„Și-a găsit o muză de 18 ani”. Teo Trandafir, reacție virală după ce ce Cătălin Botezatu și-a asumat relația cu Nicolle, iubita mai tânără cu 40 de ani
Australianul, în vârstă de 59 de ani, se află în stare gravă după a fost atacat de un rechin. Paramedicii l-au transportat pe bărbat cu elicopterul de la Reciful Britomart la spitalul din Townsville unde a fost tratat pentru răni deosebit de grave. Bărbatul pescuia cu o lance în apropiere de recif înainte de a fi atacat în jurul prânzului, a informat presa.
"Există dovezi evidente ale unei muşcături de rechin foarte puternice la nivelul coapsei superioare a pacientului, în regiunea pelviană", a declarat David Humphreys, medic la LifeFlight Australia.
"A rămas în stare critică după intervenţiile noastre şi acum este supus unei intervenţii chirurgicale de urgenţă aici, în spital", a adăugat el.
Conform Taronga Conservation Society, anul acesta, în Australia, au avut loc şapte atacuri fatale ale rechinilor, dintre care două în Queensland.
În 2019, Australia s-a situat doar în spatele Statelor Unite în ceea ce priveşte numărul de atacuri neprovocate ale rechinilor, potrivit Dosarului International Shark Attack, găzduit de Muzeul de Istorie Naturală de la Universitatea din Florida, menționează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Homepage
Tagurile articolului: Australia rechin spital stare grava
Consumul de apă, un gest atât...
Consumul de apă, un gest atât...