Florin Piersic, confesiuni dureroase după moartea lui Gabriel Cotabiță: „Vei continua să trăiești în inima mea”
Dorian Popa a fost întotdeauna preocupat de aspectul său fizic, dorind să ofere mereu o imagine plăcută și îngrijită fanilor săi. Pentru a-și îmbunătăți aspectul, artistul a optat pentru mai multe proceduri estetice, inclusiv implant de păr și de barbă, fațete dentare și intervenții cu acid hialuronic.
În plus, artistul obișnuia să meargă în mod regulat la manichiură. Cu toate acestea, Dorian Popa a dezvăluit, recent, în podcastul „Gând la gând cu Teo” că nu mai are timp pentru aceste vizite regulate la salon.
„Bărbații din ziua de azi, cei trecuți de prima tinerețe, îi acuză pe tinerii care își fac implant de păr, care e foarte la modă, își pun acid hialuronic, se mai duc la un pensat, la o manichiură. Spun «Ce suntem noi, femei?» Tu? Știu că nu ai făcut niciodată un secret din asta, ai zis că îți faci manichiura, că ai grijă de tine, că îți pui un pic de acid hialuronic”, i-a spus Teo Trandafir lui Dorian Popa.
Artistul a spus: „Mi-aș dori să mai prind niște manichiură, sincer, că tot spui. Urmăritorii mei cunosc și râd cu mine. Îmi spun: «Mai taie, mă, și tu copitele alea». Mai fac și eu mișto de asta pentru că, vezi tu, au trecut vremurile alea în care aveam timp să stau pe la manichiuri și alte lucrușoare”.
Dorian Popa a dezvăluit că a renunțat la saloanele sale de înfrumusețare pe care le avea, pentru că nu aduceau profit.
„Nu mai am saloane, tu știi că eu am avut și niște saloane de înfrumusețare și s-au dus pentru că nu au dovedit ce trebuie. Nu am ascuns niciodată, pentru că eu sunt de părere că cu a mea viață fac tot ce îmi doresc, atât timp cât nu deranjez vreo altă persoană.
Și doi, consider că un lucru pe care l-aș putea transmite tuturor celor care urmăresc acest podcast este că trebuie să avem o limită. Înțeleg că se poate exagera, dar până la urmă fiecare poate face tot ce își dorește cu corpul său, cu făța sa, și o să râzi. Au trecut vremurile acelea. Acum treaba stă altfel. «Nu mă ajuți și pe mine cu un telefon la implantologul de păr? Nu mă ajuți și pe mine cu un telefon să îmi pun fațete?» Zâmbesc către Dumnezeu și spun «Doamne, mare îți e grădina și frumoase și întortocheate povești ai»”, a mai spus Dorian Popa.
În cadrul podcastului, Dorian Popa a dezvăluit și adevăratul motiv pentru care și-a pus fațete dentare și de ce a ales ca dinții să fie atât de albi.
„Toată lumea mă întreba de ce mi-am pus fațete dentare și făcea mișto. Acum 95% au dinții la fel. Nu e nimic rău în asta. Există o chestie cu fațetele. Decizia constă, de fapt, în ce culoare alegi, nu că de ce ți-ai pus fațete. Obiectiv vorbind, medicul stomatolog zice că dacă ai dinți frumoși să nu-ți pui fațete.
Dacă mie nu-mi plac dinții mei sau eu vreau altceva de la dinții mei, ce să fac? Eu nu aveam dinți urâți, că vede lumea pozele, dar erau galbeni. Matematica în capul meu a fost în felul următor: albirile presupun luarea stratului de smalț, deci într-un final după o mie de albiri, eu nu o să mai am dinți. Păi nu mai bine îmi pun fațete și am rezolvat treaba?”, a spus Dorian Popa, în cadrul podcastului „Gând la gând cu Teo”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Valentina Miu
Categorie: Vedete
Daniela Simulescu a dezvăluit...