Vali Vijelie și-a cumpărat stea pe Walk of Fame, la Hollywood. Suma uriașă pe care a plătit-o manelistul, pentru a avea numele alături de marile vedete ale lumii
Data actualizării:
Data publicării:
Vali Vijelie și-a cumpărat o stea pe Walk of Fame, acolo unde se află numele celor mai mari celebrități din lume. 

Vali Vijelie este unul dintre cei mai cunoscuți cântăreți de muzică de petrecere de la noi din țară. Artistul este unul dintre cei mai vechi soliști din acest domeniu, lucru care îi aduce anual chiar și sute de evenimente. Admiratorii nu sunt însă doar în România, ci și peste hotare, acolo unde acesta concertează regulat. Așadar, pe lângă faima uriașă de care se bucură la nivel internațional, se pare că Vali Vijelie a trăit cu adevărat visul american, zilele acestea. Manelistul a zburat până în America, acolo unde a ajuns direct la Hollywood. Nu a fost întâmplătoare această călătorie, întrucât acesta le-a arătat tuturor faptul că și-a cumpărat propria stea pe Walk of Fame, acolo unde sunt nume importante din această industrie. 

Potrivit spynews, acest lucru l-a costat destul de scump pe manelistul care ar fi scos din buzunar aproximativ 55.000 de dolari. Asta nu e tot însă. Înainte să achite această sumă, Vali Vijelie a fost nevoit să fie nominalizat de fani, pentru a putea ajunge să aibă numele printre cele mai mari celebrități de la Hollywood. Mai apoi, un comitet a analizat situația și și-a dat acceptul pentru stea. 

Te-ar putea interesa și: Vali Vijelie: "Andreea Marin e pofta inimii!". Manelistul a făcut declarații explozive

 

Dramele care i-au marcat viața artistului

Invitat în trecut în emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai”, Vali Vijelie și-a deschis sufletul și a dezvăluit care sunt dramele care i-au marcat existența. Chiar dacă este unul dintre cei mai cunoscuți cântăreți de muzică de petrecere, acesta nu a fost mereu cu zâmbetul pe buze. Unul dintre momentele care i-a umbrit complex existența a fost în momentul în care mama sa s-a stins din viață, chiar de ziua lui de naștere. 

”Eu sunt născut pe șapte a șaptea (7 iulie). Eu niciodată nu-mi fac ziua. Am terminat casa și dorința mea era să vină mama chiar de ziua mea și să fac petrecere. Atunci, am trimis-o pe soția mea acasă la ea și... mi-a spus că nu se simte bine. Am dus-o la spital, nu am mai făcut nicio zi onomastică. De atunci... nu-mi mai fac ziua.", a povestit Vali Vijelie la Kanal D.

Citește și: Jean de la Craiova și-ar dori să fie căsătorit cu Monica Bârlădeanu. Declarațiile explozive ale manelistului

Artistul a avut concert, după înmormântarea tatălui său

Nici înmormântarea tatălui său nu a venit într-un moment mai bun. În loc să stea să-și plângă părintele, manelistul își amintește cum a  fost nevoit să urce pe scenă, în fața a sute de oameni, care abia așteptau să-l audă cântând. Vali Vijelie a trebuit să treacă peste problemele sale și să se mimeze fericirea.

”Nu o să uit niciodată în viaţa mea ziua de 15 august, de Sfântă Mărie, atunci când a murit tăticul meu. În ziua în care m-am dus să-l îngrop, l-am dus la cimitir şi de acolo am fost nevoit să plec la Timişoara, pentru că trebuia să cânt. Nu am avut cum să stau la pomană. Aşa a fost să fie, aveam un contract şi trebuia să ajung acolo. Nu aveam cum să dau înapoi”, mai spunea Vali Vijelie.

VEZI și: Jean de la Craiova, obiceiul CIUDAT pe care îl avea în trecut. Ce făcea artistul cu șosetele purtate o singură dată

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: Hollywood  stea  vali vijelie 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Ce ne rezervă astrele până la finalul anului. Gemenele Oana și Adina Timofte au dezvăluit cum îți va merge în următoarea perioadă

Captură video: Instagram/rux.si.opulenta. Captură video: TikTok/bogdan.1111

Rux, ironii la adresa Andreei Bănică după momentul incendiar de pe scenă: „E ca și cum le arunca. Parcă voia să le arunce pe oameni”

Captură video: YouTube/Kanal D Romania. Dan Diaconescu, captură video Youtube

Silviu Prigoană ar fi fost otrăvit? Dan Diaconescu aruncă bomba în legătură cu moartea fostului om de afaceri: „Substanța pe care el ar fi ingerat-o la Bran se cheamă Novichok”

Sursă foto: Captură foto YouTube „Viața fără filtru”

Adriana Bahmuțeanu, prima reacție după ce copiii ei au fost luați de Protecția Copilului din vila lui Silviu Prigoană: „Este o veste bună că lucrurile încep să se miște”




pixel