VIDEO Proteste la Washington. Congresmanul Dan Kildee: Poliţiştii şi-au scos armele în Capitoliu
Data actualizării:
Data publicării:
Forţele de poliţie şi-au scos armele miercuri în incinta Camerei Reprezentanţilor a Congresului Statelor Unite, în faţa manifestanţilor pro-Trump care au încercat să pătrundă în sala de şedinţe, a raportat congresmanul Dan Kildee.  

"Gărzile de securitate şi poliţiştii de la Capitoliu şi-au scos armele în timp ce partizanii lui Donald Trump încercau să forţeze trecerea", a scris Dan Kildee pe Twitter.

"Am primit consemnul să ne întindem pe jos şi să ne punem masca de gaze", a adăugat el.

 

 

 

Gaze lacrimogene au fost folosite miercuri în rotonda Capitoliului din Washington, după pătrunderea în clădire a susţinătorilor preşedintelui în exerciţiu Donald Trump, iar aleşii au primit ordin să-şi pună măşti de gaz, au declarat doi dintre ei pe Twitter, notează Agerpres. 

"Poliţia ne-a cerut să ne punem măşti de gaz pentru că s-au folosit gaze lacrimogene în rotondă", a scris reprezentantul democrat Jim Himes.

Susţinători ai preşedintelui în exerciţiu Donald Trump au pătruns în incinta Congresului SUA, care şi-a întrerupt de urgenţă şedinţa extraordinară de validare a victoriei democratului Joe Biden în scrutinul prezidenţial din 3 noiembrie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Maria Alexandru
Categorie: Externe
Tagurile articolului: capitoliu  proteste  sua 


DC Media Group Audience

Jador/ captură video Youtube, Spectacola

Cine va cânta la nunta lui Jador: „Datorită lui sunt astăzi în muzică”. Care este tradiția la care artistul vrea să renunțe / video

Alina Bădic - horoscop aprilie 2024

Alina Bădic a venit cu horoscopul 21– 27 aprilie 2024. Zodia care va lua o decizie bună care uimește pe toată lumea

Victoria Ghiță. Captură video: YouTube/Românii au talent

„Ai mari șanse să câștigi Românii au Talent”. Cei patru jurați au fost impresionați de stilul de dans al Victoriei

Dorian Popa, Laurențiu Reghecampf, captură video Youtube

În plin scandal cu Reghecampf, Anamaria Prodan îi cere sfatul lui Dorian Popa: „Mă doare sufletul că în direcția asta se îndreaptă și băiatul meu cu tatăl lui”

 Astrologul Remus Ionescu. Captură video: YouTube/Playtech Stiri

Cele mai favorizate zodii în luna mai 2024. Astrologul Remus Ionescu: „Ei au noroc din senin”

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Horoscopul banilor pentru luna mai 2024, cu gemenele Adina și Oana Timofte. Zodiile care vor avea câștiguri financiare uriașe

Anca Dimancea, captură video Youtube, Lumea Nevăzută

Anca Dimancea, previziuni pentru perioada următoare. Cu ce provocări vine vara: „De luna asta mă tem mai mult”

Sursa foto: Vali Vijelie, Facebook

Nouă despărțire șoc în lumea mondenă! Vali Vijelie, părăsit de soție: „Nu mai vreau să am de-a face cu el”

Chef Ștefan Popescu, Instagram/ pexels.com

Câte minute se fierb, de fapt, ouăle de Paște și ce trebuie să faci ca să nu se crape coaja. Secretele lui chef Ștefan Popescu de la Chefi la Cuțite

Captură video: YouTube/La Măruță

Ana Pal a dat cărțile pe față. Adevăratul motiv pentru care a fost eliminată de la Survivor All Stars: „A fost nedrept” / VIDEO

prof. dr. Irinel Popescu

Prof. Dr. Irinel Popescu, avertisment privind un medicament extrem de popular printre români: Dă o boală gravă

FOTO FACEBOOK Chuando Tan

Secretul bărbatului care are 60 de ani, dar arată de 20! Ce mănâncă omul care nu suportă procedurile cu botox




pixel