Carmen Brumă, despre lupta cu kilogramele în plus: „Nu reușeam să mă împac cu mine la dimensiunile acelea”
Ioana Tufaru a locuit mai bine de 8 ani împreună cu soțul și băiețelul ei într-o garsonieră pe care Gigi Becali le-a pus-o la dispoziție. Cu toate acestea, anul trecut, chiar înainte de sărbători, fiica regretatei Anda Călugăreanu a fost anunțată că trebuie să elibereze apartamentul, pentru că latifundiarul din Pipera avea alte planuri cu blocul respectiv.
Ulterior, Ioana Tufaru a fost nevoită să-și caute chirie și s-a mutat împreună cu soțul și fiul ei într-un apartament cu două camere din Militari. Deși recunoaște că acum are condiții mai bune, este nevoită să plătească lunar 1.200 de lei, în condițiile în care pensia sa este de 1281 de lei.
„Pensia mea este de 1281 de lei. Nu poți să trăiești în România cu pensia asta, mai ales dacă ai și copil. O singură persoană cu banii ăștia nu poate. Numai chiria e cât pensia mea, deci chiria noastră e 1200 de lei. (...) Am plecat de acolo pentru că, bine, nu aș vrea să vorbesc foarte mult despre asta. Am plecat că nu se mai putea să mai stăm acolo, am înțeles că are alte planuri cu blocul acela, nu pot contesta asta.
În orice caz, recunoștința noastră rămâne veșnică pentru acest minunat om, ne-a ținut acolo, pe 3 august am fi făcut 9 ani de când stăm acolo și omul cât să te țină, la un moment dat era de așteptat că aici se va ajunge, pentru că na... Mă leagă amintiri frumoase de locul acela, am legat prietenii. Ne-a anunțat înainte că trebuie să ne găsim o locuință, ne-a dat un termen. M-am mutat în Militari acum. Pentru un apartament cu două camere, 1.200 de lei mi se pare foarte bine. Pe 18 decembrie ne-a dat cheia. A fost un nou început. Aici e mult mai bine, mult mai liniște”, a declarat Ioana Tufaru, în cadrul emisiunii „Online Story by Cornelia Ionescu”.
Te-ar putea interesa și: Care sunt cele mai sănătoase uleiuri pentru gătit. Prof. Dr. Dan Vodnar: „Acesta este cel mai indicat a fi utilizat în procesul de prăjire”
Fiica regretatei Anda Călugăreanu a mărturisit că în apartamentul în care a locuit timp de aproape 9 ani a fost nevoită să respecte câteva reguli stricte impuse de administrație.
„Cei de la administrație, de la blocul lui Gigi Becali, aveau niște reguli foarte stricte pe care noi trebuia să le respectăm. Le respecți până la un punct. Mai bine că s-a întâmplat așa. În garsoniera domnului Becali nu era voie cu cățel. Asta era una dintre reguli. Trebuia să le acceptăm pentru că nu aveam încotro, nu aveam unde să ne ducem. Acum nu mai sunt reguli și e bine.
Erau mai multe reguli pe care aș fi vrut să le încalc. De exemplu, nu mi se părea ok că dacă venea cineva în vizită, o prietenă trebuia să-și lase buletinul sau datele la poartă. Nu mi se părea ok. Nici când te duci la închisoare la cineva nu-i așa! Mai era o regulă cu fumatul. Nu aveai voie să fumezi în cameră, trebuia să te duci la locul de fumat special amenajat. Pe asta recunosc că o mai încălcam. Amândoi o încălcam. Regulile sunt făcute să fie încălcate” a mai mărturisit Ioana Tufaru.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Valentina Miu
Categorie: Vedete