Theo Rose a dezvăluit 5 lucruri neștiute despre ea: L-am imitat toată viața
Data publicării:
Theo Rose a dezvăluit, care sunt cele mai interesante și neștiute lucruri despre ea.

Chiar dacă pare că vedetele își expun toată viața pe rețelele de socializare, mai sunt și unele lucruri pe care acestea le țin ferite de ochii lumii. Theo Rose este, de departe, una dintre persoanele publice care sunt foarte active în mediul online. Luată totuși la întrebări despre care ar fi cele mai neștiute și interesante lucruri desprea ea, artista a făcut niște dezvăluiri, pe care ... s-ar putea să nu le știe chiar toată lumea. Mai multe dintre acestea, sunt obiceiuri pe care artista le are din copilărie.

"Pot să-mi ating nasul cu limba. Al doilea lucru este că tocănița cu cartofi, împreună cu zeama de varză a rămas felul meu de mâncare preferat, încă de când eram copil, băutura mea preferată, deși e foarte greu să mă hotărăsc, este ginul toc. Al patrulea lucru este faptul că îmi place muzica foarte veche, iar ultimul este faptul că hazul meu, nu este de fapt al meu. L-am imitat toată viața pe fratele meu, care are mult mai mult haz, decât am eu. De asta sunt și băiețoasă, pentru că toată copilăria am petrecut-o alături de fratele meu Radu.", a dezvăluit Theo Rose, în emisiunea Give me 5, de la UTV.

@utv.ro Ce nu stiai despre @Theo Rose ♬ original sound - utv.ro

Theo Rose a trăit experiențe paranormale

Și dacă tot ne aflăm la capitolul de dezvăluiri, artista le-a povestit fanilor, recent, faptul că a trăit o experiență paranormală, lucru ce a făcut-o să creadă că există o legătură între cele două lumi. Artista susține faptul că a primit semnale de la o persoană foarte apropiată din familia ei, chiar la puțin timp, după ce aceasta murise. 

„După ce a fost înmormântarea bunicii mele, atunci când am terminat cu pomana și cu masa care se dă după înmormântare, eram toți la ea în bucătărie, la ea acasă și stăteam toată familia și vorbeam.

La un moment dat a bătut de trei ori în geam și am ieșit în secunda aia eu pe ușă și nu era absolut nimeni, ceea ce m-a făcut să am convingerea că există o legătură între lumile astea. Cei de dincolo chiar ne pot trimite niște semne, ne pot contacta într-un fel sau altul ”, a dezvăluit Theo Rose, pe instastory.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: artista  lucruri nestiute  mancare preferata  talente  Theo Rose  vedete 


DC Media Group Audience

Captură video: YouTube/Playtech Stiri

Horoscopul banilor 29 aprilie – 5 mai 2024, cu Remus Ionescu. Zodiile care vor avea noroc la bani, chiar înainte de Paște

Romeo Popescu, captură video Youtube

Previziuni pentru luna mai 2024, în funcție de cifra de destin. Romeo Popescu: „Aceste persoane au șanse financiare”

Lola Crudu, captură video Youtube, Spectacola

Lola Crudu, decizie radicală: „Nu mai plec, gata!” Soțul i-a spus că vrea să se înscrie la Survivor. Cum a reacționat / video

Captură video: YouTube/Canal33

Horoscopul lunii mai, cu Camelia Pătrășcanu. Previziuni pentru toate zodiile

Captură video Youtube, VERDICT DANA BUDEANU. Andra Măruță, Românii au talent/ProTV

Dana Budeanu, reacție controversată, după ce a văzut-o pe Andra pe scenă. Artista i-a răspuns când a observat ce a spus despre ea

Părintele Vasile Ioana/captură video Youtube, Altceva cu Adrian Artene

Ai voie să speli în Vinerea Mare? Părintele Vasile Ioana, răspunsul pe care-l așteaptă toți românii

Andrei Ciobanu, Tj Miles, captură video Youtube/ Survivor România

Andrei Ciobanu, avertisment către TJ Miles: „Pe Zanni nu-l interesează absolut de nimeni. Ăsta este obiectivul lui”

Valeriu Panoiu/ captură video Youtube

Horoscop pentru luna MAI. Zodiile care pot face mulți bani: ”Sunt vești foarte bune”

Captură video: YouTube/Adevaruri ascunse

Top 5 zodii de femei seducătoare, care cuceresc orice bărbat. Mihai Voropchievici: „Nimeni nu poate rezista în fața lor”

Sursa foto: Sursa foto: CRBL, Instagram

CRBL, primul Paște singur, după divorțul de soția sa, Elena. Artistul a dezvăluit în compania cui își va petrece sărbătorile anul acesta

Sursa foto: Christian și Iulia Sabbagh, arhivă personală

Anais Sabbagh a devenit virală pe internet, după ce s-a lansat în muzică. Fiica lui Christian Sabbagh a câștigat inimile a milioane de oameni: „A fost o surpriză”

Andrei Ciobanu, Zanni/ captură video Voyo

Scandal între Andrei Ciobanu și Zanni la Survivor! „Nu a primit educație, nu a avut de unde” / „Acum înțeleg de ce Ana Pal ți-a dat un cap în nas”




pixel