TOP CINEMA ''Encanto'' reuşeşte să fascineze publicul şi se clasează pe prima poziţie a box-office-ului nord-american
Data publicării:
Magia noii pepite Disney, "Encanto", a reuşit să farmece publicul, asigurându-i locul fruntaş la box-office-ul nord-american în primul weekend de la lansare, potrivit estimărilor provizorii ale firmei de specialitate Exhibitor Relations publicate duminică

Filmul de animaţie, care urmăreşte aventurile unei adolescente obişnuite, Mirabel, născută într-o familie care trăieşte în inima munţilor din Columbia şi în care fiecare membru este înzestrat cu puteri magice, a acumulat încasări în valoare de 27 de milioane de dolari în trei zile şi 40,3 milioane după lansarea de miercuri, în ajunul uneia dintre cele mai populare sărbători în rândul americanilor, Ziua Recunoştinţei.


Mai puţin feerici, dar la fel de supranaturali, vânătorii de ectoplasme din "Ghostbusters: Afterlife" au o coborât pe poziţia secundă a podiumului, cu venituri de 24,5 milioane de dolari de vineri până duminică, în a doua săptămână de prezenţă în cinematografe.

Un melanj de dragoste, glorie şi trădare, lungmetrajul "House of Gucci", care relatează asasinarea lui Maurizio Gucci, moştenitorul casei de modă italiene Gucci, comandat de fosta sa soţie, Patrizia Reggiani, interpretată de cântăreaţa Lady Gaga, ocupă locul al treilea în acest clasament, cu încasări în valoare de 14,2 milioane de dolari în prima săptămână de proiecţii în cinematografele nord-americane.

Supereroii Marvel din producţia cinematografică "The Eternals" se clasează pe locul al patrulea, cu 7,9 milioane de dolari acumulaţi în al patrulea weekend de prezenţă pe marile ecrane (150,6 milioane de la lansare).

 

Adaptare a unui joc video cu zombi, filmul proaspăt lansat în cinematografe "Resident Evil: Welcome to Raccoon City", al şaptelea opus al francizei, a totalizat vânzări de 5,3 milioane de dolari, de vineri până duminică, notează Agerpres.


Restul clasamentului top 10 este ocupat de următoarele producţii:

6. "Clifford the Big Red Dog" (4,9 milioane de dolari)

7. "King Richard" (3,3 milioane de dolari)

8. "Dune" (2,2 milioane de dolari)

9. "No Time to Die" (1,8 milioane de dolari)

10. "Venom: Let There Be Carnage" (1,6 milioane de dolari)


Autorul articolului: Maria Alexandru
Categorie: Cinematografie
Tagurile articolului: Disney  encanto  house of gucci 


DC Media Group Audience

Sabbagh

Christian Sabbagh a izbucnit: Ce rost mai are să lucrez? Mai bine devin șomer! Am vândut tot ce aveam de vândut, la preț de chilipir, numai să-mi fac copilul bine

Emil Rengle și Randi. Sursă foto: Instagram

„Câinii dau din coadă când mă văd”. Randi, replică la adresa lui Emil Rengle, după ce a declarat că a fost îndrăgostit de el

Captură video: Pro TV

Vlăduța Lupău s-a gândit deja la numele bebelușului: „Este un nume din Biblie. Doamne ajută să vină sănătos pe lume”

Sursa foto: Vlăduța Lupău, Instagram. Sursa foto: Bursucu, Instagram

Motivul pentru care Vlăduța Lupău e supărată pe Bursucu. Cei doi nu își mai vorbesc de câțiva ani: „Am sărit calul, recunosc”

Alina Bădic

Horoscop Fecioară 23 - 30 martie 2024. Alina Bădic: Vor avea beneficii foarte semnificative

Alina Bădic, horoscop 24 - 30 martie 2024. Zodia care va da lovitura - previziuni pentru toate semnele

Horoscopul primăverii 2024. Gemenele Oana și Adina Timofte: Vești grozave pentru o zodie

Sursa foto: Vlăduța Lupău, instagram

Vlăduța Lupău, însărcinată din nou / prima fotografie

Alina Bădic horoscop martie 2024

Horoscop 24 - 30 martie 2024. Alina Bădic, previziuni pentru două zodii

Captură video: Facebook/Cristina Șișcanu

Rețeta cu care Cristina Șișcanu l-a impresionat pe Mădălin Ionescu: „Mamă, cât de bun e, nu pot să cred așa ceva”

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Horoscop pentru luna aprilie, cu gemenele Adina și Oana Timofte. Zodia care va avea noroc cu carul

Sursa foto: https://www.freepik.com/, @KamranAydinov

Nu mai puneți asta în ciorbe! E toxic! Dr. Radu Țincu: Organismul e afectat. Vine la pachet cu stresul oxidativ și cu o disfuncție mitocondrială / video



pixel