Tzancă Uraganul dansează pe muzica oamenilor legii. Gestul făcut de manelist care i-a creat probleme: „Nu am mai consumat substanțe stupefiante de două ore”
Manelistul a avut un întreg eveniment cu oamenii legii, iar filmarea acestuia cu autoritățile este inedită. Ce a spus Tzancă de i-a făcut pe polițiști să treacă la acțiune.

Celebrul manelist, Tzancă Uraganul, a dansat după cum au cântat oamenii legii. Vedeta se îndrepta  către concertul pe care avea să-l susțină, iar fanii au fost îngrijorați la aflarea veștii că manelistul a fost oprit de poliție pe drum. Astfel, în cadrul efectuării unui control de rutină de către autorități, Tzancă Uraganul a fost și acesta oprit pe dreapta. Controlul viza deținerea și consumul de substanțe interzise, iar manelistul nu a fost singurul subiect al oamenilor legii, fiind vizată și echipa sa.

Oprit de poliție

Tzancă a mai spus în trecut că este o persoană onestă, declarând despre sine că nu are nimic de ascuns în ceea ce privește viața sa. Cu toate acestea, în seara trecută, protagonistul a fost oprit de polițiști.

Cu stilul său caracteristic, lăutarul a făcut haz de necaz pe seama acestei întâmplări și a scos la iveală telefonul pentru a imortaliza momentul, dar și pentru a le transmite un mesaj adițional colegilor polițiștilor care l-au reținut pe Tzancă. Amuzamentul manelistului a constat în discuția pe care a avut-o față de oamenii legii, spunând că nu a mai consumat stupefiante de câteva ore, fiind curios de rezultatul pe care avea să-l producă o asemenea afirmație. Astfel, după cercetările oamenilor legii s-a demonstrat că artistul nu consumase nimic „interzis”. În cele din urmă, tot incidentul a fost filmat și pus pe rețelele de socializare.

Vezi și: Câți bani a încasat Tzancă Uraganu pentru un concert de o oră la Hala Obor. Suma e colosală

Vezi și: Tzancă Uraganu, bătut cu bestialitate de foștii cumnați: „L-au lovit în zona capului cu niște telescoape”

Vezi și: Tzancă Uraganu, devastat de moartea lui Petrică Cercel. Artistul a decedat după ce a fost infectat cu SARS-COV-2: "Nu-mi vine să cred"

Nu este de acord cu procedura

De asemenea, cântărețul deplânge procedura poliției prin care verifică persoanele în privința consumului de substanțe interzise. Acesta este mâhnit pentru că durează prea mult procesul, iar mulți dintre noi au responsabilități care nu suportă amânare, cum, spre exemplu, a avut Tzancă în seara respectivă. În cele din urmă acesta a ajuns la concert împreună cu echipa sa.

„Stați să vedem dacă ies stupefiantele de două ore de când nu am mai consumat.

Adică nu sunt două ore, a trecut! Filmează aici ca să nu mă mai oprească 500 de polițiști, pentru că eu trebuie să ajung la concert, la eveniment și durează o oră, două treaba asta și nu e normal. 

Deci să vedem dacă este sau nu! Bineînțeles că a fost o glumă faptul că am zis ca nu am mai consumat substanțe stupefiante de două ore! E negativ, deci vă rog frumos!”, a spus Tzancă Uraganu în clipul video publicat pe rețelele de socializare. 

Vezi și: Selly, supărat pe jurnaliști după scandalul de la ziua sa: "Așa funcționează sistemul ăsta"

Vezi și: Ultima dorință a lui Viorel Lis, de pe patul de moarte. Soția fostului edil este pregătită pentru ce este mai rău: „Vrea să-și dea ultima suflare...”

Vezi și: Gestul făcut de Carmen Iohannis care l-a dezamăgit cumplit pe Stephan Pelger: „I-am creat o grămadă de rochii...”

 

 

@tzzzancauraganu

BINEINTELES CA FOST O GLUMA FAPTUL CA AM ZIS CA NU M-AM DROGAT DE DOUA ORE ! ????️????️

♬ sunet original - tzzzanca uraganu ????

Data: 09 iun 2023, 16:02
Autorul articolului: Maria Alexandru
Categorie: Showbiz
Tagurile articolului: concert  manele  politie  substante  tzanca uraganul 


DC Media Group Audience

Sursă foto: Youtube/ La Măruță

Jorge a șters pe jos cu întreaga carieră muzicală a Andreei Bălan. A cedat în fața lui Cătălin Măruță și a spus ce crede

Anca Dimancea, captură viceo Youtube/ wownews

Anca Dimancea, horoscop chinezesc pentru luna octombrie. Zodiile care au parte de bani: „Apare prosperitate”

Teo Trandafir, captură video Youtube

Teo Trandafir, revenire spectaculoasă, după plecarea de la KanalD. Vedeta a lăsat televiziunea pentru prima ei dragoste: „Abia aștept să începem o călătorie frumoasă”

Sursă foto: Murderpedia/ Mary Bell la 11 ani

Fetița de numai 11 ani care a ucis doi băieți. Cazul șocant care a făcut înconjurul lumii: „Avocații mă vor scoate”

Ioana Tufaru, captură TV/ Kanal D

Ioana Tufaru, motivul pentru care nu a putut să-și înscrie copilul la școală: "Patru școli m-au refuzat. Mi-a fost foarte greu, am plecat plângând"

Descriere foto: Sursa foto: Cătălin Botezatu și Bianca Drăgușanu, instagram, colaj foto Spectacola

Cătălin Botezatu, detalii intime din dormitor. Cum se iubea designerul cu Bianca Drăgușanu: ”Când face dragoste e sălbatică, fatală, se dăruiește total. Știe să fie și doamnă și...”

Cristina Demetrescu, captură video Youtube/ Vorbește lumea

Cristina Demetrescu, horoscop pentru a doua jumătate a lunii septembrie. Previziuni pentru toate semnele zodiacale

Sursă foto: Unsplash.com

4 zodii își pot găsi sufletul pereche pe 20 septembrie. Te numeri și tu printre ele?

Sursa foto: Daniel Buzdugan, Instagram

Daniel Buzdugan, decizie radicală. Și-a mutat copiii de la școala privată, la cea de stat: „Nu e normal să dăm atâția bani. Am vrut să vadă că se poate face carte și așa”

Mona Segall, captură video Youtube/ Fain & Simplu cu Mihai Morar, Instagram

Mona Segall, producătoarea America Express, renunță la show-ul de succes: „Nu vrea să mai filmeze în...”

Sursa foto: Mihaela Constantinescu, captură TV/ kanal D

Fosta soție a lui Mihai Constantinescu, devastată de dorul regretatului artist. Cum are grijă de sufletul lui: „Îmi este cumplit de dor de el!”

Sursă foto: Instagram/ Dana Roba

Daniela Roba, zvonuri despre despărțirea de Beni, în urma criticilor primite. Care a fost decizia make-up aristei



Adina Halas, fără secrete, la Oracolul Vedetelor / VIDEO

Adina Halas este invitata Andreei Cercel în emisiunea...