Valentina Pelinel a dezvăluit SECRETUL relației cu Cristi Borcea: La asta nu renunțăm
Data publicării:
Valentina Pelinel a vorbit despre relația pe care o are cu Cristi Borcea, dar și despre viața de mamă.

Valentina Pelinel și Cristi Borcea au împreună 3 copii. Chiar dacă aceștia sunt încă mici și au nevoie de foarte multă atenție din partea mamei lor, partenera omului de afaceri spune că a apelat la ajutor, pentru că altfel nu ar mai fi avut timp pentru ea, lucru care este foarte important și la care nu vrea să renunțe.

„Foarte sincer îți spun, da, am ajutor. Nu ai cum fără. Am ajutor pentru că, altfel, cum aș putea? Mai vreau și eu să ies din casă, să mă aranjez, să fac sport. La mine nu renunț niciodată. E important să am timpul meu pentru mine, timpul meu doar eu cu soțul meu, la asta nu renunțăm”, a povestit Valentina Pelinel pentru EGO.ro.

Cei doi nu își iau copiii mereu în vacanțe cu ei

Și pentru că timpul petrecut în doi este atât de importat pentru cuplu, Valentina Pelinel spune că nu-și iau copiii în toate vacanțele în care merg, chiar dacă dorule este uneori prea mare.

„La baie nu închid ușa, poate la cameră. Glumesc. Să știi că sunt destul de cuminți. Nu avem situații din astea în care să ajungem în punctul în care să nu mai vrem să-i auzim. Să știi că este și o chestie de obișnuință la copii, iar ai mei s-au obișnuit.

Știu când e timpul lor să stea cu noi, știu când avem treaba noastră împreună, eu cu soțul meu, sau când plecăm. Mai cârăie ei, ca orice copil, dar i-am obișnuit cu un program.

I-am învățat să nu îi luăm mereu cu noi în vacanțe. Ne place să-i luăm și pe ei, ne e dor când plecăm fără ei, dar trebuie să avem timp și pentru noi doi. Nu mai vrem alți copii. Cred că suntem bine, zic. Avem destui.”, a mai declarat soția lui Cristi Borcea.

"Anul acesta am reușit să le iau doar o jucărie"

Și dacă până acum, iepurașul de Paște era foarte generos pentru cei 3 micuți, anul acesta Valentina Pelinel spune că a fost ceva mai cumpătat.

„Anul acesta am reușit să le iau doar o jucărie. Pentru că de obicei le iau mult mai multe. Îmi e greu să mă abțin, pentru că mie îmi plac, care noi nu am avut așa multe și îmi dau seama că de fapt eu sunt problema și cumpăr prea multe, nu că vor ei neapărat. Mi-am dat seama că nu mai avem loc de ele. Am mai dat din ele, dar de data aceasta mi-am propus și le-am luat o singură jucărie”, a mai spus Valentina Pelinel.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: copii  cristi borcea  dragoste  paste  relatie  Valentina Pelinel 


DC Media Group Audience

Cătălin Moroșanu, Iancu Sterp/ captură video Spectacola, Instagram

Cătălin Moroșanu, reacție după scandalul cu Iancu Sterp la Survivor: „Nu e ok să te pui cap în cap cu cineva care e luptător. Ce s-a văzut a fost eronat”/ video

Captură video: Pro TV

Andrei Ciobanu, dezamăgit de gestul pe care l-a făcut TJ Miles la Survivor All Stars: „Am rămas cu un gust amar” / FOTO

Captură video: tvonline123.com

Zanni și Alexandra Duli, la un pas să formeze un cuplu. Faimosul a dezvăluit la Survivor All Stars motivul pentru care cei doi nu au avut o relație

Jador/ captură video Youtube, Spectacola

Cine va cânta la nunta lui Jador: „Datorită lui sunt astăzi în muzică”. Care este tradiția la care artistul vrea să renunțe / video

Alina Bădic - horoscop 14 - 20 aprilie 2024

Alina Bădic, horoscop 14 - 20 aprilie 2024. Zodia care trebuie să înțeleagă anumite mesaje

Captură video: Pro TV

Ana Porgras, moment de gelozie la Survivor All Stars, după cina romantică dintre Zanni și Alexandra Duli: „Nu înțelegeam de ce a ales-o pe ea”

Captură video: YouTube/WOWnews

Minerva, horoscop pentru perioada 16 aprilie - 15 mai. Previziuni pentru toate zodiile

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: YouTube/Paula Chirila

Ce ne așteaptă în 2024 în funcție de data completă de naștere. Gemenele Oana și Adina Timofte au dezvăluit cine va avea succes în acest an

Captură video: YouTube/Canal33

Horoscop cu Camelia Pătrășcanu. Previziuni pentru fiecare zodie până pe 1 mai

Sursă foto: Captură video podcastul lui Mihail Neamțu.

Teorie incredibilă despre cancer. Prof. Dulcan: Ce spun acum mă cutremură. Am vrut să o zic la TV, dar mi-a fost teamă

Captură video: YouTube/La Măruță

Ana Pal a dat cărțile pe față. Adevăratul motiv pentru care a fost eliminată de la Survivor All Stars: „A fost nedrept” / VIDEO

Alina Bădic - horoscop 14 - 20 aprilie 2024

Alina Bădic - horoscop 14 - 20 aprilie 2024. Previziunile săptămânii pentru Berbec




pixel