Vedetele din sezonul 4 Asia Express au plecat spre Drumul Împăraților
Data publicării:
Sâmbătă după-amiază, cele nouă perechi de vedete care au acceptat provocarea Asia Express și-au luat bagajele și au pornit cu multe emoții spre Drumul Împăraților. 

Dacă în anii trecuți, concurenții plecau spre destinație cu avionul, de data aceasta, vedetele au plecat din Piața Revoluției, din București, cu un autocar inscripționat cu logo-ul celui mai dur reality-show. Rudele sau prietenii vedetelor le-au fost alături pentru a le transmite ultimele gânduri înainte de cursă, precum și fanii show-ului, care s-au strâns într-un număr foarte mare pentru a-și încuraja preferații.

 

Lidia Buble a venit însoțită de fina sa, Adriana Trandafir a fost susținută de soțul său, iar Ruby, concurentă în sezonul 2 al show-ului, le-a fost alături lui Connect-R și Shift, preferații săi din acest sezon. Dornică să retrăiască aventura celui mai dur reality-show, Ruby a vrut să intre în cala autocarului și să pornească, la rândul ei, pe Drumul Împăraților. 


Pe drum, emoțiile au fost puse la păstrare, iar relaxarea și voia bună au transformat cursa cu autocarul către prima destinație din sezonul 4 Asia Express într-o experiență de tabără. Vedetele au cântat, au dansat, au făcut dedicații, au spus poezii sau au interpretat parodii, până în momentul în care oboseala i-a răpus. Pentru a se bucura de ultimele clipe de liniște înainte de cea mai dură competiție, toți au ales să se odihnească pe final și să își încarce bateriile pentru aventura vieții lor. 

 


Cursa sezonului 4 Asia Express va porni din Turcia, va continua cu Georgia, Azerbaidjan și alte destinații surpriză. Connect-R și Shift, Mihai și Elwira Petre, Lidia Bluble și sora ei, Estera, Patrizia Paglieri și fiul ei, Francy, Cosmin Natanticu și soția lui Eliza, Alexandra Ungureanu alături de mama ei, Cuza și Emy de la Noaptea Târziu, Adriana Trandafir și fiica ei, Maria Speranța și Lorelei și Zarug, două nume celebre în zona digital, sunt cele 9 perechi dornice de aventură și adrenalină.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Bianca Moldoveanu
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: asia express  vedete 


DC Media Group Audience

Starul filmelor pentru adulți, care a filmat 300 de scene în doar 6 luni, dezvăluie impactul brutal pe care l-a avut asupra corpului ei / video

Captură video: Pro TV. Sursă foto: Instagram/Shift. Sursă foto: Instagram/Ruby

JO a vrut să știe toată lumea asta despre Ruby și Shift. Artista a dezvăluit totul, în direct la TV 

Sursă foto: Captură foto Antena 1

De ce ar fi refuzat Diandra să plece împreună cu Andrei de pe insulă. Ispita Eric a dezvăluit adevăratul motiv

Dana Budeanu/ captură video Youtube, VERDICT DANA BUDEANU

Mircea Badea o face praf pe Dana Budeanu: Meltenism!

Sursă foto: Instagram/Karmen

Divorț șoc în lumea mondenă! Karmen Simionescu și Bogdan Căplescu s-au despărțit, după 5 ani de căsnicie. Motivul pentru care au decis să-și spună „adio”

Captură video: Pro TV. Sursă foto: Instagram Karmen

Ioana Ginghină a vorbit public despre divorțul dintre Karmen Simionescu și Bogdan Căplescu: „Mai vedem noi dacă rămân lucrurile așa, pe prietenie”

Captură video: Instagram/observatorantena1

Oana Ormenișan a fost cerută în căsătorie! Care a fost reacția prezentatoarei de la Observator când a văzut inelul de logodnă / Foto

Captură video: YouTube/Adevaruri ascunse

Horoscop 9-15 septembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care își va întâlni marea dragoste

Captură video: Pro TV

Zanni s-a despărțit de iubita lui! Câștigătorul Survivor All Stars s-a dat de gol: „Presimt că o să am o nevastă care merită totul”

Sursă foto: Instagram Karmen

Karmen Simionescu a presimțit divorțul de soțul ei! Ce declara în urmă cu câteva luni

Captură video: Pro TV. Captură video: YouTube/Gând la gând cu Teo

JO s-a dat de gol și a spus asta despre Andrei Bănuță, în direct la TV. Artista nu s-a abținut: „Sunt foarte asumată”

Captură video: Facebook/Cristina Șișcanu

Cristina Șișcanu, rețetă de maioneză cu de 5 ori mai puține calorii decât varianta clasică: „Se face doar din 3 ingrediente. E foarte gustoasă”




pixel