SPECTACOLA: Cum arătau Sărbătorile de iarnă în copilărie și ce tradiții ai păstrat și azi?

Vitalie Cojocari: M-am născut în Cuizăuca, o localitate din Nordul Republicii Moldova. Iernile erau cu până la 5 grade mai reci decât sunt cele din București. Aveam și ceva mai multă zăpadă. Chiar astăzi am vorbit cu mama și îmi spunea că acasă a nins deja. Sărbătorile de iarnă însemnau săniuș până ne înghețau sufletele. Mie și celor 3 frați mai mici. Mai însemnau citit la lumina lumânării pentru că erau vremurile când aveam curent electric doar câteva ore pe zi. Sărbătorile de iarnă însemnau și dormit pe cuptorul bine încălzit și care nu se răcea decât spre dimineața, când tata intra cu un braț de lemne în casă și aprindea focul din nou. Cuptorul pe care dormeam se numea ”lijancă”, un regionalism interesant.  Sărbătorile de iarnă însemnau și colinde, urături. Din toate aceste tradiții am păstrat doar cititul cu o cană de ceai lângă mine. Din fericire, la lumina becului. 

SPECTACOLA: O amintire care a rămas întipărită în suflet?

Vitalie Cojocari: Amintirea rămasă în suflet este când mergeam cu frații mei mai mici la colind, urat, semănat. Colinda se făcea de Crăciun. Uratul era în ajung de Sfântul Vasile, Anul Nou pe stil vechi. Mergeam apoi și cu semănatul. Toate erau sărbători pe stil vechi. Tata ne cerea să învățam bine colinda, urătura, semănătoarea. Nu trebuia ”să ne facem de rușine în fața oamenilor”. Era obligația mea, deh, frate mai mare, să aleg colinda, urarea și să mă asigur că frații mei au învățat-o bine.  Cele trei sărbători erau trei zile în care hălăduiam liberi prin sat. Nu ajungeam acasă decât seara târziu. În restul zile făceam ce ne ducea capul. Iar capetele celor 4 copii erau mereu pline de idei cât se poate de trăsnite. Nu ne mai săturam de aventuri împreună. Între o colindă, o urătură sau semănătura, făceam și câte o boacănă. Din fericire, puține ajungeau la părinții noștri. Iar asta ne unea și mai mult pe noi, frații. Astăzi încă îi surprindem pe părinți cu câte o trăsnaie făcută în copilărie despre care nu știau nimic și, bănuiesc, că se întreabă în contextul parentingului din acele vremuri dacă nu cumva ar fi trebuit să ne țină mai din scurt.

  
SPECTACOLA: Mai crezi în Moș Crăciun? Să facem un exercițiu de imaginație. Ce i-ai cere Moșului să-ți aducă anul acesta?

Vitalie Cojocari: Relația mea cu Moș Crăciun este una bizară. Ca să n-o lungesc vă spun că l-am descoperit pe Moș Crăciun când eram mare.  Noi sărbătoream Crăciunul pe stil vechi, când în casa noastră nu se dădeau cadouri.  Crăciunul era o sărbătoare mai mult religioasă și mergeam să colindăm prin sat. Atât. Părinții ne dădeau cadourile de Revelion. Știam din timp ce fel de cadouri pentru că erau, de regulă, pungi de bomboane pe care le primeau de la muncă.  Ce să zic? Nu erau timpuri foarte îndestulate. Aș putea spune chiar destul de sărace. Nici măcar nu s-a pus problema ca Moș Crăciun să ne aducă vreun cadou mai răsărit. Moșul era prezent în cântecele de la școală și poveștile pe care le citeam acasă. Dar nu era în cadourile pe care le primeam. 

SPECTACOLA: Care a fost cel mai însemnat cadou pe care l-ai primit de Crăciun?

Vitalie Cojocari: Cel mai însemnat cadou pe care l-am primit de Crăciun a fost Crăciunul în sine. Am început să sărbătoresc Crăciunul pe stil nou când m-am mutat în București. Acasă, 25 decembrie era o zi ca oricare alta. Noi sărbătoream pe stil vechi.  Acum că sunt tată, este o sărbătoare plină de veselie și cadouri. O aștept cu drag pentru că este datoria mea să creez amintiri și momente fericite pentru copilul meu. Părinții mei au făcut cât au putut în acele timpuri dificile.
 
 
SPECTACOLA: Cum te pregătești pentru sărbătorile din acest an? Sau vei fi la pupitrul știrilor?

Vitalie Cojocari: Da, voi fi la știri. Le voi spune în direct celor care vor urmări Euronews România vești bune și frumoase despre sărbătorile de iarnă. Sper din tot sufletul să fie bune. Anul acesta ne-a surprins suficient. Desigur, mă pregătesc și pentru Crăciunul în familie. Natalia, fetița mea de 10 ani, mi-a spus anul trecut că ea nu crede că Moș Crăciun îi aduce cadouri. Că darurile sunt de la noi. Acum nu știu de unde are informația. Sper că a verificat-o din 3 surse. Cert este că în ciuda îndoielilor care o încearcă, va face o listă și o va pune sub brad. Iar asta este o tradiție pe care o respectăm.

SPECTACOLA: Ce nu ai vrea să lipsească de pe masa de Crăciun anul acesta?

Vitalie Cojocari: Masa de Crăciun, iar la București sărbătorim pe stil nou, trebuie să aibă mâncarea cu care am crescut în Republica Moldova. Așa că avem piftie obligatoriu. Piftia se numește în Nordul Republicii Moldova, răsol. Așa îi ziceam noi. Avem și plăcinte moldovenești.   De Crăciun pe stil vechi sărbătorim cumva la distanță. Îmi sun rudele, îmi sun părinții. Ei sărbătoresc și îmi place că țin la această tradiție, îmi amintește de copilărie.
 

SPECTACOLA: Într-un scenariu ideal, care ar fi persoanele cu care ți-ai dori să petreci sărbătorile?

Vitalie Cojocari: Crăciunul cu familia este foarte important pentru mine. Că e pe nou, ori pe vechi, Crăciunul meu este în familie.  Mi-aș dori din tot sufletul ca la un moment dat să sărbătoresc un Crăciun cu toată familia mea. Familia extinsă. Dacă aș putea să fiu de sărbători împreună cu toți frații, cu părinții la Cuizăuca, să refacem un pic din atmosfera anilor din copilărie... Ei bine, acesta ar fi Crăciunul ideal.
 
SPECTACOLA: Cum ai descrie anul 2022? Cu ce te mândrești la final de an și care ar fi regretele?

Vitalie Cojocari: Anul 2022 a fost unul plin de evenimente. Atât personale, cât și evenimente care ne-au schimbat viața tuturor. Din acest an avem Euronews în România și în română. Sunt bucuros că fac parte din proiect chiar de la început. Sunt încântat că am văzut studioul încă în fază de șantier. Simt încă emoții când mă gândesc că am fost în direct încă prima zi de emisie a Euronews România. 2022 este anul unui nou început pentru cariera mea. Am parte de noi obligații jurnalistice, dar mai ales de noi provocări. Îmi place mult ceea ce fac, îmi place mult meseria mea. Am și noi colegi, care sunt oameni excepționali. Mândria nu este valoarea pe care o cultiv. Aș spune mai curând că sunt fericit că 2022 mi-a oferit noi oportunități.  De regulă nu sunt omul regretelor. Nu mă ajută cu nimic.  Dar dacă aș fi să forțez nota... Regretele mele au legătură cu munca mea. Regret mult când nu reușesc să ajung cu textele mele la oamenii care mă citesc sau care mă urmăresc. În sens că există informații pe care parcă le-aș fi explicat mai bine acum că mă uit în urmă. Aș fi folosit alte cuvinte, aș fi pus informațiile, alt context. Aș fi avut alte întrebări. Mereu am lucruri de îmbunătățit la munca mea. Folosesc energia dură a regretelor ca să îmi îmbunătățesc tehnica de relatare a informațiilor, o unealtă importantă pentru un jurnalist.

SPECTACOLA: Care sunt provocările profesionale pentru anul viitor? Ce așteptări personale ai de la 2023? Cu ce gânduri intri în noul an?

Vitalie Cojocari: Vreau să-mi iasă bine interviurile pe care le pregătesc. Să reușesc noi și noi interviuri. O altă provocare este să fiu în stare să-i ajut pe oameni să se descurce mai bine în haosul informațional. Cu accent pe ”să-i ajut”. Mă simt împlinit profesional când știu că oamenii află informații relevante de la mine și îi ajut să-și facă o părere bine documentată.   Vreau să am capacitatea de a le pune la dispoziție toate punctele de vedere, în stilul All Views, iar subiectivismul specific oricărui om să nu mă încurce să vă ofer un produs jurnalistic de calitate. Am și planuri personale. Îmi doresc să o pot sprijini pe Natalia, fetița mea, să-și trăiască visul: cel de a deveni cea mai bună jucătoare de tenis a lumii. Lucrează mult la asta, se antrenează mult, muncește enorm, iar eu trebuie să găsesc forța să fiu alături de ea.
 Mi-am propus să mă văd cu frații mei, să-i adun pe toți acasă. Să nu ne vedem pe rând. Fiind plecați, e mai greu să ne adunăm în același timp la Cuizăuca. Vreau să mă întâlnesc mai des cu oamenii dragi. Am realizat că îmi iau multă energie din astfel de întâlniri pline de emoții.

SPECTACOLA: Un mesaj pentru cititorii SPECTACOLA:

Vitalie Cojocari: Să fie răbdători unii cu alții. De multe ori ne lipsește această calitate. Ne grăbim să-i judecăm pe alții fără să ne punem în papucii lor. Dacă am avea răbdare, dacă am avea înțelegere pentru alții, cred că lumea asta ar deveni un pic mai bună, dar și mai sigură! Și, desigur, să se informeze din surse de încredere. Încrederea poate deveni marfă rară în presă, iar publicul trebuie să învețe să găsească jurnaliști, instituții de presă de încredere.