TJ Miles și Kim Kardashian de România vor cel puțin un copil. Care sunt planurile de viitor: „De ce să mai pierdem timpul?”
Data publicării:
Kim Kardashian de România și TJ Miles sunt într-o relație serioasă, iar cei doi au făcut deja planuri pentru copii.

Tj Miles este un constănțean plecat de foarte mic în Canada, acolo unde a stat până la 30 de ani. Având un accent puternic influențat de anii pe care i-a petrecut peste Ocean, TJ Miles este un personaj misterios, el fiind cel care a inventat și replica „Big Blană”. Venit brusc în România, s-a adaptat relativ repede la cultura natală. Se ocupă cu niște service-uri auto în stil american, iar venirea lui în România a însemnat și implicarea în viața showbizului autohton.

Au în plan cel puțin un copil

Pe plan sentimental, TJ Miles este într-o relație serioasă cu Kim Kardashian de România, pe numele său real, Francisca Dulceanu. Ea s-a remarcat în cadrul unor competiții muzicale naționale, după care și-a făcut intrarea în media românească. Având numai 27 de ani, Francisca are o viață de succes, iar relația cu româno-canadianul antreprenor o face mai împlinită ca niciodată. Cei doi au parte de numeroase aventuri de-a lungul vacanțelor lor, iar atât TJ Miles, cât și Francisca, sunt foarte prezenți în mediul online.

Cu ocazia unui interviu, cei doi au vorbit deschis despre viitorul lor, recunoscând că se mișcă foarte repede, iar următorul nivel ar însemna un copil.

„Orice e posibil în viitorul apropiat, ne mișcăm repede, de ce să mai pierdem timpul? Un copil, doi, trei, de ce nu? Sănătoși să fie! Dacă facem un copil, oricum ar fi și cu cine va semăna, o să-l iubesc!”, a declarat, TJ Miles, conform Click!

Au cumpărat deja o casă

Pe lângă alte detalii, este de remarcat faptul că cei doi și-au cumpărat și o casă împreună, denotând în acest fel angajamentul pe care îl au unul față de celălalt.

„Foarte frumos în vacanță! Ne-am încărcat bateriile. Ne-am întors și am cumpărat o casă. Casa e pregătită și pentru copii. Mai întâi trebuie să facem gazonul, terasa. Avem multă muncă”, a declarat TJ Miles, în luna iunie, la emisiunea „Vorbește Lumea” de la ProTV. 

Cei doi au și un sfat pentru cei care sunt interesați de unul dintre modurile de rezolvare a problemelor de cuplu. Ei mizează foarte mult pe comunicare.

„Comunicarea! Orice te stresează, comunică, comunică, comunică! Nu există să aștepți, trebuie să lămurești situația, să nu te culci supărat!”, a mai mărturisit TJ Miles, pentru sursa menționată.

Și-a mărit sânii cu grăsimea de pe coapse

Folosindu-se de miracolele pe care le poate face azi tehnologia, Francisca a dezvăluit că întrecuse măsura cu una dintre operațiile estetice de care a avut parte.

„Eu, la un moment dat, am apelat la mărire de sâni cu propria grăsime. Mi-a luat grăsime din zona genunchilor. Asta s-a întâmplat acum 6 ani, dar eu m-am îngrășat tare după operația asta. Nu a fost din cauza intervenției, a fost din cauza nesimțirii mele. M-am gândit eu că, dacă îmi ia de acolo o să fiu slabă, o să am picioarele slabe. Nu a fost așa!

Condiția a fost să nu se atingă nimeni de șoldurile și de fundul meu, de talia mea, pentru că astea sunt amprenta mea! Multe fete nu vor să aibă  șoldurile mari, dar astea mie îmi plac la mine: fundul mare, șoldurile mari, talia mică. Așa au fost formele mele întotdeauna, dar, pur și simplu erau vreo 20 de kilograme în plus, aceleași forme, nu s-a modificat nimic, doar că erau un pic mai expandate! Dar tot clepsidra asta o am la trup!”, a mai declarat solista, potrivit Click!

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: George Eduard Caramiciu
Categorie: Showbiz
Tagurile articolului: francisca dulceanu  Kim Kardashian  romania  tj miles 



Horoscop 13 -19 mai 2024, cu Mihai Voropchievici, captruă video Youtube, Adevaruri ascunse

Horoscop săptămânal 21-27 octombrie cu Mihai Voropchievici. Zodia care va străluci pe toate planurile

Sursă foto: Captură foto Instagram Mihai Bendeac/Theo Rose

Cum a reacționat Mihai Bandeac, după ce a aflat câți bani a dat Theo Rose pe rochia de mireasă. Actorul i-a transmis un mesaj

Sursa foto: Cristina Spătar, Instagram

Cristina Spătar, dezvăluiri despre relația cu Vicențiu Mocanu și neîmplinirea pe care o are: „De asta nu renunț”

Elena Udrea și Alexandrov Adrian, sursa foto Instagram

Adrian Alexandrov, mărturisiri emoționante despre Elena Udrea. Ce îi spune fetiței despre absența mamei

Sursă foto: Captură foto Instagram Lora/Ilinca Vandici

Lora, mesaj tranșant pentru Ilinca Vandici, după ce prezentatoarea TV a comentat despre nunta cântăreței: „Mi se pare penibil”

Sursă foto: Captură foto Podcast „În Oglindă”

Marian Mexicanu, declarații tranșante despre Paula Lincan. Ce spune artistul despre fosta soție: „ A fost o femeie rea. M-a gonit ca pe un câine”

Sursă foto: Instagram/ Oana Roman, Marius Elisei

Fiica Oanei Roman își câștigă singură banii, la doar 10 ani: „Câștigă de vreo patru ori mai mult decât primește pensia alimentară”

Andreea Bălan, Andreea Antonescu, captură video Youtube, Instagram

Săndel Bălan, adevărul despre absența Andreei Antonescu de la concertul Andreei Bălan. Ce dezvăluiri a făcut tatăl artistei: „Între ele s-a tăiat filmul”

Oana Roman, captură video Youtube, a7tv

Oana Roman a răbufnit, după ce a fost criticată dur că și-a cumpărat haine vintage: „Sunteți atât de ipocrite și de penibile”

Diana Matei și Marian Cleante/sursă foto: instagram Diana Matei

Diana Matei, secretele unei căsnicii de peste 20 de ani cu Marian Cleante. Cum au trecut peste opoziția familiei

Sursă foto: Captură foto Facebook Iustina Luchian

Iustina Loghin, de la Insula Iubirii, probleme neașteptate cu doar câteva zile înainte ca ea și Cornel să devină părinți: „Mi-am dat jos de la mână inelul de logodnă și verigheta”

Sursă foto: Captură foto Instagram Adrian Alexandrov

Cum s-au cunoscut Elena Udrea și Adrian Alexandrov: „A spus o chestie cu care mi-a atras atenția”




pixel