Vedetele au sărit în ajutorul persoanelor cu dezabilități din România. Anamaria Prodan: „Promit sa fiu mereu alături de ei”
Data actualizării:
Data publicării:
Gala Asociatiei de Sprijin a Copiilor cu Handicap Fizic-Romania a marcat încă un eveniment de succes, cu ocazia împlinirii  celor 33 de ani de activitate. Anamaria Prodan și Florin Burescu, Brand Ambasadori ai asociației!

În cadrul evenimentului au participat reprezentanți din cele 10 filiale ale Organizației, specialiști din vaste domenii de activitate, medicina, educație, asistenta sociala și psihologie, reprezentanți  ai autorităților centrale și locale, miniștrii experți în politici publice. De departe cel mai așteptat moment al serii a fost și în acest an, show-ul Fashion al designerului Florin Burescu. 10 modele profesioniste au defilat alături de 10 tinere în fotoliul rulant.


Alt moment emoționant a fost decernarea noului brand ambasador. Anamaria  Prodan a acceptat sa fie în fruntea organizatiei, alături de Florin Burescu (deja brand ambasador din 2022), sa sprijine și sa promoveze drepturile persoanelor cu dizabilitati. Seara s-a încheiat cu  un recital de excepției al Mariei Constantin, care a ridicat sala în picioare.
Gazdele evenimentului au fost Gianni Coman și Alina Roxana Ionescu, doi tineri cunoscuți deja pentru implicarea lor în proiecte de incluziune sociala.
Gala ASCHF-R, se clasează și în acest an ca fiind unul dintre cele mai importante evenimente socio-culturale care aduna în același loc oameni de o mare valoare.

“Sunt bucuroasa și mândra sa primesc aceasta titulatura. Vreau sa felicit organizatorii dar și părinții acestor copii. Promit sa fiu mereu alături de ei.”
A mărturisit Anamaria Prodan.

“Este minunat sa pot aduce zâmbetul pe buzele acestor oameni greu încercați. Sunt deja de 2 ani in preajma lor și voi fi mereu. Ma bucur ca am putut îndeplini un vis acestor fete și ca au putut defila ca adevărate “modele” ( de viața)”
A spus Florin Burescu

“ mereu sunt alături de cei care nu au fost atât de norocoși in viața. Vreau ca muzica mea sa le aline o parte din suferința!”
Ne mărturisește Maria Constantin

Voluntariat, solidaritate și  responsabilitate calitățile premiate în cadrul Galei Asociației de Sprijin a Copiilor cu Handicap Fizic din România. O seară emoționantă sub sloganul Frumusețea nu cunoaște diagnostic în care persoane cu dizabilități de toate vârstele au avut parte de momente speciale. În cadrul galei au fost premite atat organizatii media cat si persoane publice.  Anamaria Prodan a fost aleasa amabasadorul cauzei pentru anul 2024 iar doamna Dana Luțu, jurnalist cu experiență de peste 15 ani in mass-media,  a primit Premiul  pentru Solidaritate și voluntariat în sprijinul categoriile de persoane vulnerabile, distinctie primită ca o recunoaștere a meritelor sale în sprijinirea și organizarea de campanii derulate îpentru tineril talentati din categoriile vulnerabile.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Vedete
Tagurile articolului:   Anamaria Prodan  copii  florin burescu  handicap  maria constantin 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut




pixel