Adriana Bahmuțeanu, noi dezvăluiri despre cei doi copii ai săi. Ce se întâmplă băieții săi și ai lui Silviu Prigoană: „Ei confundă fratele cu tata”
Te anunțăm că veștile sunt foarte bune!
„Vom avea parte și de furtuni, de averse cu descărcări electrice, cel puțin în jumătatea de Vest a țării, urmând ca înaintea Învierii, în ziua de sâmbătă, aceste fenomene să fie mai prezente în jumătatea de Nord”, a spus meteorologul Mihai Timu.
„Imediat cu intrăm în noapte, Dumnezeu ne ajută pentru că, de Înviere, nu vom avea fenomene rele. Vom avea un vânt destul de liniștit și chiar temperaturi frumușele, undeva între 6 și 14 grade la nivelul nopții, atunci când se va lua lumină.”, a declarat meteorologul Mihai Timu, pentru DC News.
„În prima zi de Paște, ne așteptăm la maxime de 24-25 de grade, în Vestul și în Sudul țării, iar a doua zi de Paște, luni, o să fie chiar mai cald, în Oltenia, în Sudul Moldovei, Dobrogea, ne putem apropia chiar de 27-28 de grade... sunt temperaturi deja de vară, 25 de grade este pragul unei zile de vară”, a mai spus meteorologul.
VEZI ȘI ALTE ȘTIRI:
Şapte din zece români (70%) vor petrece sărbătorile de Paşte în propria casă, alături de familia restrânsă, iar suma medie pe care utilizatorii de internet din mediu urban intenţionează să o cheltuiască pentru produse alimentare şi băuturi cu această ocazie este de 533 lei, relevă datele unui studiu publicat joi.
Cercetarea iSense arată că, în timp ce 13% dintre români vor petrece Paştele acasă, alături de rude, o pondere similară vor fi la alte rude sau în vizite scurte la familie, iar 6% vor celebra Paştele în vizite la prieteni, 3% vor opta pentru un concediu în străinătate, 2% vor merge la munte şi 2% la mare.
Cele mai importante tradiţii pascale pentru românii din mediul urban sunt sărbătorirea Paştelui alături de familie şi apropiaţi (34%), vopsirea ouălor roşii (20%) şi participarea la Slujba de Înviere (17%). De asemenea, 1 din 10 români spune că tradiţia care contează cel mai mult este momentul Învierii şi cântarea specifică de Înviere (9%), urarea tradiţională "Hristos a Înviat!" (8%), participarea la Denii (5%), pasca (3%) sau respectarea postului Paştelui (2%).
O pondere mică a românilor (3%) afirmă că vor petrece sărbătorile de Paşte peste hotare. Cele mai populare destinaţii pentru vacanţa sunt Italia (31%), Spania şi Franţa (19%), Germania şi Bulgaria (15%), Finlanda, Norvegia, Danemarca şi Ungaria (câte 12% dintre preferinţe), Marea Britanie, Croaţia şi Elveţia (8%), Austria şi Statele Unite ale Americii (4%).
În ceea ce priveşte masa tradiţională de Paşte, datele din studiu menţionează că, pentru opt din zece români din mediul urban ouăle roşii/vopsite nu vor lipsi de pe masa de Paşte. Alături de acestea, peste jumătate dintre respondenţi (52%) vor pune pe masă şi cozonac, iar 32% vor consuma şi sarmale.
Totodată, pasca, salata de boeuf şi fripturile de porc şi de pui vor fi consumate de 27%, 30%, respectiv 26% dintre români, pe când friptura şi drobul de miel de 20%. La polul opus se află ciorba de miel, cu doar 8% dintre cei chestionaţi care au precizat acest fel de mâncare.
Potrivit sursei citate, când vine vorba despre pască şi cozonaci, 39% din totalul celor intervievaţi afirmă că prepară în casă pasca, iar 38% că prepară în casă cozonacii. Aproape un sfert (22%) dintre români preferă să comande cozonaci, în timp ce 12% comandă pască. În acelaşi timp, 19% vor avea aceste alimente preparate de către rude sau familie, iar 10% nu vor cumpăra sau prepara deloc cele două feluri de desert.
Suma medie pe care românii din mediul urban, utilizatori de internet, o vor cheltui pentru produsele alimentare şi băuturile de pe masa de Paşte este de 533 de lei. În această marjă, 45% dintre respondenţi au declarat că bugetul alocat va fi la fel ca anul trecut, 17% vor aloca un buget mai mare decât în 2021, în timp ce 37% vor cheltui o sumă mai mică decât în anul precedent.
Cea mai mare parte a bugetului, aproximativ 298 de lei, va fi alocată alimentelor de bază, urmată de cadouri (114 lei), vacanţe sau călătorii (98 lei) şi articole vestimentare (77 lei).
Conform studiului de specialitate, în privinţa Iepuraşului de Paşte, 43% dintre cei chestionaţi au în plan să cumpere cadouri pentru apropiaţi, iar bugetul mediu este de 424 de lei. Cele mai oferite cadouri sunt: articolele de îmbrăcăminte sau încălţăminte (40%), produsele de casă şi cosmeticele (37%), jucăriile (33%), cărţile (23%), banii (19%), băuturile alcoolice (18%), articolele pentru hobby-uri (10%), bijuteriile (8%) şi electronicele sau electrocasnicele (8%) şi dulciuri (3%).
Principala sursă de achiziţie pentru cadourile de Paşte sunt hypermarketurile şi supermarketurile (53%), apoi magazinele online (49%), mall-urile (44%) şi magazinele stradale (15%).
Patru din zece românii (41%) din mediul urban vor dona de sărbătorile pascale către orfelinate, aziluri de bătrâni sau cazuri sociale, în timp ce 15% vor dona bani, in medie 176 lei, iar 26% vor dona lucruri.
Datele prezentate fac parte din studiul săptămânal iSense Solutions Omnibus, cercetare reprezentativă pentru populaţia utilizatoare de Internet din mediul urban, desfăşurat în perioada 15 - 18 aprilie 2022. Studiul a fost efectuat pe un eşantion de 1.009 respondenţi, cu o marjă maximă de eroare +/- 3,09% şi un nivel de încredere de 95%.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Anca Murgoci
Categorie: Vremea
Tagurile articolului: meteo paste noapte inviere vreme paste 2022 vreme paste
Elena Mateescu, director al Administrației Naționale de...
Busu a spus la ce temperaturi...
Busu a spus la ce temperaturi...
Busu a spus la ce temperaturi...
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis,...
Administraţia Naţională de...
Busu a spus la ce temperaturi...
Busu a spus la ce temperaturi...