Oana Roman, mărturisiri emoționante despre fiica sa. Vedeta consideră că cea mică are probleme de sănătate din cauza suferinței prin care trece
Despărțirea dintre George Burcea și Viviana Sposub a venit ca un șoc pentru fanii care-i urmăreau îndeaproape pe cei doi și care-i vedeau nedespărțiți. Cei doi au vorbit în repetate rânduri despre dorința de a-și întemeia o adevărată familie și de a duce relația la următorul nivel, astfel încât se vizualizau pășind împreună și în fața altarului. Cu toate acestea, chiar dacă au petrecut câteva săptămâni de vis în America, la întoarcerea în țară, aceștia au anunțat faptul că nu mai formează o relație. Detalii despre această ruptură nu au fost oferite de aceștia, ci doar surse din apropierea cuplului și-au dat cu părerea și au dezvăluit anumite lucruri total neașteptate, care ar fi produs despărțirea dintre George Burcea și Viviana Sposub.
“I-a spus că sentimentele s-au consumat, apoi i-a invocat fel de fel de motive absurde, lucruri care existau si în urmă cu 3 ani, atunci când l-a cunoscut pe George. El a fost șocat, nu i-a venit să creadă, a sperat ca ei îi va trece. Ba chiar bănuiește că Viviana ar avea pe altcineva. De vorbit nu mai vorbesc. Decât foarte rar, și atunci pe diferite subiecte, nu despre ei. George a stat de vorbă și cu mama Vivianei, și cu sora. A sperat că ele o vor îmbuna, însă nimeni nu știe cu adevărat ce este în mintea Vivianei. Să vii după câteva luni frumoase petrecute în America și să spui că nu-l mai iubești este absolut devastator. George se află într-un moment dificil al vieții sale, momentan este bulversat și a început să realizeze că ea realmente nu se mai întoarce. A tot sperat în tot acest timp“, au declarat apropiați ai celor doi pentru cancan.
VEZI și: Imagini de senzație din vila Andreei Bălan. Cum arată casa în valoare de 850.000 de mii de euro
Un alt motiv invocat de apropiații celor doi ar fi fost faptul că Viviana și George Burcea nu s-ar fi aflat pe aceeași lungime de undă cu privire la întoarcerea lor în România. Fosta prezentatoare de la Kanal D și-ar fi dorit să-și prelungească șederea în State, pentru a da lovitura pe plan profesional. Chiar dacă lucrurile funcționează acolo mult mai greu decât în țara noastră, vedeta ar fi fost convinsă că ar fi reușit, dacă ar fi avut la dispoziție mai mult timp, spun surse din apropierea cuplului.
“Viviana s-a îndrăgostit de New York, a plecat plină de speranțe din țară. Voia să lucreze acolo în showbiz, să-și croiască un viitor, să ajungă cineva. A fost visul ei. Numai că nu a fost atât de ușor ca în România. A bătut la ușile multor agenții, a mers la castinguri, a făcut tot ceea ce i-a stat în putință. Ea e frumoasă și carismatică, muncitoare, cuminte, dar acolo nu e atât de simplu. Mai apoi, contractul lui George s-a terminat și au fost nevoiți să se întoarcă în România, nu aveau cum să-și permită să mai rămână pe banii lor acolo. Vivianei nu i-a convenit, a simțit că nu a avut suficient timp pentru a-și îndeplini visul. A fost convinsă că dacă ar mai avea timp, ar reuși. George, pe de altă parte, își dorea să se întoarcă în România la fetele lui. De aici s-a produs ruptura”, a declarat un apropiat al celor doi, pentru sursa citată anterior.
În timp ce George Burcea a preferat să rămână rezervat în tot acest timp, Viviana Sposub a fost cea care le-a spus fanilor săi faptul că este din nou singură, semn că este foarte hotărâtă pe decizia ei. Vedeta a făcut o postare pe rețelele de socializare, unde a dezvăluit faptul că George Burcea este acum de domeniul trecutului.
„Viața nu se întâmplă așa cum ne așteptăm noi. Ne surprinde în fiecare clipă și ne oferă experiențe menite să ne dezvolte. Eu și George nu mai formăm un cuplu. Suntem recunoscători pentru tot ce am trăit împreună. Vă mulțumim că ne-ați fost alături pe parcursul celor 3 ani. E o perioadă în care ne dorim discreție și intimitate.”, este mesajul scris de Viviana Sposub pe Instagram.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: despartire George Burcea motiv Viviana Sposub
Daniela Simulescu, astrolog DC...