Vloggerița MIMI, la un pas de sinucidere, după ce a fost părăsită de Sebastian Dobrincu: „Eram într-o disperare continuă, gândurile mele o luau razna”
Data publicării:
Vloggerița Mimi a fost pe punctul de a-și pune capăt zilelor din cauza problemelor în amor.

Mimi, în vârstă de 23 de ani, a trăit o frumoasă poveste de dragoste alături de omul de afaceri Sebastian Dobrincu. Relația lor a ajuns însă la final, iar tânăra a căzut într-o depresie cruntă, care a dus-o în punctul în care s-a gândit să se sinucidă. 


Mimi a fost invitata lui Cătălin Măruță în cadrul podcastului „Acasă la Măruță”, acolo unde a vorbit despre acea perioadă neagră din viața ei. Tănăra spune că s-a îndrăgostit la prima vedere de Sebastian Dobrincu.

"Cand ne-am intalnit, a fost un moment magic. Cand m-am uitat in ochii lui, primul meu gand a fost "o sa-l iubesc pe baiatul asta ca o nebuna". Si ca o nebuna l-am iubit", a spus Mimi în cadrul podastului de pe YouTube. 


Deși era îndrăgostită nebunește de Sebastian, vedeta spune că relația lor a început să aibă probleme, astfel că au ajuns să se despartă. Durerea ei cea mare a fost faptul că fostul ei iubit a început să se afișeze imediat cu o altă persoană, mai exact, cu artista Ioana Ignat, fapt care i-a adus și mai multă frustrare vloggeritei, care s-a simțit extrem de trădată. Ea spune că afaceristul a evitat să se afișeze cu ea în timpul relației, făcând-o să se considere insuficientă pentru el. 

"A devenit o relatie serioasa, apoi au inceput sa apara problemele. Eu simteam ca el s-a indragostit de altcineva, iar el spunea ca era doar in capul meu. Cand a aparut in presa cu ea, pe mine m-a ranit foarte tare, pentru ca au aparut articole cum ca eu as fi fost o relatie pasagera pentru el. Ca am fost inlocuita, parasita. Normal ca m-a durut. Eu nici nu terminasem de plans dupa relatie si el deja era fericit cu altcineva. A fost foarte greu", a completat Mimi.

"Nu numai ca era fericit cu altcineva, dar cu mine nu a vrut sa se afiseze un an de zile de relatie, a durut foarte tare sa vad ca se afiseaza cu altcineva. Nu a vrut pentru ca imaginea mea nu se potrivea cu a lui. El este un geniu si eu nu", a insistat Mimi.


La vremea respectivă, Mimi spune că l-a rugat pe Sebastian să nu meargă la o anumită filmare împreună cu noua sa iubită. Asta pentru că ea se simțea extrem de vulnerabilă și îi era teamă că un astfel de scenariu ar destabiliza-o complet. 


„Eu alegeam să sufăr. La a doua despărțire de Sebastian, el a mers la filmare cu iubita lui, Ioana Ignat. Îl rugasem să nu facă asta, pentru că eu eram foarte low cu depresia pentru că îmi era foarte frică de tratamentul medicamentos. Știam că dacă el o să facă asta, o să înceapă atacurile de panică.”, a mai spus Mimi. 

Acela a fost momentul în care tânăra a simțit că pierde controlul și a început să aibă gânduri sinucigașe. A apelat la psihiatru și a urmat un tratament medicamentos pentru a-și reveni. 

„Am văzut că nu mai pot să trăiesc, eram într-o disperare continuă, gândurile mele o luau razna. M-am dus la psihiatru, am zis că trebuie să trec pe antidepresive, asta e. (…) Am început să mă uit diferit la balcon. Atunci, mi-am dorit pentru prima dată să mă sinucid”, a mai povestit Mimi.

Youtube video image

 

A lăsat-o singură de Crăciun

În 2021, chiar înainte de Crăciun, vloggerița a postat perețelele de socializare o imagine de la Crăciunul din 2020, de pe vremea în care forma un cuplu cu Sebastian și a transmis un mesaj tulburător. 

„24 Decembrie 2020. Am plans ore întregi, aveam ochii umflați și mi-am făcut o poza ca sa rețin cum m-am simtit, ca pe viitor când ma uit înapoi, sa nu mai romantizez tot, sa pot sa văd și părțile rele. Am lucrat încontinuu toată luna Decembrie ca sa pot sa postez la timp toate episoadele din Top Influencer. In ajunul Crăciunului am fost la montaj pana la ora 18, apoi când am ajuns acasă, iubitul meu de la vremea aceea s-a certat cu mine și nu a vrut sa îmi vorbească deloc nici in ajun, nici de Crăciun pentru ca lucrasem atât de mult. Știam și atunci ca iubirea adevarata înseamnă susținere și compasiune dar alegeam sa închid ochii. A fost cel mai rău Crăciun din viața mea. Pun poza asta aici, pentru ca vreau sa nu mai treacă nimeni vreodata prin ce am trecut eu. Fericirea ne-o facem singuri și nu sunt cei din jurul nostru vinovați vreodata de nefericirea noastră. A fost alegerea mea sa plâng in cada tot ajunul Crăciunului, la fel cum anul acesta e alegerea mea sa zâmbesc și sa fiu bine singura. Hai sa uitam ideea ca “avem nevoie de cineva ca sa ne completeze sau ca sa fim împliniti”. E propaganda. In realitate, nu ai nevoie de nimeni ca sa fii fericit pentru ca fericirea e o alegere și vine din interior, nu din exterior. Stiu ca e greu dar nu va speriați de singurătate. Singurătatea înseamnă liniște și iubire de sine. Fiti atenti la cum va tratează oamenii din jur, pentru ca fericirea voastră nu e responsabilitatea lor iar dacă va simțiți rău in jurul lor si nu alegeti sa plecați, căutându-le scuze in mod constant, e vina voastră ca sunteți nefericiți, nu a lor. Oamenii sunt cum sunt si nu se schimba, dar pot evolua, însă asta se poate întâmpla numai din inițiativa lor, niciodată la îndemnurile celor din jur. Sper ca postarea asta sa va deschidă ochii si dacă va aflați in aceeași situație, sa nu mai căutați scuze ca sa ramaneti acolo, ca sa nu fiți singuri de sărbători, sa nu se supere cineva pe voi sau ca poate se schimba ceva printr-o minune. Nu va prelungiți singuri chinul dacă de Crăciun și de ziua ta nu are grija de tine, nu o sa aibă niciodată”, a scris Mimi pe pagina sa de Instagram, inainte de Crăciun. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Maria Alexandru
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: ioana ignat  iubit  mimi  relatie  sebastian dobrincu 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Ce ne rezervă astrele până la finalul anului. Gemenele Oana și Adina Timofte au dezvăluit cum îți va merge în următoarea perioadă

Captură video: Instagram/rux.si.opulenta. Captură video: TikTok/bogdan.1111

Rux, ironii la adresa Andreei Bănică după momentul incendiar de pe scenă: „E ca și cum le arunca. Parcă voia să le arunce pe oameni”

Vovo Violin, violonist profesionist, povestea unei cariere impresionante și planurile de viitor: „Toate zilele mele au legătura cu muzica”

Captură video: YouTube/Adevaruri ascunse

Top 4 zodii care se vor bucura de noroc financiar la final de an. Mihai Voropchievici: „Sfârșitul lui 2024 le rezervă șanse mari de câștig”

Gabriel Cotabiță, foto Facebook

Mesajul emoționant transmis de familia lui Gabriel Cotabiță. Când va avea loc slujba de înmormântare

Adriana Bahmuțeanu, captură video Youtube

Victorie pentru Adriana Bahmuțeanu! Și-a văzut băieții, după o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Ne-am luat în brațe, am plâns, însă copiii mei sunt confuzi”

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va da lovitura pe plan financiar și relațional




pixel