Viviana Sposub, ANUNȚUL pe care-l aștepta toată lumea. Când face nunta cu George Burcea: Abia aștept să fiu mireasă
Data publicării:
Viviana Sposub a mărturisit faptul că își dorește foarte mult să îmbrace rochia de mireasă.

Viviana Sposub are o relație de invidiat cu George Burcea, aceasta declarând faptul că sunt cu adevărat suflete pereche. Chiar dacă au trecut prin multe încercări până acum, vedeta spune că acestea nu au avut decât rolul de a-i uni și mai mult.

"Ne bucurăm de o relație foarte frumoasă și sănătoasă, au trecut aproape doi ani de când formăm un cuplu. Cred că relația noastră a trecut prin foarte multe etape, dar, cum să zic, ne-am dus din bine în mai bine. Ne-am cunoscut tot mai mult, ne-am legat mai mult. Suntem foarte sudați și mă bucur că toate merg înspre bine, indiferent de hopurile pe care a trebuit să le trecem împreună și de toate discuțiile din presă. La urma urmei, orice se întâmplă în afara relației noastre, cumva nu ne interesează. Contează ce este între noi.", a declarat Viviava Sposub, potrivit ego

"Noi ne amuzăm de fiecare dată când vedem știri false"

Mai mult, chiar dacă nici pe cei doi nu i-au ocolit știrile false, Viviana spune că acestea au avut doar rolul de a-i amuza și nu le-au afectat niciodată relația.

"Noi ne amuzăm de fiecare dată când vedem știri false. Nu reacționăm niciodată, cel puțin eu nu am dezis lucrurile care au apărut despre mine în presă. Știu că de la o zi la alta se schimbă titlurile, lucrurile acestea se uită și sunt trecute cu vederea. Când am avut ceva de comunicat publicului și presei despre mine, viața profesională și privată, am făcut-o cu mare drag.", a mai declarat prezentatoarea de la Kanal D.

Cum trec cei doi peste momentele dificile

Chiar dacă au o relație extrem de solidă, vedeta mărturisește faptul că aceasta nu a fost lipsită nici de momente tensionate. Totuși, cei doi au știut întotdeauna să le gestioneze cu calm, fără ca ele să le afecteze relația.

"Au fost momente dificile în relația noastră, așa cum cred că orice cuplu întâlnește la un moment dat. Niciodată nu m-am gândit să mă despart de George și cred că nici el nu a făcut acest lucru pentru că suntem prea frumoși împreună. Ar fi păcat să pierdem ce am construit împreună. Trecem peste orice moment dificil și ne gândim că scopul nostru este să fim fericiți împreună.", a mărturisit Viviana.

Ce spune Viviana Sposub despre nunta cu George Burcea

Chiar dacă își dorește să îmbrace rochia de mireasă cât mai curând, iubita lui George Burcea spune că nu este încă momentul. Aceasta își dorește ca mai întâi partenerul ei să își rezolve toate problemele din trecut.

"Cred că mai avem de așteptat până la nuntă, până la copii. Luăm totul treptat, fiecare etapă a relației. El mai are treburi de rezolvat și atunci nu cred că ar trebui să grăbim lucrurile. Ne bucurăm de moment.

Abia aștept să fiu mireasă și să fiu mamă. Dar, cum am spus, nu vreau să mă grăbesc, vreau să vină totul de la sine și cu siguranță, când va dori Dumnezeu și când va veni momentul se va întâmpla și mă voi bucura atunci de ce mi se întâmplă.", a mai declarat Viviana.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: Andreea Balan  cuplu  George Burcea  nunta  relatie  Viviana Sposub 


DC Media Group Audience

Jador/ captură video Youtube, Spectacola

Cine va cânta la nunta lui Jador: „Datorită lui sunt astăzi în muzică”. Care este tradiția la care artistul vrea să renunțe / video

Alina Bădic - horoscop aprilie 2024

Alina Bădic a venit cu horoscopul 21– 27 aprilie 2024. Zodia care va lua o decizie bună care uimește pe toată lumea

Victoria Ghiță. Captură video: YouTube/Românii au talent

„Ai mari șanse să câștigi Românii au Talent”. Cei patru jurați au fost impresionați de stilul de dans al Victoriei

Dorian Popa, Laurențiu Reghecampf, captură video Youtube

În plin scandal cu Reghecampf, Anamaria Prodan îi cere sfatul lui Dorian Popa: „Mă doare sufletul că în direcția asta se îndreaptă și băiatul meu cu tatăl lui”

 Astrologul Remus Ionescu. Captură video: YouTube/Playtech Stiri

Cele mai favorizate zodii în luna mai 2024. Astrologul Remus Ionescu: „Ei au noroc din senin”

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Horoscopul banilor pentru luna mai 2024, cu gemenele Adina și Oana Timofte. Zodiile care vor avea câștiguri financiare uriașe

Anca Dimancea, captură video Youtube, Lumea Nevăzută

Anca Dimancea, previziuni pentru perioada următoare. Cu ce provocări vine vara: „De luna asta mă tem mai mult”

Sursa foto: Vali Vijelie, Facebook

Nouă despărțire șoc în lumea mondenă! Vali Vijelie, părăsit de soție: „Nu mai vreau să am de-a face cu el”

Chef Ștefan Popescu, Instagram/ pexels.com

Câte minute se fierb, de fapt, ouăle de Paște și ce trebuie să faci ca să nu se crape coaja. Secretele lui chef Ștefan Popescu de la Chefi la Cuțite

Captură video: YouTube/La Măruță

Ana Pal a dat cărțile pe față. Adevăratul motiv pentru care a fost eliminată de la Survivor All Stars: „A fost nedrept” / VIDEO

FOTO FACEBOOK Chuando Tan

Secretul bărbatului care are 60 de ani, dar arată de 20! Ce mănâncă omul care nu suportă procedurile cu botox

prof. dr. Irinel Popescu

Prof. Dr. Irinel Popescu, avertisment privind un medicament extrem de popular printre români: Dă o boală gravă




pixel