Ce se poartă în 2025 în materie de machiaj. Mirela Vescan a dezvăluit tendințele anului viitor
Xonia a fost oprită de Poliție, în cursul zilei de vineri, în jurul orei 04:30, iar în urma unui control, oamenii legii au descoperit că artista consumase alcool, dar și substanțe interzise. Testul cu aparatul etilotest a arătat că interpreta avea o concentrație de 0,30 g/l alcool pur în aerul expirat.
Xonia s-a ales și cu un dosar penal
Artista s-a ales și cu un dosar penal, deoarece nici nu avea dreptul de a conduce un autoturism pe teritoriul României. Polițiștii au constatat că Xonia avea asupra ei un permis de conducere emis în Australia, dar nu deținea și un permis internațional care să-i permită să conducă pe drumurile publice din România.
”La data de 23 Iunie a.c., în jurul orei 04:00, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Brigada Rutieră, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au procedat la oprirea unui autovehicul condus de către o femeie, pe o stradă din sectorul 2.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că persoana care conducea autovehiculul se afla sub influența băuturilor alcoolice și a substanțelor interzise, dar și că nu avea dreptul de a conduce pe teritoriul României.
În acest context, a fost deschis dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 336 alin.2 și art. 335 alin.2 din Codul Penal, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2”, se arată în comunicatul poliției.
În apărarea sa, Xonia spune că a mers la I.N.M.L pentru a i se lua probe biologice și pentru a arăta dovada contrară a rezultatului.
„Referitor la întâmplarea intens mediatizată în ceea ce mă privește, vreau să vă asigur de întreaga mea bună credință, precum și de faptul că niciodată, în nicio împrejurare, nu am consumat substanțe interzise și nu încurajez asemenea comportamente. Din acest motiv m-am deplasat la I.N.M.L în vederea prelevării de probe biologice, pentru a face dovada contrară. Am convingerea că rezultatul testelor biologice vor evidenția lipsa unor astfel de substanțe, urmând ca organele statului să stabilească explicația pentru care dispozitivul de control inițial a furnizat indicii false sau eronate, ori care sunt factorii care pot influența un astfel de rezultat”, a transmis Xonia.
„Cu mult anterior de a mă urca la volan consumasem o cantitate mică de vin”
„În ceea ce privește consumul de băuturi alcoolice, astfel cum am declarat și în fața autorităților, cu mult anterior de a mă urca la volan consumasem o cantitate mică de vin și am considerat, în mod greșit, se pare, că după trecerea unui interval de timp, alcoolul s-ar fi eliminat. O astfel de apreciere eronată este o greșeală, pe care mi-o asum și, și nici de cum o sfidare a legii. Nu recomand nimănui să procedeze astfel. Sunt un om onest și așa voi continua să fiu. Până la primirea rezultatelor și finalizarea procedurilor legale, vă rog să-mi respectați decizia de a nu vorbi despre acest aspect. Vă mulțumesc pentru înțelegere!”, a mai spus Xonia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Veronica Mavrodin
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: alcool substante volan zonia
Iată ce-ți rezervă astrele...