Vlad Gherman s-a refugiat în alcool și tutun, după despărțirea de Cristina Ciobănașu: ”Sunt lucruri care nu-mi fac cinste”
Data actualizării:
Data publicării:
Vlad Gherman și-a înecat amarul în băutură și țigări, după despărțirea de actrița Cristina Ciobănașu. Cei doi s-au iubit timp de 9 ani, iar ruptura a fost un șoc pentru fani.

S-au cunoscut în adolescență și păreau făcuți unul pentru celălalt. La 9 ani de la primul sărut, Vlad Gherman și Cristina Ciobănașu și-au spus adio. Vestea a venit ca un șoc pentru fanii cuplului, care sperau că aceștia se vor căsători curând. Cei doi actori au fost extrem de deschiși cu privire la despărțire și chiar au făcut și un vlog în care, în lacrimi, le explică fanilor că drumurile lor se despart.

A urmat o perioasă cruntă pentru amăndoi. Au aplat chiar și la psiholog, fiecare în parte, pentru a putea trece peste durerea separării. 

Vlad Gherman, a recunoscut recent, că ajunsese să se simtă atât de groaznic, încât s-a refugiat în alcool și tutun, lucru de care nu este mândru. 

 

”Imediat după despărțire am străbătut o perioadă destul de ciudată. O perioadă despre care nu pot să vorbesc decât cu o oarecare rușine în suflet. Și asta pentru că am început să consum foarte mult alcool, lucru pe care nu-l făceam, eu dacă beam o sticlă de vin pe an. Cred că ajunsesem la un moment dat să beau o sticlă pe zi. Am început să fumez țigări pentru că stăteam cu sora mea, ea fiind fumătoare. Am început să fumez, să-mi cumpăr singur pachete de țigări. Ajunsesem să am o perioadă în care fumam aproape un pachet pe zi”, a spus Vlad Gherman în vlog-ul său.


La patru luni de la despărișe, actorul spune că a reușit să depășească acea perioadă cu ajutorul psihologul și că acum este bult mai echilibrat, însă regretă modul în care a acționat în ultima vreme.

 

”Sunt lucruri care nu-mi fac cinste, lucruri urâte, partea aia mai întunecată a acestei experiențe, a acestei schimbări majore din viața mea. Ajutat de psiholoaga mea, am reușit să mă redresez repejor. Nu pot să spun că am renunțat definitiv la fumat, la consumul de alcool. Nu mai beau și nu mai fumez atât de mult. Am simțit pe pielea mea ce înseamnă să faci lucrurile astea.”, a mai spus actorul.

Youtube video image


În același timp, și Cristina Ciobănașu ducea o bătălie grea cu propria durere. Actrița a vorbit, într-un interviu pentru VIVA, despre cît de greu i-a fost să stea făă fostul iubit. 

 

„Nu a fost ușor, a fost o perioadă extrem de dificilă, pe care am gestionat-o cum am putut. Am început să merg la psiholog, încerc să mă concentrez pe muncă și încerc să fac lucruri pentru mine, lucruri care îmi fac plăcere. Vlad a fost prima mea iubire și așa va rămâne în sufletul meu. Este un om capabil să iubească persoana de lângă el mai mult decât pe el însuși. Am trăit o poveste de iubire ca în filme și amintirea atâtor momente frumoase n-o să ne-o ia nimeni, niciodată. Nu putem vorbi despre un moment anume în care am simțit că despărțirea este iminentă, au fost mai multe lucruri care s-au acumulat în timp și pe care le-am discutat înainte de a lua hotărârea să mergem pe drumuri separate.”, a declarat Cristina Ciobănașu, potrivit viva.ro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Maria Alexandru
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: alcool  Cristina Ciobanasu  tigari  Vlad Gherman 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Mercur retrograd din 26 noiembrie. Care vor fi cele mai afectate zodii: „Vom simți tristețe, neputință, neîncredere”

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”




pixel