Ce se poartă în 2025 în materie de machiaj. Mirela Vescan a dezvăluit tendințele anului viitor
Artista a transmis pe una dintre rețelele sale de socializare un mesaj de mulțumire pentru toți fanii și persoanele care au complimentat familia acesteia.
Bucuria a năvălit odată cu venirea pe lume a lui Sasha, băiatul lor. De asemenea, cântăreața a postat și primele imaigni cu bebelușul.
„Multumesc tuturor pentru ganduri si mesaje! Sa va bucure Dumnezeu la fel cum ne-a bucurat si pe noi sa vedem cati oameni ne sunt alaturi! Pe scurt, desi va urma si mai pe larg cand ne linistim si adaptam mai bine, a fost o nastere ok, deloc mai cu moț decat alte nasteri. A fost o nastere prin cezariana in cele din urma, desi am fost mai ingrozita de operatie decat de nasterea naturala, am avut incredere in dna. Dr Coravu care mi-a inspirat siguranta si liniste pe tot parcursul sarcinii si a avut dreptate. A fost o operatie pe care am parcurs-o linistit, fara panica sau frica si le multumesc tuturor doamnelor asistente si doamnelor dr. care au luat parte la nasterea noastra.
Pana si refacerea se intampla frumos, cu foarte putina durere momentan. Sasha a reusit din prima sa manance de la san, a stiut ce are de facut. E frumusel tare, zdravan, 3 800g si 54 cm. Dumnezeu stie cum a stat bietul copil in garsoniera confort 2 pe care i-am putut-o eu oferi, dar ii multumim ca ne-a ascultat rugaciunile si e sanatos. In sfarsit am inteles si noi cum se simte bucuria asta de parinti. Va multumesc pentru tot ce ati impartasit cu mine in timpul sarcinii. M-ati ajutat sa inteleg ca ce traiesc si gandesc e cat se poate de normal.
Despre Anghel vreau sa spun doar ca e o mare binecuvantare in viata mea iar Sasha e foarte norocos ca s-a nascut din asa un om minunat. Dumnezeu sa-l tina sanatos! Si pe noi toti.”
Intrând cu apel video în emisiunea lui Măruță, Theo Rose a mărturisit că a fost nevoită să apeleze la cezariană, deși se pregătea de luni de zile pentru a naște în mod tradițional. După cum spune și ea, a fost nevoită să apeleze la intervenția medicilor pentru că apăruseră complicații. Nașterea a avut loc la ora 09:17. Cu toate acestea, artista, care acum este cea mai proaspătă mamă din showbizul românesc, recunoaște că a fost o naștere relaxată.
„A fost foarte bine (n.r. – despre naștere), nici nu mă așteptam să fie așa bine. E fericit tare (n.r. – bebelușul), ia uite, a început să gângurească pe aici! Cred că ‘tata o să zică prima dată, că din ce văd, așa, are ochii lui. 09:17 a fost ora exactă a nașterii. Am născut prin cezariană, pentru că așa mi-a indicat doamna doctor. A fost o naștere relaxată! Eu nouă luni de zile m-am pregătit să nasc natural, dar cu puțin timp înainte s-au sesizat niște riscuri. Copilul e mare, e zdravăn, are 3.800 kg și 54 cm. E și înalt, ca taică-su. E foarte cuminte. A dormit până acum, acum probabil că i s-a făcut foame. L-am hrănit deja de două ori.' a spus Theo Rose în emisiunea moderată de Cătălin Măruță, notează Unica.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Maria Alexandru
Categorie: Showbiz
Tagurile articolului: nastere poza sasha Theo Rose
Iată ce-ți rezervă astrele...
Bursucu' a vorbit despre un...