Tily Niculae, despre perioada în care familia sa a fost infectată cu COVID-19. Au trecut prin momente groaznice: "Plângeam și mă rugam"
Data publicării:
Tily Niculae a făcut dezvăluiri cutremurătoare despre perioada în care atât ea, cât și familia ei, a fost infectată cu virusul SARS COV-2.

Deși este mereu cu zâmbetul pe buze, Tily Niculae a trecut prin momente greu de descris în cuvinte. Atât ea, cât și familia vedetei, au trecut prin clipe îngrozitoare după ce au contractat virusul care a împânzit o lume întreagă. Aceștia au fost fost testați pozitiv cu coronavirus, chiar la începutul pandemiei, când toată lumea era panicată. Tily Niculae a povestit că unul dintre copiii săi a avut o reacție adversă urâtă, ajungând chiar și la spital, de urgență.

Vedeta a precizat că plângea și se ruga neîncetat ca micuțul ei să nu intre în șoc anafilactic, așa cum cadrele medicale o avertizau.

"Nu mai suportam. Copilul a avut o reacție foarte urata. Plângeam și ma rugam sa nu între într-un șoc anafilactic. A fost foarte greu. La noi a fost puțin diferit, nu aveam confort psihic, căci nu eram specialist. Eram la inceputul pandemiei, nimeni nu era acomodat, nu stia nimic, nici medicii nu erau ca acum specializati. Acum am siguranță că sunt persoane care vin cu ambulanta, atunci la început nu era. Numărăm zilele, știam ca e o bucla. Ma rugam sa treacă a 8 a zi. Ei toți au activat anticorpii, numai eu nu.", a povestit Tily Niculae, în cadrul unui post de televiziune.

 

  Fiul lui Tily Niculae a avut probleme din cauza antibioticului

 

“De azi simt că pot zâmbi iar! Tot nu treceau bubele de pe corpul lui. O lună, două, trei şi mă săturasem să tot încerc cu creme și cremuțe. Instinctul îmi spunea că este mult mai mult. Dar ce? Am luat doctorii la rând- dermatologia. (…) Apoi, alergologia (…). Știam că nu are alergii, cel puțin nu clinic și manifestate sub ochii mei. (…)

M-am reconectat cu Ani Crețu. Să-i dea Dumnezeu sănătate. Să i se reîntoarcă înzecit. Ea a fost cea care m-a ghidat să fac analiza Zonulin din scaun. Din această analiză am aflat că are sindromul intestinului permeabil.

Mi-a explicat ca la un copil. Să înțeleg ușor. Cu răbdare, dragoste, empatie. Știam că după infecția cu covid, ei bine, antibioticul i-a făcut ravagii în corp”, a scris la vremea respectivă Tily Niculae.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: coronavirus  covid  Tily Niculae 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Ce ne rezervă astrele până la finalul anului. Gemenele Oana și Adina Timofte au dezvăluit cum îți va merge în următoarea perioadă

Captură video: Instagram/rux.si.opulenta. Captură video: TikTok/bogdan.1111

Rux, ironii la adresa Andreei Bănică după momentul incendiar de pe scenă: „E ca și cum le arunca. Parcă voia să le arunce pe oameni”

Captură video: YouTube/Kanal D Romania. Dan Diaconescu, captură video Youtube

Silviu Prigoană ar fi fost otrăvit? Dan Diaconescu aruncă bomba în legătură cu moartea fostului om de afaceri: „Substanța pe care el ar fi ingerat-o la Bran se cheamă Novichok”

Sursă foto: Captură foto YouTube „Viața fără filtru”

Adriana Bahmuțeanu, prima reacție după ce copiii ei au fost luați de Protecția Copilului din vila lui Silviu Prigoană: „Este o veste bună că lucrurile încep să se miște”




pixel