În această zi a intrării sale triumfale în Ierusalim, Mântuitorul a fost întâmpinat de mulțimi de oameni, bărbați, femei și copii ce țineau în mâini ramuri verzi de finic. Oamenii își arătau astfel bucuria și exclamau: 'Osana! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel!' (Ioan 12, 13).

Astfel, Biserica Ortodoxă urmând aceste realități petrecute acum 2000 de ani a hotărât ca la finalul Sfintei Liturghii din această Duminică a Floriilor, preotul să binecuvânteze ramurile de salcie care sunt aduse la biserică.

În Sfânta Scriptură citim că Iisus Hristos a fost întâmpinat cu ramuri de finic. Dar, în alte regiuni, țări, având în vedere condiții de climă unde s-a statornicit această tradiție, se folosesc şi ramuri de salcie, măslin.

Având în vedere că aceste ramuri  de salcie sunt binecuvântate de Dumnezeu, prin puterea rugăciunii preotului, este o mare greșeală ca să le aruncăm la gunoi după ce se usucă. Ar fi foarte bine și recomandat să fie arse sau îngropate în pământ ramurile de salcie. Totodată, în satul tradiţional, creștinii țin salcia binecuvântată chiar și după ce se usucă. Mai mult, o pun la icoane ori la ferestrele caselor.

Alte tradiții care se mai țin în unele zone reflectă credința oamenilor care pun ramurile de salcie sfințite pe pomii fructiferi, cu scopul de a îi ajuta să rodească. Tradiția spune că doar în acest moment al primăverii pomii dau startul la rod. Prin urmare, nu se plantează pomi înainte de Florii, să nu cumva să fie lipsiți de rod.

Tot în ziua de Florii, stupii erau 'împodobiți' cu ramurile de salcie sfințite, astfel încât și harnicele albine să se bucure de binecuvantarea Lui Dumnezeu. În principal, ramurile de salcie aveau scopul de a îi feri pe oameni de duhurile necurate.

Alți creștini pun ramurile de salcie pe stupi, ca și albinele să aibă parte de binecuvântarea Lui Dumnezeu. Unele tradiții spun că ramurile de salcie aveau rolul de a îi feri pe oameni de duhurile necurate.