Valentina Pelinel, trucul prin care se menține în formă: „Cu sfințenie, în fiecare zi, dimineața și seara. Îmi place șoriciul acela moale și cald”
Data publicării:
Valentina Pelinel, în vârstă de 42 de ani, a dezvăluit secretul siluetei sale. 

Valentina Pelinel, fost model internațional, este mama a trei copii și, deși a ajuns la 42 de ani, vedeta își păstrează „cu sfințenie” măsurile de la începutul carierei. Secretul siluetei sale constă în cântărirea regulată. Mai precis, ea își verifică dimineața și seara kilogramele, astfel încât să observe imediat dacă s-a îngrășat. 

„Am grijă. Am observat la mine, cheia este să te cântărești. Dacă o lași baltă și nu știi dacă ai pus, eu mă cântăresc cu sfințenie, în fiecare zi, dimineața și seara. Așa știi dacă ai sărit calul. Dacă ai sărit calul, faci ceva. Cântarul nu te minte. Când merg într-o vacanță sau am avut mese copioase, se sare calul, 500 de grame, un kilogram”, a declarat Valentina Pelinel, potrivit Spynews.

Se răsfață de Crăciun


Deși ar părea că urmează diete restrictive, vedeta spune că de sărbători nu ține cont de nicio regulă și că se răsfață din plin cu preparate tradiționale românești, favoritul ei fiind șoriciul. 
„Suntem mulți. Masa perfectă este să ai tot ce îți dorești tu, ce îți place ție. Mie îmi place de Crăciun că se taie porc, se mănâncă șorici, îmi place șoriciul acela moale și cald. Îmi place piftia, mănânc și cozonac. Soacra și mama mea fac niște sarmale bune”, a spus vedeta.

Valentina Pelinel este căsătorită cu  Cristi Borcea și au împreună trei copii, pe Milan și gemene Indira și Rania. Fostul model a fost căsătorită, în trecut, cu Cristian Boureanu, de care s-a despărțit după ce s-a îndrăgostit de actualul soț, care pe atunci le era naș de cununie.

Porecla pe care Cristi Borcea o avea în închisoare. Așa era strigat de toți deținuții

Cristian Boureanu, înșelat de Valentina Pelinel. Cum și-a dat seama fostul politician: "Eu eram amic cu Cristi Borcea"

Drama care i-a marcat copilăria. 

Valentina Pelinel a fost invitată  recent în podcastul găzduit de Ameri Nasrin, de pe YouTube, unde a vorbit despre copilăria ei și despre drama care i-a marcat adolescența. Soția lui Cristi Borcea și-a pierdut tatăl când avea doar 15 ani și a fost nevoită să renunțe la studii pentru a munci. 

”Tata știa că visam să devin manechin și râdea de mine. Era un om cum spunem noi românii, de caterincă. Râdeam, ne distram, jucam cărți, ne trișam unul pe altul. Jucam remi, puneam pariuri la televizor, ne uitam la concursuri de mașini, de toate.
Nici mama, nici tata, nu m-au luat în serios. Tatăl meu a murit când eu aveam 15 ani și jumătate, apoi eu am câștigat Top Model România la câteva zile după decesul lui, chiar când ar fi fost ziua lui, atunci am câștigat concursul. Zi pe care nu a mai apucat-o. De acolo a început să mi se schimbe viața. A fost greu ca și copil să înțelegi așa ceva. Dumnezeu mi-a trimis ceva imediat, să mă țină echilibrată. Pentru că eu îmi doream și visam să ajung manechin”, a povestit Valentina Pelinel în podcastul lui Ameri Nasrin.

Valentina Pelinel a renunțat la școală pentru a lucra ca model

Celebrul model a renunțat la studii pentru a intra în lumea modei. Deși nu i-a fost ușor, ulterior, ea s-a înscris din nou la școală, în America, unde a trebuit să facă cinci ani de liceu.


„Mi-am lăsat școala ca să fac bani să fiu independentă, să-mi ajut familia. Păi asta trebuie să fie o laudă, nu o judecată. M-am dus să muncesc, să-mi fac un viitor. Dacă nu prindeam trenul ăsta când mi-a ieșit în cale poate nu-l prindeam niciodată.
Studiam 5-6 ore pe zi ca să termin liceul în America. Dar îmi place să învăț și învăț în continuare despre orice. Am răbdare că am lăsat ceva neterminat. Eu am făcut liceul de la 0. Și am studiat 5 ani și mi-am luat diploma. Am absovit și Facultatea de Marketing de la Facultatea din Cornwell”, a mai spus Valentina Pelinel, care a mai dezvăluit şi care au fost primii bani câştigaţi la New York.

Valentina Pelinel: Un an de zile am muncit doar ca să plătesc datoriile acumulate


„Mi-au prezentat un apartament și le-am spus, știți, mie trebuie să-mi avansați 500 de dolari pe săptămână, pentru că trebuie să trimit și bani la mama acasă, trebuie să mă și îmbrac, să mănânc și așa stau lucrurile. Altfel nu pot să rămân aici.

Și au fost de acord, am semnat un contract, au investit în primii ani foarte mulți bani în mine pentru că îmi ofereau un apartament, acești 500 de dolari pe săptămână. Aveam nevoie să merg la dentist că dantura mea era praf, aveam coșuri pe față, a trebuit să mă trimită la dermatolog. Un an de zile am muncit doar ca să plătesc datoriile acumulate”, a mai declarat soţia lui Cristi Borcea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Veronica Mavrodin
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: copilărie  cristi borcea  dietă  silueta  vaalentina pelinel 


DC Media Group Audience

Jador/ captură video Youtube, Spectacola

Cine va cânta la nunta lui Jador: „Datorită lui sunt astăzi în muzică”. Care este tradiția la care artistul vrea să renunțe / video

Alina Bădic - horoscop aprilie 2024

Alina Bădic a venit cu horoscopul 21– 27 aprilie 2024. Zodia care va lua o decizie bună care uimește pe toată lumea

Victoria Ghiță. Captură video: YouTube/Românii au talent

„Ai mari șanse să câștigi Românii au Talent”. Cei patru jurați au fost impresionați de stilul de dans al Victoriei

Dorian Popa, Laurențiu Reghecampf, captură video Youtube

În plin scandal cu Reghecampf, Anamaria Prodan îi cere sfatul lui Dorian Popa: „Mă doare sufletul că în direcția asta se îndreaptă și băiatul meu cu tatăl lui”

 Astrologul Remus Ionescu. Captură video: YouTube/Playtech Stiri

Cele mai favorizate zodii în luna mai 2024. Astrologul Remus Ionescu: „Ei au noroc din senin”

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Horoscopul banilor pentru luna mai 2024, cu gemenele Adina și Oana Timofte. Zodiile care vor avea câștiguri financiare uriașe

Sursa foto: Vali Vijelie, Facebook

Nouă despărțire șoc în lumea mondenă! Vali Vijelie, părăsit de soție: „Nu mai vreau să am de-a face cu el”

Anca Dimancea, captură video Youtube, Lumea Nevăzută

Anca Dimancea, previziuni pentru perioada următoare. Cu ce provocări vine vara: „De luna asta mă tem mai mult”

Clanul, sursa foto Instagram, Cătălina Grama

Serialul „Clanul” de pe Pro TV a ajuns la final! S-au încheiat filmările pentru ultimul sezon: „Suntem toți foarte emoționați și încă nu ne dăm seama”

Chef Ștefan Popescu, Instagram/ pexels.com

Câte minute se fierb, de fapt, ouăle de Paște și ce trebuie să faci ca să nu se crape coaja. Secretele lui chef Ștefan Popescu de la Chefi la Cuțite

FOTO FACEBOOK Chuando Tan

Secretul bărbatului care are 60 de ani, dar arată de 20! Ce mănâncă omul care nu suportă procedurile cu botox

Captură video: YouTube/La Măruță

Ana Pal a dat cărțile pe față. Adevăratul motiv pentru care a fost eliminată de la Survivor All Stars: „A fost nedrept” / VIDEO




pixel