„Andreea Esca joacă un rol”. Lucian Mîndruță nu s-a abținut și a vorbit fără rețineri despre colega sa de breaslă / Video
Cu câteva zile în urmă, Vanessa, presupusa iubită a lui Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, a venit la emisiunea „Un show păcătos” și a lămurit zvonurile legate de presupusa agresiune din partea bărbatului. Totul a pornit de la o conversație pe care tânăra a avut-o cu cântăreața. Aceasta i-a scris Oanei un mesaj în care o ruga să o contacteze pentru că între ea și Cătălin s-a întâmplat ceva grav. Vanessa a declarat că între ea și antrenorul de fitness nu există nimic mai mult decât o prietenie și a precizat că nu a fost lovită niciodată de către Cătălin, așa cum reieșea din conversația cu artista.
La rândul ei, Oana Radu a venit la aceeași emisiune și a dat cărțile pe față. Deși a fost sceptică atunci când a primit mesajul presupusei iubite a fostului soț, cântăreața a decis să îi răspundă și să vadă care este motivul pentru care îi scrie tocmai ei. Aceasta a mărturisit că a compătimit-o pe fată și a simțit că are nevoie de cineva care a trecut prin aceeași situație.
Te-ar putea interesa și: Tragediile care i-au marcat viața Oanei Niculescu Mizil. Mărturisiri emoționante despre moartea tatălui și a fratelui
Acum, Vanessa a simțit nevoia să lămurească din nou întreaga situație, fiind de părere că lucrurile nu s-au înțeles așa cum trebuia. Tânăra a explicat că motivul pentru care a ales să o sune pe Oana Radu a fost faptul că a simțit că aceasta o poate înțelege. Deși a realizat după apelul avut cu cântăreața că nu a fost tocmai potrivit să o contacteze, Vanessa recunoaște că Oana a reușit să o liniștească și să îi ofere anumite confirmări de care avea nevoie. Deși părea că între ea și Cătălin a fost vorba de agresiune fizică, Vanessa spune că nu este adevărat și că, într-adevăr, a avut loc o ceartă mai aprinsă, dar nimic mai mult.
„Eu cred că Oana a înțeles foarte bine și știe foarte bine de ce am contactat-o. Că am greșit sau nu, eu așa am simțit atunci. Așa am simțit eu, să o contactez pe ea. Nu părea deloc deranjată că am contactat-o. Am avut o conversație cu ea de 30 de minute în care m-a liniștit. Eu nu am fost prietenă cu Oana, nu o cunoșteam dinainte. Mi-am dat seama că a fost puțin greșit că am sunat-o. Am sunat-o să mă liniștească. Bărbații mai au intenția să spună că suntem nebune și eu am vrut să îmi dovedesc că nu sunt nebună. Am văzut în el niște lucruri care m-au deranjat. Și am vrut să văd dacă și ea a trecut prin aceleași lucruri ca să știu dacă să merg mai departe cu Cătălin sau nu. Și el a rămas șocat să am sunat-o pe Oana. M-a liniștit Oana cu vorbe, încurajări, confirmări. Cred că ea a simțit de ce am sunat-o. Nu m-a bătut. Eu și Cătălin ne-am blocat”, a declarat Vanessa, la Antena Stars.
Te-ar putea interesa și: Ghinionul lui Culiță Sterp continuă. Cântărețul a fost jefuit chiar în plină zi, în fața hotelului unde urma să se cazeze
De asemenea, Vanessa a afirmat că între ea și Cătălin nu este și nu a fost nimic mai mult decât o simplă relație de prietenie. Tânăra recunoaște că a avut loc o perioadă de cunoaștere între ei, dar nu au continuat mai departe. Aceasta a menționat că bărbatul nu este genul ei și că nu își dorește o relație romantică alături de el. Mai mult de atât, artista a mărturisit că în trecut a avut o relație care a învățat-o să fie mult mai atentă și mai precaută atunci când își alege un partener, fapt pentru care a vrut să fie mai întâi prietenă cu bărbatul și să descopere dacă este sau nu potrivit pentru ea.
„Nu îmi place de el și vă spun și de ce. Mie îmi place mai întâi să fiu prietenă și să cunosc omul de lângă mine înainte să intru într-o relație. Și l-am cunoscut și cu defecte și cu calități. Nu este genul meu. Nu se numește relație ce am avut noi, a fost o perioadă de cunoaștere și cam atât. Eu am avut o relație de doi ani în care nu am fost deloc bine. Vă dați seama că sunt precaută acum la ce îmi aleg și nu accept orice”, a adăugat Vanessa, în cadrul emisiunii „Un show păcătos”, difuzată pe Antena Stars.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Loredana Tanase
Categorie: Vedete
Iată ce-ți rezervă astrele...
Cu toții credem că vom fi...