Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia pentru care relația cu bani se va schimba radical de anul viitor
Tinu Vereșezan trece prin momente grele, după ce mama lui s-a stins din viață. Tristul anunț a fost făcut chiar de artist pe rețelele de socializare. Artistul a postat o fotografie în care se afla alături de cea care i-a dat viață, iar în descriere a scris un mesaj care a emoționat pe toată lumea.
Interpretul de muzică populară a avut doar cuvinte de laudă la adresa mamei sale, care, spune el, a plecat mult mai devreme de lângă el și familie.
„Mama mea dragă, iubita și scumpa mea. Totă viața ai fost o luptătoare. Ai trecut prin multe greutăți doar ca să fim noi bine și ne doream să trăim fericiți până la adânci bătrâneți, dar din păcate Dumnezeu a hotărât că a fost destul și te-a luat în împărăția Lui. Prea repede mamă...nu pot să cred și mi se rupe sufletul de durere...Îți voi mulțumi până voi închide ochii pentru tot.
Am fost cel mai mândru copil din lume știind că te am ca și mamă. Dumnezeu să te ocrotească și să te odihnească în liniște și pace iar de acolo de sus să ne veghezi drumul prin această lume. Te iubesc, îngerul meu”, a fost mesajul lui Tinu Seresezan de pe Facebook.
În urmă cu 5 ani, artistul a mai avut parte de un moment cumplit, după ce bunica lui s-a stins din viață. Acesta a fost extrem de afectat de această tragedie, motiv pentru care Tinu a mărturisit că avea insomnii și chiar a slăbit considerabil din cauza supărării.
„Am avut un deces în familie, bunica mea s-a dus la cei drepți. Ea a fost persoana care m-a crescut, m-a educat, mi-a dat cei 7 ani de acasă. Era o fire foarte veselă, era o persoană foarte muncitare, am învățat că dacă vreau ceva în viață trebuie să muncesc (...) Am slăbit și din cauza asta, nopțile nu le mai dormeam, am luat medicamente”, a declarat Tinu Seresezan pentru Antena Stars.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: mama tinu veresezan
Iată ce-ți rezervă astrele...