Transformarea lui Puya: Cu ce se ocupă tot mai mult fostul băiat rău al muzicii rap românești /video
Data actualizării:
Data publicării:
Odată cu venirea primăverii, un nou capitol se deschide în povestea lui Puya. De data aceasta, solistul dedică mai mult timp căminului său de la țară, unde se ocupă cu plantatul și construcția noii sale case. Un colț de Rai pare să se contureze în jurul său, iar solistul se implică din plin în proiectele sale de la Fundulea și Hunedoara.

La 45 de ani, Puya a făcut trecerea de la imaginea băiețașului rău din cartierul Sălăjan (Balta Albă) la cea a unui fermier înflăcărat și proprietar imobiliar. Motivat de preferința pentru viața la țară, artistul a investit într-o casă tradițională din lemn din zona Hunedoara, integrând-o în proiectul său numit „Puymici”.

Puya a dezvăluit că: "Mi-am făcut o casă mare pe pământ, în București, în Sălăjan, o vilă. M-am dus apoi la țară și am făcut o casă de lut, că am început să mă pricep. M-am mai dus, recent, și la Hunedoara și mi-am mai luat o casă de lemn".

El continuă: "E o zonă acolo de case semi-părăsite. E o casă din lemn de stejar foarte frumoasă, pe care vreau să o iau de acolo și să o mut, undeva mai aproape de București, dar vreau să păstrez lemnul ăla că nu mai găsești așa ceva".

"Ar fi păcat să fie dărâmate casele alea tradiționale. Eu îmi doresc să creez un loc în care, atunci când intri în casa aia, să simți tradiția, să vezi că s-a păstrat ceva, să ai un peisaj frumos. Vreau să păstrez autenticitatea aia, de la țară", a mai mărturisit acesta.

Recent, Puya a făcut o vizită la Fundulea, unde a postat pe canalul său de YouTube un videoclip în care prezintă noile sale construcții. Printre ele se numără o căsuță ridicată cu materiale reciclate și gândită pentru momentele de relaxare alături de familie și prieteni. El arată cum a investit într-o seră pentru cultivarea unor produse autohtone, precum roșiile și pătrunjelul:

„N-am mai fost de mult pe aici pentru că am tot avut treabă. L-am lăsat pe unchiul să se ocupe. Am început însă treaba acum, am luat niște copăcei, plantăm, facem o livadă. Punem ceapă, mazăre, usturoi românesc. Am făcut și o seră mare aici. Am fost la Vidra și am luat răsaduri de roșii, soiuri de astea românești (Grasa românească) și pătrunjel. Astea nu le găsești prin supermarket, acolo sunt interzise astea românești. Eu credeam că se interzic doar piesele rap, dar acum se interzic și roșiile românești”, a mai spus Puya, care a anunțat că sprijină fermierii autohtoni.

Puya a participat recent la reality-show-ul „America Express”, alături de soția sa, Melinda.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Deaconescu
Categorie: Social



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut




pixel