Tragedia neștiută care i-a marcat viața actorului Doru Ana. Fiica sa a murit într-un accident tragic
Data publicării:
Viața actorului Doru Ana a fost umbrită de mai multe tragedii, care au lăsat în inima artistului un gol uriaș.

Actorul Doru Ana s-a stins din viață la vârsta de 68 de ani, în decursul nopții de 11 octombrie. Chiar dacă de fiecare dată când apăra pe micile ecrane își interpreta rolurile impecabil, fiind unul dintre cei mai adorați actori din România, regretatul artist a trăit toată viața cu o mare durere în suflet, pe care nimeni nu a putut să i-o mai vindece. În urmă cu trei ani, actorul povestea drama cumplită care i-a măcinat existența. Acesta și-a pierdut unicul copil, pe Măriuca, când fetița avea doar șapte ani de zile. Totul s-a întâmplat în urma unui accident tragic, când aceasta a fost spulberată de o mașină, pe stradă. Șocul a fost atât de mare în primii ani de după producerea acestui accident, încât actorul a fost copleșit de suferință foarte mult timp.

"Mi-a murit un copil, o fetiță. La 7 ani jumate, a călcat-o mașina pe Podul Grant pe 1 ianuarie. Cred că îți dai seama ce au însemnat primii ani de după moartea ei. Toată lumea 'la mulți ani - la mulți ani', noi făceam parastase că ni s-a prăpădit copilul. Asta s-a întâmplat în '95", a mărturisit actorul în cadrul unui interviu acordat Mirelei Voicu, pentru emisiunea „Voi cu Voicu“.

 

Dramele care i-au marcat viața actorului

O altă tragedie care i-a marcat viața celebrului actor a fost moartea prietenului său bun, Paul. Cei doi se cunoșteau încă de la grădiniță, când au stat chiar în aceeași bancă. În acest sens, aceștia erau legați de o prietenie de peste 50 de ani. La doar una după pierderea suferită, în momentul în care a vrut să-și cumpere propriul apartament și să se așeze la casa lui, Doru Ana a primit un semn de la cel care i-a fost alături pentru atât de mult timp. 

„M-am dus la o bancă și zic 'băi, cum e cu asta cu Prima Casă?' 'Păi, ca la vârsta asta… ' Păi, la vârsta asta, dacă n-am făcut inginerie?' (…) Până la urmă s-a rezolvat. Mi-a zis: mergeți și căutați pe net casa.

Eu de la bancă până acasă m-am dus la cimitir, pentru că tocmai se împlinea un an de când murise Paul. M-am dus acolo la mormântul lui și cum toate lucrurile importante eu numai cu el le-am discutat, i-am zis fac bine, fac rău, dă și tu un semn, stinge o candelă, mișcă o cruce, dă dintr-o cracă de liliac peste mine, fă ceva.

Dar nu s-a întâmplat nimic, am ajuns acasă, am găsit apartament în Berceni, era la prețul la care oferea banca creditul, 60.000 de euro, dau telefon a doua zi acolo, îmi răspunde un agent imobiliar, zice, 'da e o doamnă care vinde, stați că o sun să vedem dacă mai e valabil. cum vă numiți? 'Doru Ana'. Mă suna ăla într-un sfert de oră, zice: da, e valabil anunțul, i-am spus doamnei că vreți să-l cumpărați, dar mi-a zis că vă cunoaște.' Zic,'de unde?', "De la domnul Paul.”, a povestit Dorul Ana, potrivit click.

 

Șirul tragediilor nu se oprește însă aici. La vârsta de 25 de ani, când acesta era pregătit să susțină examenul de stat, avea să afle că tatăl său s-a stins din viață. Apoi, la 35 de ani, i s-a stins în brațe femeia iubită, în urma luptei cu cancerul. Dacă la 40 de ani, fata sa era spulberată în plină stradă, la 53 de ani Paul, prietenul său de-o viață, părăsea și el această lume.

La doar câteva zile de când regretatul Alexandru Arșinel s-a stins din viață, lumea teatrului este marcată din nou de un doliu uriaș. Doru Ana s-a stins din viață la vârsta de 68 de ani, în urma unor probleme de sănătate. Actorul s-a născut pe data de 28 februarie 1954, în Bucureşti și a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Capitală. Actorul a jucat în peste 40 de filme și 80 de spectacole. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: actor  doru ana  drame  moarte  viață 



Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Mihaela Botezatu, soția lui Silviu Prigoană, prima reacție publică la două zile de la moartea omului de afaceri. Când ar fi avut loc, de fapt, înmormântarea

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Adriana Bahmuțeanu, foto Instagram

Adriana Bahmuțeanu, în lacrimi la mormântul lui Silviu Prigoană. A avut parte de o mare surpriză - Foto în articol

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Un mare secret al lui Silviu Prigoană s-a aflat abia acum, după moartea lui

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Captură video: TikTok/Vlad Iorga. Captură video: Facebook/Igor Cuciuc

Durere fără margini la priveghiul Andreei, fiica lui Igor Cuciuc. Cunoscutul interpret nu s-a desprins de lângă sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei sale




pixel