Vedetele și postul Paștelui. Andra: N-am putut niciodată să țin tot postul. Sunt foarte multe ispite
Data actualizării:
Data publicării:
Vedetele au dezvăluit dacă țin sau nu Postul Mare.

Vedetele au păreri împărțite, când vine vorba de post. Dacă unele dintre ele se chinuie să se abțină de la alimentele de origine animală în această perioadă, altele consideră că postul se rezumă la altceva, și nu la mâncare.

"Țin postul. N-am început să-l țin de la început, de obicei îl țineam. O perioadă nu am fost vegan, dar acum sunt iarăși vegan. Țin postul Paștelui pentru motive de sănătate și din motive religioase.", a declarat Damian Drăghici, în emisiunea Vorbește Lumea, de pe ProTV.

"Sunt foarte multe ispite"

Chiar dacă Cătălin Măruță spune că a reușit de câteva ori să țină tot postul, Andra recunoaște că îi este destul de greu, mai ales că tentațiile sunt foarte multe.

"Nu țin tot postul. Încerc miercurea și vinerea. În Săptămâna Mare a fost așa o regula pentru mine și pentru Cătălin șă ținem post. Sunt foarte multe ispite, gătim pentru copii și e foarte greu să mă abțin. N-am putut niciodată să țin tot postul, dar încerc. Am văzut la mama soacră, care ține toate posturile, cumva am prins de la ea acest lucru. Cred că e și de ce simți tu.", a dezvăluit și Andra.

"Postul am învățat să-l țin de la bunica mea care m-a crescut și de la mama. Încerc și eu. Am reușit să țin o dată întreg Postul Paștelui. Când nu reușesc, încerc să țin miercurea și vinerea.", a continuat Cătălin Măruță.

Cosmina Păsărin nu ține post

"Nu țin postul Paștelui, pentru că sunt, din păcate, destul de pofticioasă. Dacă aș vrea, aș putea să-l țin, doar că momentele acelea în care mi se poftă în acea perioadă mi se par nepotrivite și atunci prefer să încerc să am disciplină în gânduri, să nu judec, să nu vorbesc rău de nimeni. Cred că postul acesta mi se potrivește mai mult.", a  spus și Cosmina Păsărin.

Și Carmen Negoiță consideră că postul este despre altceva, și nu despre mâncare.

"Pentru mine, postul are o altă însemnătate. Eu zic că țin post destul de des, nu mănânc alimente de origine animală destul de des, nu doar în preajma Paștelui. Cred că acest tip de post a fost făcut pentru cei care nu se mai opresc din mâncat carne." a spus Carmen Negoiță.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: post  postul pastelui  vedete 



Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Vovo Violin, violonist profesionist, povestea unei cariere impresionante și planurile de viitor: „Toate zilele mele au legătura cu muzica”

Captură video: YouTube/Adevaruri ascunse

Top 4 zodii care se vor bucura de noroc financiar la final de an. Mihai Voropchievici: „Sfârșitul lui 2024 le rezervă șanse mari de câștig”

Gabriel Cotabiță, foto Facebook

Mesajul emoționant transmis de familia lui Gabriel Cotabiță. Când va avea loc slujba de înmormântare

Captură video: YouTube/theXclusive

Bursucu, despre divorțul de soția sa, Andreea: „Ce avem noi doi de împărțit, avem noi. Trebuie să fim impecabili în fața copiilor”

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va da lovitura pe plan financiar și relațional

Anca Dimancea, captură video Youtube, Lumea Nevăzută

Anca Dimancea, horoscop chinezesc pentru decembrie 2024. Previziuni pentru toate zodiile

Captură video: YouTube/Damian Draghici. Captură video: TikTok/Olga Guțanu

CRBL nu s-ar mai implica în creșterea fiicei sale, după ce și-a refăcut viața cu Olga Guțanu, iubita mai tânără cu 23 de ani. Dezvăluirile dureroase ale fostei soții, Elena Vîșcu

Captură video: YouTube/Vorbește Lumea

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 25 noiembrie - 1 decembrie. Zodia care va primi vești bune pe plan profesional

Sursă foto: Captură foto Podcast „Pastila pentru suflet”/Instagram CRBL

Prin ce a trecut fiica lui CRBL după divorțul părinților. Elena Vascu, fosta soție a cântărețului, rupe tăcerea: „El spune că e totul roz”




pixel