Pentru publicul din România și pentru iubitorii muzicii tradiționale, numele Narcisa Suciu rămâne un reper inconfundabil al artei vocale autentice. 

Narcisa Suciu, artistă de talie internațională, este cunoscută pentru vocea sa plină de sensibilitate și pentru interpretarea inconfundabilă a colindelor și cântecelor tradiționale românești. Cu o carieră ce se întinde pe mai multe decenii, aceasta a reușit să câștige inimile publicului din țară și din întreaga lume.

Momentul care i-a adus faima internațională a fost locul 3 obținut la Festivalul Cerbul de Aur în anul 1997, un eveniment muzical de referință în România. În plus, în 2003, la Festivalul Celor 3 Mări din Varna, Narcisa Suciu a fost desemnată "Cea mai bună voce feminină din Balcani", recunoaștere care a consolidat poziția sa de artistă de prim rang în industria muzicală.

Narcisa Suciu este un reprezentant autentic al tradițiilor maramureșene, iar prin muzica sa transmite și păstrează această moștenire culturală valoroasă. De asemenea, artista detine și cetățenia finlandeză, aceasta stabilindu-se în Finlanda în urmă cu 13 ani.

În plan personal, Narcisa Suciu este căsătorită și are o fiică.

Tragediile care i-au marcat viața

Narcisa Suciu a cunoscut suferința de la o vârstă fragedă. La 17 ani, artista își pierdea mama, iar tatăl ei se stingea și el din viață, câțiva ani mai târziu, răpus de cancer.

La  moartea mamei sale, din disperarea durerii, ea a vrut să meargă să se călugărească, însă tatăl ei s-a opus. Fiind minoră, avea nevoie de acordul părintelui. 

La 18 ani, Narcisa Suciu a mers din nou în audiență la episcopul de Baia Mare, însă acesta nu a încurajat-o să se călugărească. Deși nu regretă parcursul pe care l-a avut în viață, ea încă își dorește să slujească în vreun fel divinitatea. 

 „Eu nu văd mănăstirea ca pe un loc în care te ascunzi. Rămâne în calculul meu pentru la un moment dat. Poate nu săptămâna asta sau anul asta. Am și fost la Mănăstirea Bârsana și am stat o vreme cu maicile de acolo. M-a invitat maica stareță. Eu văd mănăstirea ca pe un loc în care îți permiți să te uiți un pic în tine, să înțelegi mai bine lumea în care trăiești, să te apropii mai mult de Dumnezeu.

Nu se poate călugări oricine, dar dacă te duci la poarta mănăstirii și mărturisești că vrei să rămâi acolo, te primesc. Trebuie să te primească. E casa lui Dumnezeu și toată lumea trebuie să aibă acces acolo. Nu știu să spun (n.r. – ce o atrage acolo)', a povestit artista  în emisiunea 40 de întrebări cu Denisei Rifai, de la Kanal D.

VEZI ȘI: Narcisa Suciu, poveste de dragoste ca în filme. Cum și-a cunoscut soțul: "Nu am mai avut nicio ezitare din acel moment"/ EXCLUSIV

Bunicul artistei era preot și făcea exorcizări

Mai mult, vedeta a dezvăluit și un lucru mai puțin cunoscut despre viața ei. Bunicul ei era preot și, potrivit acesteia, practica exorcizări. Cântăreața chiar s-a temut de reacția bunicului său, atunci când a devenit mamă fără a fi căsătorită, însă spre surprinderea ei, bărbatul a încurajat-o și a binecuvântat-o. 

„Poate e undeva în mine, văzându-l pe bunicul meu știind să fie preot. Bunicul meu era un preot la care era foarte multă lume. De la oameni foarte tineri, la cei mai în vârstă. A fost un om de care mi-a fost frică în momentul în care am făcut un copil fără să fiu căsătorită legal. Dar el mi-a spus – Ai făcut cel mai bun lucru pe care puteai să-l faci!

Am zis că deși sunt așa cum sunt și am o problemă cu supunerea și cu ascultarea, poate că aș putea să-mi găsesc loc acolo. Mi s-a părut că e pentru mine (n.r. – când s-a dus, în tinerețe). Dar răspunsul episcopului a fost – Nu știu dacă tu ești una dintre ele!', a adăugat ea.

VEZI ȘI: Narcisa Suciu, despre relația cu fiica ei adolescentă. Cum se înțeleg cele două: „Eu am fost destul de strictă” /EXCLUSIV

Cum se desfășurau exorcizările practicate de bunicul Narcisei Suciu

„Exorcizarea pe care o făcea bunicul nu e ca aceea pe care o vedem în filmele de la Hollywood. Sau la televizor. Exorcizarea reprezenta exact momentul acela în care un om ajungea la bunicul meu, îi spunea ce probleme are, iar el îi spunea ce are de făcut – mătănii, rugăciuni. Iar apoi îi pregătea o amuletă. Nu era musai o cruciuliță, putea fi un medalion. Le făcea cu mâna și în lucrul manual punea toată energia lui pozitivă și se ruga în timpul acesta.

Când i-l dădea bolnavului, avea impresia că a pus în bucățica respectivă de lemn sau lut tot ce avea el mai bun. El întotdeauna m-a văzut așa cum eram. Întotdeauna mi-a zis că am un dar pe care puțini oameni din lume îl au. Și că dacă nu îl voi folosi ca să îi ajut pe cei din jur, o să mi se ia', a mai povestit ea.