Vedete, oficialități și politicieni, prezenți la premiera de gală a filmului Libertate
Data actualizării:
Data publicării:
Filmul regizat de Tudor Giurgiu intră în cinematografele din toată țara 

Luni, în prezența a peste 2000 de invitați și spectatori, filmul românesc LIBERTATE a avut premiera de gală la Sala Palatului din București. Actorii din distribuție, regizorul Tudor Giurgiu, dar și numeroase vedete, oficialități și politicieni au urmărit pe marele ecran povestea inspirată din fapte reale, întâmplate la Sibiu în decembrie 1989. La Sala Palatului a fost recreată o atmosferă similară cu cea din film – zeci de soldați au patrulat printre invitați, a fost distribuită o publicație specială despre revoluția de la Sibiu și despre culisele producției, oaspeții au fotografiat una dintre mașinile din film și au urmărit, într-o instalație video, casetele care au stat la baza unor scene din peliculă.

 

Filmul LIBERTATE intră în cinematografele din toată țara începând de vineri, 6 octombrie.

 

Youtube video image

 

„Revoluţia din 1989 e, probabil, cel mai mare eveniment neconsumat pe deplin în societatea noastră din ultimul secol, printre altele și pentru că urmările ei n-au satisfăcut cu nimic așteptările. De aceea, cu Libertate îmi doresc sa redau cu acurateţe haosul si confuzia totală din rândul oamenilor simpli. Pentru că adevărul a fost ascuns cu bună știinţă și mușamalizarea a fost cultivată la rang de artă. Sper ca filmul să fie văzut în cinematografe de cât mai mulți tineri născuți după 1989, cred că vor fi surprinși – și de acțiune și de faptul că lucrurile de pe ecran chiar s-au întâmplat în România nu cu mult timp în urmă” a spus Tudor Giurgiu, regizorul filmului.

 

Printre invitații premierei de gală s-au numărat Raluca Turcan (Ministrul Culturii), Eduard Hellvig, Clotilde Armand ( Primarul Sectorului 1), Dan Barna (USR), Corina Corbu (președintele ICCJ). În public s-au aflat și membri ai Armatei Române. Printre personalitățile prezente la eveniment s-au numărat, Monica Bârlădeanu, Andreea Berecleanu, Cornel Ilie, Puya, Virgil Ianțu, regizorul Silviu Purcărete, Părintele Francisc Doboș, Oana Gheorghiu sau sportivul David Popovici. Evenimentul a fost prezentat de Amalia Enache, iar la final, formația Subcarpați a interpretat live melodia Când a fost la ’89, de pe soundtrack-ul oficial al filmului. Subcarpați au lansat, cu această ocazie, și un nou videoclip - https://www.youtube.com/watch?v=nXW6UZ3OdSE 

 

 

LIBERTATE spune o poveste mai puțin cunoscută. În Sibiu, în haosul lunii decembrie 1989, mai mulți bărbați – securiști, militari, civili – au fost ținuți ostatici într-o piscină dezafectată și acuzați că sunt teroriști. Din distribuția filmului fac parte unii dintre cei mai îndrăgiți actori ai momentului – Iulian Postelnicu, Mirela Oprișor, Alex Bogdan, Alexandru Papadopol, Alex Calangiu, Andreea Grămoșteanu, Cuzin Toma, Leonid Doni, Andi Vasluianu, Ștefan Iancu sau Ionuț Caras.

 

În următoarele zile, echipa filmului va fi prezentă la mai multe proiecții speciale în țară – la Cluj-Napoca (3 octombrie), la București (4 octombrie), Craiova (5 octombrie), Brașov (6 octombrie), Deva (7 octombrie) sau Reșița (8 octombrie). Pe 14 octombrie, LIBERTATE va fi filmul care redeschide oficial Cinematograful Timiș din Timișoara. Programul tuturor proiecțiilor din următoarea perioadă este disponibil pe https://transilvaniafilm.ro/ 

 

Filmul a fost premiat la Festivalul de Film de la Sarajevo, la Cinefest Miskolci în Ungaria, la Festivalul International de Film Transilvania si a fost selecționat în competiția oficială a Festivalului de Film de la Namur (Belgia).

 

LIBERTATE este o co-productie România-Ungaria, produs de Libra Films si Mythberg Films si distribuit în România de Transilvania Film. Pentru distributia internatională, filmul a fost achizitionat de compania londoneză Reason8.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Spectacola
Categorie: Cinematografie
Tagurile articolului: film tudor giurgiu  libertate 



Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Mihaela Botezatu, soția lui Silviu Prigoană, prima reacție publică la două zile de la moartea omului de afaceri. Când ar fi avut loc, de fapt, înmormântarea

Adriana Bahmuțeanu, foto Instagram

Adriana Bahmuțeanu, în lacrimi la mormântul lui Silviu Prigoană. A avut parte de o mare surpriză - Foto în articol

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Un mare secret al lui Silviu Prigoană s-a aflat abia acum, după moartea lui

Silviu Prigoană, captură video Kanal D

Silviu Prigoană a fost condus pe ultimul drum într-o ceremonie restrânsă. Fiul cel mare al omului de afaceri a transmis un mesaj: „Conform cu dorința tatălui nostru”

Captură video: TikTok/Vlad Iorga. Captură video: Facebook/Igor Cuciuc

Durere fără margini la priveghiul Andreei, fiica lui Igor Cuciuc. Cunoscutul interpret nu s-a desprins de lângă sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei sale

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Captură video: YouTube/OLD OUT MEDIA. Captură foto: Instagram/Theo Rose

Anghel Damian, surprins în compania unei tinere misterioase. Cum a reacționat Theo Rose după ce a văzut fotografia pe internet: „Fix pe fata asta s-a găsit să...”

Sursă foto: Captură foto Podcast „un PODCAST mișto By Bursucu`”

Frații lui Silviu Prigoană sunt revoltați pentru că nu au știut de înmormântarea omului de afaceri: „Ce a făcut Silviu cu tata, a făcut Honorius cu tatăl lui”




pixel