Vremea se răcește considerabil. Busu: „Avem temperaturi sub normalul perioadei”. Când vin ploile în toată țara
Data publicării:
Busu a anunțat prognoza meteo pentru următoarele patru zile.

În cazul în care te gândești să-ți faci planuri pentru weekendul acesta, ar trebui mai întâi să verifici vremea, mai ales dacă este vorba despre o ieșire în natură, precum ar fi un grătar sau un picnic. Chiar dacă săptămâna trecută au fost temperaturi de vară, lucrurile se schimbă acum, dar și în următoarele zile, motiv pentru care nu ar trebui să pleci de acasă fără geacă, dar nici fără umbrelă. Astfel, Busu anunță cum va fi vremea în următoarele patru zile și la ce temperaturi maxime trebuie să ne așteptăm.

„Sâmbătă (n.r. 20 aprilie) avem temperaturi sub normalul perioadei, undeva între 13 și 19 grade, un pic mai mari decât vineri, dar tot e rece pentru perioada aceasta în cea mai mare parte a țării. Avem și ceva ploi, în mare parte din Dobrogea o să plouă. Pe arii  ceva mai restrânse în Oltenia și Transilvania și e posibil să picure și în celelalte regiuni izolat. Pe la munte, lapoviță și chiar ninsoare, vântul bate cam nervos tot prin Dobrogea, undeva la 60 km/h, în Dobrogea pot fi și cantități mari de apă.”, a declarat Busu în cadrul emisiunii La Măruță, de pe Pro TV.

Citește și: Busu, acuzat că a prezis greșit vremea. Prezentatorul a răbufnit în direct: „Eu ți-am zis asta? Haide că bați câmpii”

Cum va fi vremea duminică

Nici duminică lucrurile nu vor fi mai roz, anunță Busu, care spune că ploile chiar vor cuprinde și zone mai extinse. De asemenea, dacă te gândești să mergi la munte, trebuie să te echipezi corespunzător, pentru că acolo va fi iarnă în toată regula.

„Duminică (n.r. 21 aprilie) ploile o să se extindă, vor cădea ploi ceva mai serioase în jumătatea Sudică, cu descărcări electrice, averse. La munte continuă să cadă lapoviță și ninsoare, temperaturile tot între 13 și 19 grade vor fi. Apare și ceața, dar izolat.”, a continuat acesta.

VEZI și: Cât este de reală prognoza vremii. Busu, adevărul din spatele rubricii meteo: „Vă spun un lucru pe care nu-l știe multă lume”

Prognoza pentru luni și marți

Nici începutul săptămânii următoare nu vine cu vești mai bune, anunță Busu. Astfel, chiar dacă temperaturile din această perioadă ar trebui să fie ceva mai mare decât se înregistrează acum în termometre, media va rămâne sub valorile normale, motiv pentru care va fi nevoie în continuare de o geacă mai groasă. 

„Luni (n.r. 22 aprilie) avem o răcire a vremii. Ne ducem în temperaturi sub normalul perioadei în toată țara, 9 până la cel mult 16 grade, deci cu câteva grade bune sub normalul perioadei. Cam înnorat, ziua plouă, în zonele montane continuă să ningă sau lapoviță. 

Marți (n.r. 23 aprilie) avem vreme în general închisă, cam peste tot o să fie ploaie și treptat vor cuprinde toate regiunile. În zonele montane continuă lapovița și ninsoarea, temperaturile rămân sub normalul perioadei, 10-17 grade.”, mai spune Busu. 

Citește și: Pepe, nuntă atipică cu 300 de invitați: „E total altceva. Sinucidere din punct de vedere financiar”. Despre ce concept e vorba și cine va cânta la petrecere

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vremea


DC Media Group Audience

Captură video: YouTube/Playtech Stiri

Horoscopul banilor 29 aprilie – 5 mai 2024, cu Remus Ionescu. Zodiile care vor avea noroc la bani, chiar înainte de Paște

Romeo Popescu, captură video Youtube

Previziuni pentru luna mai 2024, în funcție de cifra de destin. Romeo Popescu: „Aceste persoane au șanse financiare”

Victoria Petrenciuc a cucerit inimile juraților cu vocea sa inconfundabilă

Victoria Petrenciuc a făcut furori la Românii au Talent. Andra: Unde ne-ai dus?

Captură video: YouTube/Canal33

Horoscopul lunii mai, cu Camelia Pătrășcanu. Previziuni pentru toate zodiile

Captură video Youtube, VERDICT DANA BUDEANU. Andra Măruță, Românii au talent/ProTV

Dana Budeanu, reacție controversată, după ce a văzut-o pe Andra pe scenă. Artista i-a răspuns când a observat ce a spus despre ea

bloc

La ce etaj ai șanse să nu mori în caz de cutremur. Inginer: La seismul din 1977, acolo am găsit supraviețuitori

Captură video: YouTube/Playtech Stiri

Horoscop 29 aprilie - 5 mai aprilie 2024, cu Mariana Cojocaru. Previziuni pentru toate zodiile

Valeriu Panoiu/ captură video Youtube

Horoscop pentru luna MAI. Zodiile care pot face mulți bani: ”Sunt vești foarte bune”

Captură video: YouTube/Adevaruri ascunse

Top 5 zodii de femei seducătoare, care cuceresc orice bărbat. Mihai Voropchievici: „Nimeni nu poate rezista în fața lor”

Sursa foto: Sursa foto: CRBL, Instagram

CRBL, primul Paște singur, după divorțul de soția sa, Elena. Artistul a dezvăluit în compania cui își va petrece sărbătorile anul acesta

Lola Crudu, captură video Youtube, Spectacola

Lola Crudu, decizie radicală: „Nu mai plec, gata!” Soțul i-a spus că vrea să se înscrie la Survivor. Cum a reacționat / video

Andrei Ciobanu, Zanni/ captură video Voyo

Scandal între Andrei Ciobanu și Zanni la Survivor! „Nu a primit educație, nu a avut de unde” / „Acum înțeleg de ce Ana Pal ți-a dat un cap în nas”




pixel