Viorica de la Clejani, pe mâna medicilor esteticieni. Artista vrea să scape de complexe: „Cu oglinda sunt certată”
Data publicării:
Viorica de la Clejani vrea să scape de complexe. Artista va ajunge pe mâna medicilor esteticieni. 

Viorica de la Clejani este una dintre cele mai apreciate artiste datorită vocei sale inconfundabile, dar și a sincerității sale. Vedeta a recunoscut în nenumărate rânduri că nu este mulțumită de felul în care arată și că nu este împotriva operațiilor estetice. Din acest motiv, cântăreața este decisă să se lase pe mâna medicilor esteticieni pentru a scăpa de complexele cu care se confruntă. 

„Eu iubesc oglinda, ea cred că sperie de mine. Se zice că omul frumos întotdeauna când se uită în oglindă e nemulțumit. Cu oglinda sunt certată pe undeva”, a spus Viorica de la Clejani pentru Antena Stars. 

Viorica de la Clejani, complexată de gușă

Artista a declarat că a vorbit deja cu medicii esteticieni, însă trebuie să mai slăbească câteva kilograme pentru a putea fi supusă unei interveții care să o scape de gușă. 

„Aș vrea să-mi fac gușa, dar trebuie să slăbesc 10-15 kilograme, ca să fiu în conformitate cu corpul. Așa mi-a zis doctorul. Eu nu pot să fac lucrul ăsta pentru că ador mâncarea. Am zis că atunci când m-oi duce, să mor sătulă. Pentru o viață sănătoasă, consumați carne de porc”, a declarat Viorica de la Clejani.

Viorica de la Clejani a ajuns să-și vândă rochiile după fiecare eveniment

Viorica de la Clejani poartă adesea rochiile create de fiica sa, Margherita, și a mărturisit că, de multe ori, după ce cânta la evenimente private, domnele și domnișoarele doreau să-i cumpere ținuta. Artista a recunoscut că le vindea la preț dublu. 

„Eu la orice eveniment mă duceam, după aia trebuia să dau rochia jos de pe mine să o vând. O vindeam și eu la dublu. Am zis să fac și eu pentru astea mai durdulii niște rochițe”, a spus Viorica de la Clejani.

Viorica de la Clejani, mărturisiri ȘOCANTE din căsnicia cu Ioniță

Viorica și Ioniță de la Clejani au dat dovadă de multă putere de-a lungul timpului pentru a trece cu zâmbetul pe buze peste probleme, care uneori păreau greu de înfruntat. Cei doi au rămas mereu împreună și au fost puternici pentru cei doi copii pe care îi au împreună.  Chiar dacă puțini oameni ar fi crezut că în căsnicia lor ar putea fi probleme, iată că Viorica a făcut dezvăluiri șocante despre perioada de început a mariajului ei. 


Potrivit artistei, imediat după ce Marga a venit pe lume, ea era foarte ocupată cu creșterea ei, iar soțul ar fi călcat strâmb. Viorica spune că nu o deranja la acea vreme că Ioniță își caută alinare în brațele altei femei, era important că acesta o ajută cu creșterea fetiței lor. 


„Într-o căsnicie nu poate să fie totul lapte și miere. Când a venit Marga, mă uitam la ea ca o păpușă, stăteam doar cu ea în brațe. Nu m-a deranjat că el și-a mai găsit alinare în brațele lui X, Y, Z. Eu o legănam până la 4 dimineața, după venea el și o legăna.


Da, m-a ajutat. Depresie faci când nu mai comunici, când nu mai ești încojurat de cei dragi. Dacă stai degeaba, te apucă gândurile negre. Eu dau în depresie dacă nu mai am bani suficienți”, a spus Viorica de la Clejani la „Vorbește lumea”. 


Cei doi se iubesc de peste 20 de ani și sunt unul dintre cele mai sudate cupluri din showbiz. Chiar dacă are o carieră de succes, Viorica spune că se ocupă mult de casă, de copii și este o gospodină desăvârșită. 


„Eu petrec mult timp cu copiii, cățelușii, cu bucătăritul, curățenia în casă. Sunt mamă, gospodină, femei de serviciu găsești mai greu, nu sunt serioase. Eu trebuie să am grijă de casa mea”, a mai spus vedeta. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Vedete
Tagurile articolului:   clejani  complexe  operatii estetice  viorica 


DC Media Group Audience

Sursa foto: Vali Vijelie, Facebook

Nouă despărțire șoc în lumea mondenă! Vali Vijelie, părăsit de soție: „Nu mai vreau să am de-a face cu el”

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Horoscopul banilor pentru luna mai 2024, cu gemenele Adina și Oana Timofte. Zodiile care vor avea câștiguri financiare uriașe

Captură video: YouTube/Playtech Stiri

Horoscopul banilor 29 aprilie – 5 mai 2024, cu Remus Ionescu. Zodiile care vor avea noroc la bani, chiar înainte de Paște

Clanul, sursa foto Instagram, Cătălina Grama

Serialul „Clanul” de pe Pro TV a ajuns la final! S-au încheiat filmările pentru ultimul sezon: „Suntem toți foarte emoționați și încă nu ne dăm seama”

Anca Dimancea, captură video Youtube, Lumea Nevăzută

Anca Dimancea, previziuni pentru perioada următoare. Cu ce provocări vine vara: „De luna asta mă tem mai mult”

Victoria Petrenciuc a cucerit inimile juraților cu vocea sa inconfundabilă

Victoria Petrenciuc a făcut furori la Românii au Talent. Andra: Unde ne-ai dus?

Doctorul Cezar, captură video Youtube, Sinteza Zilei cu Mihai Gadea

Topul alimentelor care ne otrăvesc organismul și trebuie evitate. Dr. Cezar: „Cauzează inflamație și deteriorează anumite structuri”

Camelia Pătrășcanu. Captură video: YouTube/Canal 33

Horoscop cu Camelia Pătrășcanu. Previziuni pentru fiecare zodie în perioada următoare

Captură video Youtube, VERDICT DANA BUDEANU. Andra Măruță, Românii au talent/ProTV

Dana Budeanu, reacție controversată, după ce a văzut-o pe Andra pe scenă. Artista i-a răspuns când a observat ce a spus despre ea

Gina Pistol. Captură video: YouTube/Damian Draghici. Captură video: Instagram/smiley_omul

Gestul făcut de Smiley față de Gina Pistol a stârnit revoltă în mediul online: „Urât comportament! Fără cuvinte, că aș avea multe” / Video

Daniel Pavel/ captură video Voyo

Premieră absolută la Survivor All Stars! Concurenții au rămas șocați: „Nu am mai avut așa ceva”

bloc

La ce etaj ai șanse să nu mori în caz de cutremur. Inginer: La seismul din 1977, acolo am găsit supraviețuitori




pixel