuși, după cum le dezvăluia încă fanilor din perioada în care era însărcinată, vedeta nu a stat prea mult acasă și a revenit pe platourile de filmare, dar și pe scenă, reluându-și integral activitatea profesională. Vedeta filmează intens pentru al treilea sezon din serialul „Clanul”, în paralel însă, se ocupă și de noul sezon „Vocea României”, acolo unde stă din nou la masa juraților, dar are de susținut și foarte multe spectacole în toate părțile țării. Și, fiindcă cariera de artist este una foarte solicitantă, iar Anghel Damian are și el la fel de multă treabă, cei doi au trebuit să angajeze pe cineva pentru a avea grijă de micuțul nou-născut. Tatăl artistei a fost cel care a făcut aceste dezvăluiri, spunând că mama artistei este cea care are grijă de micuț doar în weekend-uri.

„Fiica mea și Anghel își cresc pruncul ca puțin alți părinți. Eu și soția mea suntem foarte mândri de ei! Nu doar fiindcă la mijloc e fiica mea, ci în primul rând pentru că într-adevăr formează un cuplul aparte.

Mama lui Theo ajunge în fiecare weekend la București și stă cu nepoțelul ei. De multe ori o aduc personal, cu mașina. Suntem amândoi cu serviciu încă și nu o putem ajuta mai mult, dar sfârșitul de săptămână e al nostru. În rest, Theo și Anghel au angajat o bonă pentru cel mic!”, a declarat tatăl lui Theo Rose, pentru cancan.

Citește și: Theo Rose, experiență de 12 ore în penitenciar. Cum au primit-o deținuții: „Se auzeau chestii ciudate și blesteme”

„Anghel e o surpriză pentru mine”

Dacă de Theo Rose avea o părere bună și înainte și se aștepta ca artista să fie o mamă excelentă, tatăl vedetei nu avea aceeași impresie și despre Anghel Damian. Cu toate acestea, bărbatul spune că regizorul i-a depășit toate așteptările, fiind extrem de atent și de grijuliu cu nepotul său. 

„Soția mea a adus pe lume trei copii, așa că are suficientă experiență. Mi-a spus că e ferm convinsă că Theo va fi la rândul ei o mamă foarte bună. În plus, fata o întreabă tot felul de lucruri, pe care doar mamele le experimentează și pe care tare mă tem că bărbații, fie ei părinți la rândul lor, nu le înțeleg pe deplin vreodată.

De Theo a mea știam ce poate, fiindcă a crescut doar la noi în casă. Dar Anghel e o surpriză pentru mine. E atât de atent cu cel mic și e un tată așa de mândru, cum rar am văzut! Suntem plini de recunoștință că avem parte de asemenea copii frumoși”, a continuat acesta, pentru aceeași sursă citată.

VEZI și: Theo Rose, farse pregătite pentru Smiley. Artista și-a făcut revenirea cu dreptul: „Expresia feței lui face tot”

Vedeta, emoționată în momentul și-a reluat activitatea profesională

Decizia de a-și relua viața profesională nu a fost deloc una ușoară, după cum dezvăluia chiar artista în trecut. Vedeta s-a desprins destul de greu de băiețelul ei, însă, cu toate acestea, Theo nu stă mereu departe de el, aducându-l frecvent și pe platourile de filmare. De asemenea, chiar dacă va fi ocupată aproape în fiecare zi, artista nu renunță nici la alăptat, având un truc eficient prin care reușește să-i ofere copilului său lapte de la sân chiar și în momentele în care nu este aproape de el.

„Practic, astăzi îmi închei perioada de lăuzie. Este prima oară când plec de acasă atâtea ore. Ca să nu am așa mari emoții, o să vină după-amiază și el (n.red.: fiul ei, Sasha Ioan) cu tatăl lui. O să-l aducă să vadă și el, să fie și el integrat, să ne obișnuim cu ideea că va fi copilul prezent în majoritatea locurilor în care voi fi la muncă.(...) 9 luni a durat să crească (n.red.: burtica), 9 luni durează și să se retragă. Mi-am luat piese modelatoare să ajut un pic, dar mai uit să le pun, acasă nu stau cu ele. Sunt cu pompele după mine. Parcă vezi că cer să luăm pauză zicând: Țâșnește! O să mă cheme să le pun și în cafea. Eu am luat o gură, să văd ce gust are, ce bea copilul, și e bun”, a declarat Theo Rose, în cadrul emisiunii lui Cătălin Măruță.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: bona  copil  mama  Theo Rose 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Mercur retrograd din 26 noiembrie. Care vor fi cele mai afectate zodii: „Vom simți tristețe, neputință, neîncredere”




pixel