Vica Blochina s-a reinventat, după Suviror. Decizia radicală luată de vedetă: „Am fost cea mai judecată și arătată cu degetul persoană din showbiz-ul românesc”
Data publicării:
Vica Blochina a dezvăluit cu ce se ocupă în prezent, după ce s-a întors de la Survivor România. 

Vica Blochina revine în atenția publicului, însă într-un proiect diferit, față de cele în care a fost prezentă până acum. Blondina și-a propus să se reinventeze și să le arate fanilor cine este cu adevărat, nu doar așa cum apare prezentată în mediul online de către alte voci. Aceasta va lansa un vlog, idee care i-a venit imediat după ce s-a întors de la Survivor. 

„Ideea mi-a venit în momentul când am revenit de la „Survivor România”. A fost o perioadă destul de lungă de timp pentru mine, fără telefon. Când am avut acces la social media, am avut o revelație, parcă „m-a pleznit” peste ochi, în capul meu blond, o idee. Mi-am dat seama că mai multă lume se exprimă din ce în ce mai mult în mediul online, unde se vorbește liber, fără inhibiții și mi-am dat seama ce mare impact am în momentul în care am început să vorbesc cu urmăritorii mei. Fiecare dintre noi are publicul lui care îi așteaptă poveștile, dar care nu urmărește televizorul.”, a declarat Vica Blochina, potrivit Ego.

Te-ar putea interesa și: Vica Blochina a rămas singură, fără fiul ei. Apropiații declară: "Vicăi îi este greu cu situația în care se află acum"

Ce spune despre persoanele din România din online

Vica Blochina a decis să-și asume acest proiect, după ce și-a dat seama că persoanele care activează în mediul online sunt relativ false, susține ea. Foarte puțini oameni scot în evidență și părțile negative ale vieții, și nu doar lucrurile roz, mai spune Vica Blochina. 

„Urmăresc multe persoane în online. Mi se pare că online-ul din România este monoton pentru că oamenii încearcă să fie cu totul altceva, decât sunt cu adevărat. Sunt câteva persoane, poți să le numeri pe degete, care într-adevăr sunt ieșite din tipare și asumate, cu care m-am regăsit și de la care am învățat lucruri, în rest toți vor să pară politically correct, cu familii perfecte, toți beau din pahare de cristal, au 7 masteruri, fel și fel de case și mașini, toți sunt super ordonați și super fericiți, dar nimeni nu vorbește despre cum au ajuns acolo cu adevărat.”, a continuat aceasta. 

Citește și: Vica Blochina îl desființează pe Ionuț Iftimoaie: „Din punct de vedere sportiv, e foarte slab. Șerpălău”

„Eu am fost cea mai judecată și cea mai arătată cu degetul persoană din showbiz-ul românesc”

Mai mult, blondina spune că oamenii vor putea să o cunoască în sfârșit așa cum este ea, în cadrul acestui vlog. Aceasta are de gând să fie transparentă cu fanii săi și să le insufle cea mai autentică imagine. Vica Blochina spune că are de gând să le schimbe tuturor percepția cu privire la cine este cu adevărat, chiar dacă de-a lungul timpului a fost una dintre cele mai judecate persoane publice din lumea mondenă.

„Nu va vedea publicul altă Vica, ci va vedea o abordare a mea mult mai liberă și mai personală. Eu am fost întotdeauna autentică și nu am jucat niciodată un rol oriunde am fost. Pot să spun doar că sunt dispusă să fiu transparentă. Oamenii mă cunosc din presă și de pe micul ecran așa cum și-a dorit presa să mă cunoască. Eu îmi doresc să apar în fața oamenilor așa cum sunt eu și cum cred că sunt eu. Mi-ar plăcea să fac și podcast-uri, nu exclud asta, dar până acolo cred că am altă misiune. Cea în care să împărtășesc din experiențele mele și să sper că asta o să inspire și generația de astăzi. Sunt sigură că mie mi s-ar fi schimbat traseul în viață dacă aveam acces la astfel de sfaturi. Eu am fost cea mai judecată și cea mai arătată cu degetul persoană din showbiz-ul românesc, dar am ținut pieptul și am fost super asumată, însă niciodată nu am putut să mă „lupt” cu presa și să spun care a fost povestea reală și adevărată, așa cum doresc să se știe. Nu este un vlog pentru și doar despre femei.”, a mai spus Vica Blochina. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: meserie  survivor romania  vedete  Vica Blochina  vlog 


DC Media Group Audience

Jador/ captură video Youtube, Spectacola

Cine va cânta la nunta lui Jador: „Datorită lui sunt astăzi în muzică”. Care este tradiția la care artistul vrea să renunțe / video

Alina Bădic - horoscop aprilie 2024

Alina Bădic a venit cu horoscopul 21– 27 aprilie 2024. Zodia care va lua o decizie bună care uimește pe toată lumea

Victoria Ghiță. Captură video: YouTube/Românii au talent

„Ai mari șanse să câștigi Românii au Talent”. Cei patru jurați au fost impresionați de stilul de dans al Victoriei

Dorian Popa, Laurențiu Reghecampf, captură video Youtube

În plin scandal cu Reghecampf, Anamaria Prodan îi cere sfatul lui Dorian Popa: „Mă doare sufletul că în direcția asta se îndreaptă și băiatul meu cu tatăl lui”

 Astrologul Remus Ionescu. Captură video: YouTube/Playtech Stiri

Cele mai favorizate zodii în luna mai 2024. Astrologul Remus Ionescu: „Ei au noroc din senin”

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Horoscopul banilor pentru luna mai 2024, cu gemenele Adina și Oana Timofte. Zodiile care vor avea câștiguri financiare uriașe

Sursa foto: Vali Vijelie, Facebook

Nouă despărțire șoc în lumea mondenă! Vali Vijelie, părăsit de soție: „Nu mai vreau să am de-a face cu el”

Anca Dimancea, captură video Youtube, Lumea Nevăzută

Anca Dimancea, previziuni pentru perioada următoare. Cu ce provocări vine vara: „De luna asta mă tem mai mult”

Chef Ștefan Popescu, Instagram/ pexels.com

Câte minute se fierb, de fapt, ouăle de Paște și ce trebuie să faci ca să nu se crape coaja. Secretele lui chef Ștefan Popescu de la Chefi la Cuțite

Captură video: YouTube/La Măruță

Ana Pal a dat cărțile pe față. Adevăratul motiv pentru care a fost eliminată de la Survivor All Stars: „A fost nedrept” / VIDEO

FOTO FACEBOOK Chuando Tan

Secretul bărbatului care are 60 de ani, dar arată de 20! Ce mănâncă omul care nu suportă procedurile cu botox

prof. dr. Irinel Popescu

Prof. Dr. Irinel Popescu, avertisment privind un medicament extrem de popular printre români: Dă o boală gravă




pixel