Tom Smothers a murit la vârsta de 86 de ani. Era membru al duoului umoristic The Smothers
Data publicării:
Tom Smothers a încetat din viață, anunță presa internațională.

Artistul american a murit în locuinţa sa din California, în urma unei lupte cu cancerul, a anunţat familia Smothers într-un comunicat publicat miercuri de National Comedy Center.

Tom Smothers şi fratele lui mai mic, Dick Smothers, şi-au început carierele dorind să devină cântăreţi de muzică folk, dar au găsit succesul prin introducerea comediei în reprezentaţiile lor, o formulă pe care au perfecţionat-o în 1967 la postul CBS cu "The Smothers Brothers Comedy Hour", un precursor al emisiunii "Saturday Night Live" şi al altor emisiuni satirice de televiziune.

Tom cânta la chitară şi Dick la bas, iar ambii erau şi solişti vocali. Interpretarea cântecelor lor se transforma de obicei în momente de comedie sau în discuţii, adeseori declanşate de Tom, care greşea versurile, cânta fals sau intervenea prin intermediul unor comentarii ciudate.

În personajul său de scenă, Tom era fratele mai mare, prostănac şi bâlbâit, provocându-l mereu pe omul drept, mai calm şi mai rafinat, interpretat de fratele său, spunând poveşti elaborate despre copilăria lor şi vorbind despre resentimentele lui faţă de Dick, care era fiul preferat al mamei lor.

Atunci când mergeau la colindat de Halloween, aşa cum îşi amintea Tom într-o scenetă, mama lor i-a dat lui Dick o faţă de pernă în care să adune bomboane, în timp ce el trebuia să se mulţumească cu o şosetă.

Tom Smothers s-a născut la New York, pe 2 februarie 1937. Tatăl său, Thomas B. Smothers, a fost un ofiţer al armatei americane care a murit în 1945 ca prizonier de război al trupelor japoneze. Familia Smothers s-a mutat în sudul Californiei în perioada în care Tom şi Dick erau copii.

În contrast cu aspectul lor îngrijit şi cu fundamentele populare ale scenetelor lor, cei doi fraţi s-au dovedit a fi o forţă subversivă şi ireverenţioasă pentru acea reţea de televiziune.

Tom Smothers, liderul creativ al emisiunii, a povestit în interviuri cum el şi fratele lui se certau frecvent cu directorii de la CBS în legătură cu materialele care ironizau religia, drogurile, politica şi războiul din Vietnam, într-o epocă în care satira socială la orele de maximă audienţă era în mare parte un subiect tabu.

Devenită imediat populară în rândul telespectatorilor mai tineri şi mai liberali de la sfârşitul anilor 1960, emisiunea lor a fost renumită pentru că a inclus recitaluri ale unor artişti care se identificau puternic cu contracultura americană, printre care Joan Baez, The Who, Jefferson Airplane şi The Doors.

Cântăreţul de muzică folk şi activistul Pete Seeger a fost invitat în emisiune pentru prima sa apariţie televizată după ce fusese plasat pe lista neagră în anii 1950 pentru afiliere la Partidul Comunist. Interpretarea de către Pete Seeger a cântecului anti-război "Waist Deep in the Big Muddy" a fost iniţial cenzurată din emisiune, dar a fost permisă într-o difuzare ulterioară.

Actorul de comedie Pat Paulson, "editorialistul" cu limbaj dublu al emisiunii, a creat fricţiuni atunci când falsa lui campanie prezidenţială din 1968 - desfăşurată sub sloganul "Dacă voi fi nominalizat, nu voi candida, iar dacă voi fi ales, nu voi servi" - a stârnit temeri în rândul directorilor de la CBS că adevăraţii candidaţi vor cere timp de antenă egal.

Luptele duse de fraţii Smothers pentru controlul creativ al emisiunii lor au escaladat treptat, pe măsură ce ei ratau în mod repetat termenele limită stabilite de directorii postului TV pentru a livra la timp emisiunile preînregistrate pentru ca cenzorii de la CBS să le editeze înainte de difuzarea lor în serile de duminică.

În ciuda ratingurilor ridicate, CBS a anulat brusc programul în iunie 1969, lăsându-i pe fraţii Smothers convinşi că preşedinte Richard Nixon, proaspăt învestit în funcţie, a făcut presiuni asupra CBS pentru a retrage emisiunea din grila de difuzare.

Încercările posturilor rivale ABC şi NBC de a crea versiuni proprii ale emisiunii de varietăţi a fraţilor Smothers în anii 1970 au eşuat după perioade foarte scurte de difuzare.

Într-o contribuţie mai puţin cunoscută la cultura pop a epocii, fraţii Smothers au asigurat, de asemenea, partitura de chitară acustică din cântecul anti-război al lui John Lennon din 1969 "Give Peace a Chance", primul single solo al muzicianului britanic în timp ce era încă membru al trupei The Beatles.

Într-un comunicat de presă, National Comedy Center l-a numit pe Tom Smothers un pionier şi "un adevărat campion al libertăţii de exprimare, care a exploatat puterea comediei pentru a împinge tot mai departe limitele şi conştiinţa noastră politică", notează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: International



Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Mihaela Botezatu, soția lui Silviu Prigoană, prima reacție publică la două zile de la moartea omului de afaceri. Când ar fi avut loc, de fapt, înmormântarea

Adriana Bahmuțeanu, foto Instagram

Adriana Bahmuțeanu, în lacrimi la mormântul lui Silviu Prigoană. A avut parte de o mare surpriză - Foto în articol

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Un mare secret al lui Silviu Prigoană s-a aflat abia acum, după moartea lui

Silviu Prigoană, captură video Kanal D

Silviu Prigoană a fost condus pe ultimul drum într-o ceremonie restrânsă. Fiul cel mare al omului de afaceri a transmis un mesaj: „Conform cu dorința tatălui nostru”

Captură video: TikTok/Vlad Iorga. Captură video: Facebook/Igor Cuciuc

Durere fără margini la priveghiul Andreei, fiica lui Igor Cuciuc. Cunoscutul interpret nu s-a desprins de lângă sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei sale

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Captură video: YouTube/OLD OUT MEDIA. Captură foto: Instagram/Theo Rose

Anghel Damian, surprins în compania unei tinere misterioase. Cum a reacționat Theo Rose după ce a văzut fotografia pe internet: „Fix pe fata asta s-a găsit să...”

Sursă foto: Captură foto Podcast „un PODCAST mișto By Bursucu`”

Frații lui Silviu Prigoană sunt revoltați pentru că nu au știut de înmormântarea omului de afaceri: „Ce a făcut Silviu cu tata, a făcut Honorius cu tatăl lui”




Cum arată noua Miss Univers 2024 - Video în articol

Noua Miss Universe s-a impus în fața a 130 de...

pixel