Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie. Daniela Simulescu, previziuni pentru toate zodiile
Daniela Simulescu a dezvăluit...
Irinel Columbeanu a fost invitat în cadrul podcastului „Fiță cu Adiță”, acolo unde a făcut mai multe dezvăluiri din viața personală, dar și cu privire la situația actuală în care se află. Acesta nu a fost însă singur, ci alături de Tzanca Uraganul, manelistul fiind dispus să-l ajute de-acum încolo pe fostul milionar pentru a-și duce traiul zilnic, dar și oferindu-se să-l ia alături cu el, în fel de fel de deplasări. Până acolo însă, atât moderatul, cât și cântărețul, au fost curioși să afle ce mai face Irina, fiica acestuia și a Monicăi Gabor și cât de des vorbesc cei doi la telefon. Astfel, tatăl adolescentei a dezvăluit faptul că aceasta l-a ajutat cu bani în repetate rânduri, întrucât are și propriul ei loc de muncă în America.
„Mi-a trimis bani, a învățat și ea să câștige bani pe munca ei, s-a angajat la un restaurant italian din Los Angeles, de unde stă ea, știu că e un restaurant italian și vrea să se facă profesoară de limba franceză, pe care ea o vorbește foarte bine.”, a dezvăluit Irinel Columbeanu, în cadrul emisiunii Fiță cu Adiță.
Totuși, chiar dacă este hotărât să-l ajute de-acum încolo, Tzanca Uraganul a fost în aceeași măsură și curios să afle cum a cheltuit Irinel Columbeanu toți banii de care s-a bucurat acum ceva vreme. Astfel, acesta a fost mirat să afle că fostul milionar și-a dorit să înmulțească sumele, investind într-o afacere care nu a funcționat.
„Cum se poate să cheltui atâția bani, domnule Irinel?”, l-a întrebat manelistul.
„Am făcut o alegere proastă. Am investit într-un ciment care se întărea mai repede, am băgat toți banii aici și nu a mers. M-am gândit că ar fi o afacere pe care să i-o las moștenire fiicei mele.”, i-a răspuns fostul milionar.
„Măcar 5 milioane trebuia să puneți deoparte, să uitați de ei, și din banii aceia trăiați toți. Acum aud pentru prima dată, domnul Irinel a încercat să facă o afacere, nu s-a dus la jocuri de noroc, ca alții, a încercat să facă mai mult, deși el era asigurat pe viață.”, a continuat cântărețul.
Mai mult, cântărețul le-a transmis și un mesaj dur celor care aleg să-l critice pe Irinel Columebeanu pentru situația în care a ajuns, în loc să-i întindă o mână de ajutor.
„O să mai meargă cu noi pe ici, pe colo și mai vreau să transmit un mesaj, că multă lume vorbește în comentarii. Domul Irinel, când a avut bani mulți, a făcut vreodată rău cuiva, a deranjat pe cineva? Când un om își bate joc de cineva, atunci poți să vii cu comentarii, el a avut bani, să fie sănătos, a făcut ce a vrut el cu banii lui. Majoritatea vorbiți... omul ăsta nu a deranjat pe nimeni, nu trebuie să râdem de nimeni în această situație.”, spune Tzanca Uraganu, în cadrul podcastului Fiță cu Adiță.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Daniela Simulescu a dezvăluit...