Theo Rose, imagini emoționante cu Anghel Damian și Sasha. Cei trei se află în vacață în Dubai
Data actualizării:
Data publicării:
Theo Rose a postat mai multe cadre pur și simplu irezistibile alături de iubitul, dar și copilul său.

Theo Rose este extrem de fericită în prezent și se bucură de fiecare clipă pe care o petrece alături de familia sa. Ea și Anghel Damian au devenit de câteva luni bune părinți, iar acest lucru se pare că le-a adus fericirea și împlinirea supremă, chiar dacă artista nu s-ar fi așteptat ca acest moment să vină atât de curând în viața sa. Astfel, deși programul încărcat nu le permite să petreacă atât de des precum și-ar dori timp în trei, se pare că cei doi îndrăgostiți s-au decis să facă o escapadă în Dubai de câteva zile, dar nu singuri, ci alături de Sasha, aceasta fiind, practic, prima vacanță de familie, într-o destinație străină.

Chiar dacă vedeta nu îi arată, în continuare, fața micuțului în mediul online, artista a făcut un videoclip cu cei doi bărbați iportanți din viața sa, în care apare în ipostaze tandre și cu actualul iubit, care pur și simplu i-a copleșit pe toți cei care au savurat fiecare cadru din video. 

VEZI și: Golden Buzz la Românii au Talent. Andra nu s-a putut opri din plâns: „M-a emoționat cel mai mult în 14 sezoane, tremură sufletul în mine”

@theorose @acousticboyz ♬ Toate inimile frânte - Acoustic Boyz & Theo Rose

De ce nu-i arată Theo Rose fața lui Sasha

Nu doar o dată, vedeta a fost întrebată de fani despre motivul pentru care nu-i arată fața băiatului său, întrucât toată lumea este extrem de curioasă să afle cu cine seamănă, dar și ce chip are copilului celebrei artiste. Astfel, extrem de deschisă cu fanii, artista le-a explicat internauților care este argumentul ce stă în spatele deciziei sale, care pare a fi una bătută în cuie, cel puțin pentru moment. 

„Cred că vă închipuiți că eu vi l-aș arăta și acum. Ca orice părinte, mă mândresc, mi-e drag de el, mi-ar plăcea să îl vedeți și voi, nu e ca și cum îl port cu cagulă pe față atunci când ieșim pe afară. Nu suntem absurzi. Dar odată ce am face publice imagini cu fața copilului, el ar putea fi fotografiat oriunde, oricând, fără acordul nostru, și postat în aceleași condiții. Și nu vrem să atragem genul ăsta de atenție asupra lui. Nu sunt pregătită și nu îi doresc genul ăsta de atenție momentan. Pentru că nici nu știu dacă e genul de om care își dorește atenția asta”, a explicat Theo Rose pe Instagram.

Citește și: Imaginea postată de Laurențiu Reghecampf, cu ocazia aniversării Corinei Caciuc. Cei doi apar într-o ipostază extrem de rară

Cum a aflat că este însărcinată

Invitată în trecut în cadrul unui podcast, solista a povestit și momentul în care a aflat că este însărcinată. Totul s-a întâmplat în vacanță, extrem de neașteptat, când una dintre prietenele sale era sigură de faptul că artista va deveni mămică, chiar dacă ea excludea din start ipoteza. 

„A fost ca o glumă atunci când am aflat. Eram în Thailanda cu Anghel, cu Lucy Faur, stilista me, și cu sora mea mai mare. Eram foarte sensibilă la mirosurile de pe-acolo, la ei miroase foarte urât prin piețele alea și așa. Eu n-aș fi bănuit că se întâmplă asta. Mâncam foarte bine, în schimb, ceea ce la mine nu se întâmplă, pentru că mă stresez și sunt slabă de fel, pentru că nu mă alimentez cum trebuie. 

Stilista mea a început să facă glume pe seama mea: „Hai, fată, că tu ești gravidă, nu-mi spune tu mie”. „Ce-ai, fată, ai înnebunit? Mușcă-te de limbă. Nu sunt”. „Tu ești gravidă. Nu are cum, nu există. Prea te plângi, nu vrei aia, nu vrei aia”, a declarat artista în podcastul Anamariei Prodan.

Citește și: Câte zile filmează actorii din „Clanul” pentru un singur sezon. Informații inedite din culisele serialului de pe Pro TV / VIDEO

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete



Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Mihaela Botezatu, soția lui Silviu Prigoană, prima reacție publică la două zile de la moartea omului de afaceri. Când ar fi avut loc, de fapt, înmormântarea

Adriana Bahmuțeanu, foto Instagram

Adriana Bahmuțeanu, în lacrimi la mormântul lui Silviu Prigoană. A avut parte de o mare surpriză - Foto în articol

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Un mare secret al lui Silviu Prigoană s-a aflat abia acum, după moartea lui

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Captură video: TikTok/Vlad Iorga. Captură video: Facebook/Igor Cuciuc

Durere fără margini la priveghiul Andreei, fiica lui Igor Cuciuc. Cunoscutul interpret nu s-a desprins de lângă sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei sale

Sursă foto: Captură foto Podcast „un PODCAST mișto By Bursucu`”

Frații lui Silviu Prigoană sunt revoltați pentru că nu au știut de înmormântarea omului de afaceri: „Ce a făcut Silviu cu tata, a făcut Honorius cu tatăl lui”




pixel